agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2266 .



Obsesii
proză [ ]
- fragment -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Gelu ]

2008-04-26  |     | 





Grădina era mereu plină, rumoarea parcă se amplificase, după-amiaza aluneca ușor înspre seară, cu toate că soarele încă mai penetra rămurișul umbros, ca printr-un acoperiș găurit. Lumina devenise însă difuză, ca filtrată de ceață, iar căldura parcă se mai ostoise. Dinspre bulevard venea zgomot de automobile și de claxoane. Totul era amestecat și dădea senzația unui vuiet îndepărtat, a unei respirații largi, constante, de animal gigantic, fabulos.
Îl privii cu hotărârea celui care știe că nu mai are nimic de pierdut. În ciuda exagerărilor, cu care dealtfel mă cam obișnuisem, îl simțeam apropiat ca pe un frate. „A plecat! zisei cu jumătate de gură. M-a părăsit, adică!...” „Unde? făcu Ștefan clipind des. Și cum adică a plecat? Nu e apartamentul ei? S-a întors la părinți? Te pomenești că o fi vrut să te înzestreze!” „Nu e vorba de asta, continuai ceva mai calm. Mi-a lăsat un bilet, în care motivează destul de lapidar totul. A plecat în concediu, la stațiune, în Slănic-Moldova!” Ștefan își netezi nervos mustața. „Auzi dom’ne, la Slănic-Moldova! Da’ de unde dracu’ a făcut rost de bilet? Că nu cred eu că le-a luat prin sindicat!” Surâsei amar. Era ultimul lucru la care m-aș fi putut gândi. „Parcă asta e problema, de unde a făcut rost de bilet! Și-o fi aranjat din timp, dracu’ știe, cert e că a plecat, a dispărut, s-a făcut nevăzută!...Mai au importanță acum amănuntele astea?...” „Deci a premeditat toată chestia, zise parcă ignorându-mă, a rumegat-o bine înainte, iar când a prins momentul favorabil, pac, ia-o de unde nu-i! Dă-i la țurloaie prostului! Nu te supăra pe mine, dar uneori am impresia că ești un mare tâmpit! Sincer, mă cam așteptam să-ți facă figura! Lucrurile nu mergeau prea bine între voi în ultima vreme, trebuia să fiu orb ca să nu-mi dau seama...”
Aveam senzația că retrăiesc, trasă la indigo, aceeași certitudine din perioada de după despărțirea de Magda. Refuzam cu încăpățânare o realitate cât se poate de concretă. Am simțit, cu toate astea, nevoia să pun cumva lucrurile la punct. „Uite ce e, Ștefane, asta ca să lămurim totul din capul locului, încetează să mă mai tratezi ca pe un adolescent cu coșuri în cur! Pentru că acel adolescent nu mai există! Acel Adrian Gheorghiu e mort și îngropat definitiv! În schimb, ai acum, în fața ta, un bărbat cu acest nume (și am accentuat pe „bărbat”, ca să nu existe echivoc), iar dacă ai recunoaște asta, ei bine, aș putea spune că există premize pentru o discuție între doi adulți. Dacă nu, asta e, o să încerc să supraviețuiesc!...”
Mă privi tăcut și preocupat, cu aerul că ia uite dom’le și la ăsta, acum și-a găsit să-și exhibe masculinitatea, dar rumegă câteva clipe ce-i spusesem și figura i se însenină, semn că asimilase totuși ideea. „Bun, zisei cu fermitate, atunci înseamnă că ne-am înțeles! E imutil probabil să-ți amintesc faptul că ești singurul căruia îi pot spune toate astea, dealtfel de-aia te-am și sunat!” „Logic!” zise surâzând pe sub mustață, în timp ce freca o țigară între arătător și policar. „Ãsta e defectul tău major, zisei măsurându-l cu privirea. Nu știe omul niciodată dacă vorbești serios sau la mișto!” „Ãsta e și farmecul! continuă afișând același surâs subțire, de am simțit că, în orice caz, ar trebui să-i răstorn frapiera în cap. Sarea și piperul, prietene, dau gust mâncării! Așa și cu chestiile astea: dacă aș ține să fiu plictisitor, mi-aș vopsi părul în alb și m-aș duce să joc șah în Cișmigiu!...” „Se vede că mi-am ales prieteni pe sprânceană!” Clămpăni bricheta cu gesturi nervoase și privi în sus, spre acoperișul de frunze, de parcă ar fi vrut să ia ca martoră divinitatea la o astfel de prostie. „Eu zic așa: prietenii nu ți-i alegi, deoarece ei apar mereu de la sine, firesc, și vin în întâmpinarea nevoilor și disponibilităților tale intelectuale sau de altă natură. Dacă ești bețiv, îți cauți tovarăși de pahar, eventual dintre cei care pot să-ți facă și cinste din când în când. Dacă ești prost, te aciuezi într-un mediu în care prostia este percepută ca o virtute. Iar dacă ești disperat, te spânzuri cu funia de lustră sau bei o bere cu un amic în grădina Lido!...” Îmi dădui capul pe spate, ca Niculae Moromete. „He, he, ce băiat bun ești tu! Totuși, dacă vrei să-mi faci un serviciu, poți să-ți iei înapoi cuțitul pe care tocmai mi l-ai înfipt în spinare?” „Nu cred că pot să fac asta, zise mucalit, după care luă voios sticla de bere în mână. Altfel cum ai mai ști că ai prieteni? Hai noroc!”
Ne evitarăm privirile câteva minute și păstrarăm tăcerea, preocupați parcă fiecare de ce se află în sinea lui, decât de ceea ce crede și simte celălalt. În jur se intensificase vânzoleala de trupuri bronzate și zumzăiala vocilor, de ai fi zis că toată lumea era în vacanță și venea bine mersi de la plajă, chiar dacă orașul nu devenise încă port la Dunăre, așa cum se preconizase. „Te-ai întors acasă? rupse Ștefan tăcerea, care amenința să ne strice „disponibilitățile intelectuale”. „Azi noapte am dormit la Puiu.” zisei automat, și constatarea faptului mi se păru de o stranietate dezolantă. „Și cine mai e și Puiu ăsta?!” „E tata, căruia îi fac onoarea de a-l numi așa de când a devenit proaspăt pensionar!” „Păi cum? făcu nedumerit. Ce, e așa bătrân taică-tău ca să iasă la pensie?” „Da, cică la armată merge mai repede chestia asta. De vreo lună joacă table în parc cu prietenul lui, Brașoveanu!...” Apoi, după câteva momente în care mi-am reconsiderat poziția de prezumtiv confesor, am continuat cu aerul cel mai firesc din lume. „Încă nu mi-am făcut bagajul, dar am simțit că nu pot sta singur o noapte întreagă în tot apartamentul ăla pustiu! Pur și simplu îi simțeam prezența peste tot!...”

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!