Iar la piață, iar la cumpărături... mereu îi place să mă înhame literalmente la căruța plăcerilor ei mărunte și perfide.
„Dragă, ce-ar fi să luăm niște varză? Știi bine ce ți-a recomandat D-ul Mihalache. Ne-a spus clar la amândoi că cel mai bun lucru după atacul suferit este să consumi cât mai multe salate și să-ți reducem porțiile tale preferate de grăsimi.” Ce știa ea, nesuferita, despre nevoile mele nutritive și despre Mihalache.
’Lache, cum îi spuneam în tinerețe, era prietenul meu. Câte sticle deșertasem noi pe mesele cârciumilor când eram studenți? Bietul ’Lache, învața despre conservarea sănătății prin birturi împuțite de fum și visuri deșarte. La un moment dat, pentru noi sticlele nu mai aveau nici un secret. Și ea, îmi îndruga întruna despre recomandările lui. A dracului de ipocrit și ăsta... cum ne întâlneam, cum mi-o punea în cap.
Fără să-mi dau seama deja mă învârteam printre tarabele pline de legume. Morcovi, pătrunjel, țelină găseai la tot pasul. Varza era în celălalt capăt al pieței, unde o puteau descărca și stivui în niște grămezi dezordonate.
„Domnule, opriți-vă din alergat !”, îmi strigă o domnișoară de la o tarabă de pe partea dreaptă a culoarului. „Faceti bine de luati niște fructe. Sunt proaspete și ieftine. Alegeți ce vă poftește inima.” A naibii de trupeșă, cu ochi mari și frumoși... Și totuși mă oprisem din cauza cuvintelor... îmi zbură capul de acolo.
Îmi amintisem de cooperativa Jidvei, de apusul soarelui, de transpirația lipicioasă, de bronzul pielii, de struguri, de sânii Danei și de restul acelei veri.O cunoscusem în primul an de facultate. Eu vroiam să o fac „Miss Boboc” și ea era pregătită pentru o relație de iubire. Ciudată combinație; oricum îmi sucise capul de când o văzusem. Fusesem foarte sigur de pornirile mele întotdeauna și nu mi se întâmplase să mă pierd chiar așa. Îmi spuse-i că mă va ține vreo săptămână și uite că veni vacanța de vară și eram la fel de înnebunit după ea. Hotărâsem să mergem la sfârșitul vacanței la cooperativa Jidvei la cules de struguri. Ne ofereau cazare, masă și ceva bani. În plus era un bun motiv să fim doar noi doi împreună.
Obișnuiam să facem plimbări lungi pe dealurile viei după ce ne terminam programul. Obișnuiam să privim apusul soarelui împreună. Obișnuiam să alergăm goi pe malul bălții. Obișnuiam să ne facem de cap pe dealurile viei. Când eram întinși pe pământ obișnuia să-și agațe de nurii sănilor mici ciorchini plini de struguri mărunți și deși... obișnuia să mă ațâțe șoptindu-mi „alege ce îți poftește inima iubitul meu”... obișnuiam să o cred că eu sunt Bachus, iar sânii ei niște ciorchini copți, cu boabe tari și rumenii, numai buni de cules și savurat...
„Haide Dragă, ce mai stai? Trebuie să plecăm imediat !”
„Bine, dar varza?”
„Nu mai luăm; m-a sunat Magda. A murit prietenul tău, ’Lache, azi dimineață.”
„Cum așa? Dar ce a pățit?”
„A avut un atac cerebral se pare. Mă grăbesc să o sun pe biata Irina. Ar fi bine să vorbești și tu cu ea, nu că te-ar fi avut la inimă, dar era prietenul tău până la urmă.”
„Nu mai vrei să cumperi nimic?”
„Avem mâncare destulă în frigider. Vei găsi ceva să îți placă.”
„Ahh... mie nu îmi trebuie nimic. Mănânc niște struguri în seara aceasta.”