Toma își pune căuș la ochi și privește sorele ridicat acum la punctul cel mai înalt a bolții cerești apoi, se uită la ceas și intră în atelier.
-Băieți eu merg să îmbuc ceva, voi nu luați o pauză de masă?
-Meștere, eu mai am ceva treabă aici și, apoi plec la masă, se aude o voce de sub o Dacie în reparație...
-Și eu în juma de oră plec, se auzi o altă voce dintr-un separeu al atelierului.
-Bine băieți când vreți voi dar, până la trei să fiți toți aici, să facem proba la motor și să-l montăm.
-S-a făcut meștere!
Toma își pune șapca pe cap și ieși din atelier îndreptându-se spre casă unde, bătrânul îl aștepta la masă. Trebuia să meargă, fără el Gheorghe nu mânca.
Deschide încet poarta mică și păși pe aleea pietruită ce duce spre bucătarie.Aproape de bucătărie aude o voce de femeie plângând și pe Gheorghe încercând să o calmeze. În timp ce se apropia, ciulii mai bine urechile, era vocea lui Rodica...”Ce-o fi pățit?O fi pățit ceva băiatul!”gândi Toma grabind pasul. Intră în bucătărie și o văzu pe Rodica stând pe scaunul de lângă fereastră, ștergându-și cu o batistă lacrimile ce se rostogoleau pe albul ei obraz.
-Ce s-a întâmplat, ce-ai pățit Rodi?rosti întrebarea în timp ce se apropie de femeie și o atinge prietenește pe umăr, aplecăndu-se să-i vadă ochii pentru a le citi cauza tristeții.
-Corneluș ce face? Mai întrebă neândrăznind să întrebe mai mult.
-Corneluș e bine, veștile din Italia nu sunt bune.
-Ce vești, de la Vasile?
-Da, mă anunță că vine în țară și vrea să facem partajul. Dacă vreau să rămân în casă să-i plătesc partea lui.... De unde atâția bani?
-Asta era problema, doar atât? Mai vrea băiatul?
-Nu știu, nu cred. S-a recăsătorit cu o italiancă și nu cred că respectiva se complică cu ai lui copii. Și așa el nu prea s-a omorât să-i trimită bani pentru întreținere. Nici nu vreau să insist să-i trimită bani ca să nu-i vină ideea că-l costă mai puțin dacă îl are lângă el.
-Stai liniștită căci, el părăsind domiciliul nu are drept asupra copilului apoi, băiatul e mare, legea îi cere părerea și, din câte am observat eu băiatul nu vrea să plece la taicăsu.
-Offf, de-aș termina o dată cu aste necazuri că, tare m-am săturat!
-O să se termine, o să vezi!
-Măi băieți dar, nu credeți că e timpul și pentru prânz? Interveni Gheorghe dându-și seama că Toma a și văzut o soluție pentru rezolvarea problemei partajului.
-Rodica, te invit la masă, avem fasole prăjită cu salată de marole!
-Mulțumesc, nea’ Gheorghe merg și eu la mine trebuie să vină Corneluș de la școală.
-Lasă că-i mare, e la liceu și apoi, știe unde ești. Vine aici, nu-ți face grijă!interveni Toma punând încă un scaun la masă și invitând-o cu gest politicos să se așeze.
Rodica se așeză la masă, nu era prima dată când stătea la masă cu cei doi vecini, fie aici fie la ea acasă. Se simțea bine în compania lui Toma și nu refuza ocazia de a fi împreună.
Poarta scârție ușor iar, lătratul bucuros al câinelui anunță intrarea unui cunoscut al casei.
-Trebuie să fie Corneluș, făcu observația Rodica dând să se scoale de pe scaun.
-Stai locului, Rodicuța tată, Corneluș știe drumul la bucătărie!
-Știu, nene că băiatul s-a obișnuit la matale ca la el acasă.
Un ciocănit în geamul ușii deschise a bucătăriei cerea permisiunea să intre înăuntrul camerei.
-Intră, Corneluș!invită repede Gheorghe ca să nu-l lese mult la ușă.
-Sărut mâna mămicule, sărut mâna nea’ Gheorghe, salut Toma!
În fața lor apăru un băiat înalt, subțirel cu părul pana corbului ce încadra un chip de adolescent plăcut. Veselia din ochii mari și negri lumina chipul băiatului.
-Ești vesel, ia spune-ne ce vești bune ne-ai adus, îl iscodii bătrânul?
-Da, am vești bune, profu de fizică m-a îndemnat să dau la Politehnică. A spus că mă pregătește el la fizică și mate și mă trimite la București la un frate pentru a mă pregăti pentru examen.
Rodica deveni tristă, știind că nu are cu ce să-l țină la facultate.
-Mamă nu te întrista, pregătirea nu mă costă. Profu mi-a pus totuși o condiție să merg la olimpiada de fizică. Floare la ureche!
-Acceptă provocarea,Cornele că, în rest găsim noi rezolvare,îl încurajă Toma!
-Corneluș, bunicule ia te așază să mănânci ceva că, ți-o fii foame, îl îndemnă Gheorghe!
-Da, sărut’mâna, glăsui băiatul adăugând un tamburel la un colț al mesei.
Toma se ridică repede ca să nu-l lese pe Gheorghe să-și întrerupă masa.
-Stai nene și termină-ți mâncarea, îi pun eu un castronel cu fasolică!
-Mamă tu ești nițel tristă, așa-i? De ce?spuse Cornel privindu-și mama.
-Am primit scrisoare de la taicătu și-mi cere să facem partajul. Vine peste o lună în țară...Spune că îi convine să-i plătim partea ce-i revine prin partaj și să rămânem noi în casă.
-De unde atâția bani? Gîndi cu voce șoptită băiatul,privind întrebător la maică-sa.
Rodica ridică din umeri privindu-și în ochi băatul strângând din buze.
Toma auzi dialogul celor doi.
-Găsim noi o soluție, stați liniștiți. Poate vă împrumut eu cu ceva bani. Să vedem cât trebuie să-i dați partea lui.
-Ne dai tu bani dar, trebuie să îți dăm înapoi, făcu observația Rodica.
-Poate cumpăr eu partea lui Vasile dar, voi stați acolo. Eu îmi cumpăr gospodăria lui nea’ Popa ca să, am atelierul în curte la mine.
-Nu-i rea ideia,interveni Gheorghe!
Terminară în tăcere de mâncat, fiecare avănd motivul său de mulțumire pentru felul cum Toma a oferit modalitatea de rezolvare a problemei ivite...