Oficialitățile locale reușiră să-l convingă pe Nea’ Costică să pregătească la el acasă dulciurile și să le ducă spre vânzare la cofetăria din târg. Se încheie și un contract între el și patroana cofetăriei, mai bine zis fosta patroană, acum șefă și vânzătoare în același timp. Mai avea puțin până la pensie și dorea să aibă liniște, nu-i era în obicei să se pună cu mai marii târgului. Mitu își petrecea timpul liber ajutându-l pe bombonar fie la prepararea dulciurilor, fie la aprovizionare cu produse necesare sau, cu transportul produselor finite la cofetărie spre vânzare. Îi plăcea ce făcea și-n același timp mai câștiga și el un ban. Maria ca îngrijitoare la biserică câștiga foarte puțin iar, pensia de urmaș de învalid de război era foarte mică. Mai mergea cu ziua pe la gospodarii care o chemau la diferite munci în grădină sau casnice.
Mitu și Nea’Costică încarcă cu atenție căruciorul cu alviță, ciubucuri de diferite forme și mărimi, înghețată de vanile și ciocolată, toate puse în cutii speciale pentru a fi transportate în siguranță.
- Ia Mitule și factura de livrare, vezi să semneze șefa de primire iar, un exemplar îl aduci înapoi!
- Am înțeles, nea’Costică!
- Vezi de te-mbracă bine, afară bate iarna la ușă! Ia stai oleacă, ia de aici geaca mea , de acum îți vine bine.
Mitu îmbrăcă geaca oferită de bătrân, își îndesă șapca pe cap și plecă să ducă marfa proaspătă. Făcea acest drum o dată la trei zile. Nu avea prea mult de mers, cofetăria fiind pe aceeași stradă dar, mai spre centru. Afară vântul bătea rece iar, cerul se întuneca de ploaie având câțiva nori mai întunecați ceea ce putea anunța chiar și lapoviță.Vânul bătea din față îngreunându-i deplasarea. Strada era împânzită de case evreești, lipite între ele și multe având și podul comun. Cofetăria avea alături și o mică grădină de vară acum, fiind închisă, cu mesele strânse la adăpost protejate de intemperii. Drumul spre laboratorul cofetăriei trecea prin această grădină ajungând în spatele cofetăriei. Mitu bate la ușă și în același timp și intră...
- Bună ziua, Tudorel este pe aici, întrebă pe o lucrătoare ce-i ieși în cale?
- Da, uită-l colo lângă cuptor, stă de vorbă cu Zamfirica!
- Mulțumesc, zise Mitu îndreptându-se spre direcția respectivă!
- Salut, Tudorele! Am adus ceva marfă, vrei să mă ajuți să o descarc?
- Salut, Mitule, îndată să potrivesc un pic focul!
Cei doi flăcăi se îndreptară spre căruț sporovoind de-ale lor. Amândoi erau elevi în ultimul an la școala de meserii, la clasa de arte culinare Erau prieteni și colegi de bancă. Descărcară căruțul depunând cutiile în sala rece, neâncălzită unde se păstrau produsele ce nu necesitau regim de frigider. Cutiile cu înghețată le luă și le duse direct în sala pentru vânzare. Mitu se apropie de vânzătoare, o femeie de vre-o treizeci de ani, subțirică și încă frumoasă necăsătorită din cine știe ce motive.
- Sărut mâna,Doamna Tina, am adus marfa,... este aceeași cantitate ca de obicei.
- Pune cutiile de înghețată la locul lor. De acum nu mai aduci înghețată, nu se mai vinde.
Mitu scoate factura de livrare scrisă în două exemplare și o dădu spre
semnare Tinei. Se atașase de această femeie de când era mic și venea cu nea’Costică de aducea marfă. Blândețea și frumusețea ei cucerise mintea de copil ce tânjea inconștient după afecțiunea de mamă. Când era mic de multe ori era tentat să-i spună mamă. Avea grijă de el oridecâte ori venea, știindu-l orfan îi dădea bani să-și cumpere de îmbrăcat. Îi făcea deseori cadouri, lucruri ce se dovedeau utile sau se interesa de viitorul lui. Acum, o privea cu ochi de adolescent de șaptesprezece ani și se întreba de ce oare este singură o femeie atât de bună și frumoasă. Tina îl privi blând,constatând în sinea ei ce mare și frumușel s-a făcut Mitu.
- Mitule, anul acesta termini școala, ce ai de gând să faci?
- Caut de lucru în pregătirea mea!
- Nu ai vrea să vii aici , am nevoie de angajați?
- Mdaa, este un loc bun de muncă, mai vorbim când termin școala! Poate vin un timp până vine vremea de cătănie!
Tina semnă facturile de livrare, luă de pe raft o ciocolată și i-o dădu. Obișnuia să-i dea câte ceva din când în când. Deși ar fi vrut să refuze, Mitu știa că nu putea, s-ar fi supărat și el nu vroia acest lucru. O salută și plecă tulburat de nu știa nici el de ce. La întoarcere vântul bătea din spate anunțându-l că totuși este sfârșit de toamnă. Pășea agale cu gândul rămas în urmă la chipul blând și frumos...