Am crezut că tot ce poate fi mai frumos pe această lume i-a fost dat omului de către Dumnezeu pentru a fi fericit. M-am înșelat și asta pentru că unii pot fi fericiți din nimicuri, iar alții încearcă să facă nimicurile mari fericiri.
A fost o perioadă în care mă rugam mult și cu lacrimi în ochi, dar timpul trece fără să privească în urmă sau pe ce calcă. Mă împiedicam și îmi spuneam că mi-aș fi dorit să nu fi trecut prin asta… dar nu am mai spus-o; așa spun toți când dau de greu, dar nu depinde de noi. Noi trebuie doar să ne hotărâm ce avem de făcut cu timpul care ne-a fost dat.
Am întâlnit un înger… și am crezut în el. Am crezut pentru că era singurul meu sprijin. L-am prins de o pană din aripa lui și l-am ținut cu toată puterea mea. Dar și el a fost la fel de hain ca toate viețuitoarele pe care le știam. Și el a zâmbit și-apoi și-a luat zborul. Am rămas în mână cu pana ruptă din el, cu o rămășiță uzată de speranță, cu visul și cu amintirea lui.
M-am pierdut în iarnă, mi-am pierdut și urmele pașilor în noaptea pustie. Gândul meu fugar m-a părăsit, iar glasul refuza să fie auzit de cineva. Îi era frică, însă, să nu-l părăsesc. Da, cred că singurul care m-a sprijinit a fost glasul. Nu mai vroia să plâng și totuși plângeam mai mult ca înainte. Ningea, dar eu nu mai vedeam decât frigul ce mă învelea în întunericul gol.
Stau din nou în fața unei foi mâzgălite cu un pix murdar de timp, gândindu-mă de unde o am. Nu-mi aduc aminte decât că am plâns mult când am primit-o. Aș vrea să ardă, dar ea nu va vrea… se va ține de mine, în mintea mea obosită de ură, până când voi închide ochi, iar sufletul va fugi de mine.
Am crezut că tot ce poate fi mai frumos pe această lume i-a fost dat omului de către Dumnezeu pentru a fi fericit, dar m-am înșelat pentru că nu găsesc fericire într-o amărâtă flacără ce încearcă din greu să mă încălzească.
Nu va reuși pentru că eu mi-am închis ochi. Visez din nou un înger… nu mai simt frigul și aud cum mă cheamă la ea lumina. Iarăși mă voi înșela oare și ca un nebun avid de libertatea imaginară voi porni spre a găsi liniștea în adâncul inimii mele? Nu. Am scăpat sufletul… privesc cu lacrimi în ochi și cu zâmbetul pe buze cum a ajuns, hapsânul, înaintea mea la ceea ce căutam eu demult. Eu voi ajunge?
Aș fi ars și această foaie, dar stelele s-au stins. Au plecat și ele departe, la un bal mascat. Nu mi-au mai lăsat decât un vis… și trei cuvinte…