Nu. În sfârșit,până acum trei ani, când a început totul. La trei ani de la acel eveniment m-am hotărât că ar fi timpul să scriu ce s-a întâmplat pentru ca lumea să înțeleagă, căci puțini știu, iar cei ce știu ori nu mai pot vorbi, ori nu vor vorbi.
Era o după amiază ca oricare alta. Ca orice ziarist, care se respectă, mă aflam în căutarea unei bombe. Și iată că vine la mine un tip solid, cu ochelari fumurii, îmbrăcat în negru și mă invită să fotografiez câte ceva din descoperirile sale. Bucuros, l-am urmat în luxosul Mercedes S-Klasse și mai apoi într-o vilă în care totul era la superlativ. Un peisaj, o atmosferă cu adevărat specială. Terase, piscine, lacuri artificiale. . .Dar să trec la subiect, căci cititorul asta caută.
Când am ajuns în laborator am rămas -la propriu și la figurat- cu gura căscată. Nu puteam să cred. În cameră toate lucrurile pluteau, ca de altfel și un om micuț și îndesat care se lăfăia pe un fotoliu într-un colț al camerei. Am privit ușa deschisă și am pășit înăuntru. Nefiind obișnuit cu lipsa gravitației, precum colegul meu, mă înfipsei cu capul în tavan și scăpai aparatul de fotografiat, însă acesta se bălăngănea singuratic lângă mine, nemânat de nici o forță.
Acesta a fost primul contact cu “SCRIITORII”. Din punct de vedere fiziologic erau normali, însă când era vorba de creație, ei aveau ceva special. Puteau să creeze absolut orice.
Între timp lucrurile s-au agravat. Suntem într-un sistem solar cu 43 de Terre, doi Sori și 21 de Lune. Bineînțeles că articolul meu nu a apărut, dictatura SCRIITORILOR având grijă de acest lucru. De fapt nu știu dacă cineva mai știe, în afară de guvernanți, cine îi conduce de fapt și încotro.
Cam atât pentru prima scriere. Calc pe covor și acesta țipă la mine pentru că nu m-am spălat pe picioare azi. Mă duc la baie, intru prin ușă și mă agăț de clanță și-mi rup hainele, însă țesătura se reface aproape instantaneu. Dau drumul la duș și picăturile se dirijează singure spre picioarele și mâinile mele. Operațiunea fiind terminată, mă întorc în dormitor, acolo unde-mi lăsasem notițele. Tocmai la timp, căci stiloul începuse deja să se joace pe hârtie desenând tot felul de nebunii. I-am sustras foile și l-am aruncat într-un sertar în care puteam să am încredere. Mă întreb cum or să mă elimine și în ce fel. Ies afară; cei doi sori strălucesc haotic prin încâlceala de planete și sateliți naturali ce lasă umbre ascuțite peste copacii incolori din fața casei mele. Undeva, deasupra lor plouă, dar picăturile dispar pur și simplu la circa un metru mai sus de coroanele lor schimbătoare. O doamnă trece pe lângă mine și mă pocnește, așa de salut. Îmi dau seama că o altă schimbare are loc chiar acum, o simt în mine. De după colț apare un bărbat, mă ia de braț și mă sărută. Nu spun nimic, nu mă împotrivesc, nici n-aș putea, schimbarea deja mă afectase și vorba aceea, iarna sunt străzile pline. A fost superb, dar acum mă duc la birou, dacă se mai poate numi așa inelul ce înconjoară Pământul meu, în care, undeva acolo sus, e o cămăruță doar a mea, mobilată cu mâna mea. Vântul adie ușor răsfirându-mi puțin părul și încălzindu-mă. Pe lângă mine zboară mașini și case luate de briza de primăvară. A doua zi termin articolul și îl public. În ziar, literele fosforescente strălucesc în zi la fel de tare ca și noaptea. Încerc încă o dată duritatea hârtiei cu pichammerul și după ce mă declar satisfăcut îmi scuip articolul pe prima pagină. Literele se scurg ușor de pe plăcuță în paginile ziarului. Acesta, hămesit, le înghite, le ordonează și apoi râgâie zgomotos. Titlul, mare, strălucește haotic - nu mă întrebați de ce am pus virgule că nu știu ce sunt alea - m-am gândit că astfel o să atragă privirile: E LOGIC, NU? NU. Trec pe la standul de ziare și râd din plin când vânzătorii își întind ziarele pe tarabe. Se simte o altă schimbare în aer. E ceva ciudat. Dar nu mă mai interesează, la câte schimbări au loc pe oră. Așa că mă duc și cumpăr un ziar. Îl vâr bine în buzunar și mă îndrept către modestul meu Maseratti. Scot ziarul și-l arunc în rezervor. Acum, că am plinul făcut, cred că trebuie să-mi iau o vacanță în spatele casei, pe unde trece toată lumea. Mai ales că de azi sunt șomer.