Ajuns acasă, Niculae a avut ce povesti. Seara la poartă, pe butucul cel gros, unde se întâlnea vecinătatea, spunea despre București, despre rege și regină. Dacă era întrebat spunea și despre Craiova. Celor din casă le-a povestit de mai multe ori despre ce a văzut în acel oraș îndepărtat, unde au ajuns ai lor, și ce a vorbit cu Ană și cu Petrică. Și a trebuit să spună de mai multe ori aceleași lucruri, fără ca cei ce ascultau să se sature.
Obiectele cu însemnele regale au fost puse la loc de cinste pe blidarul de pe perete. Doar cana de vin era folosită zilnic, când își aduce porția din pivniță. Dacă se nimerea să trimită vreun nepot, nu uita să-i atragă atenția să aibă mare grijă ca nu cumva să spargă „cana rejelui”.
De la cei duși departe au început a sosi vești. Din îndepărtatul Cleveland, prin scrisul Sabinei, cei rămași acasă au aflat că au un nepot ce va primi prin botez numele de Octavian.
- Of Doamne, de ce nu-i și America asta mai aproape să poți ajunge într-o zi și o noapte cu trenul la ea. Acum când copila mea are nevoie de mine, s-o ajut, să nu pot eu ajunge la ea? Să nu pot eu să-mi văd nepotul, să-l scald și să-l înfășez, să fiu și eu la biserică, la botez, ca o mamă și o bunică ce sunt?
- Asta-i voia lui Dumnezeu, Mărie, nu ne putem pune împotriva ei. Nu putem decât să ne rugăm să fie sănătos băiatul și să nădăjduim că într-o zi o să-l vedem. S-au rugat pentru el, pentru părinții și pentru surorile lui. L-au pus și pe pomelnicul celor vii. Astfel au aflat oamenii din sat despre sporul din familia lui Niculae și numele noului venit.
A sosit, la vremea potrivită, carte și de la Craiova. Era anunțată sosirea pe lume a unei fete și data când va avea loc botezul. Au aflat și numele ce-l va primi copila
- Bărbate, eu mă duc. Mă duc cât se poate de iute, să fiu mai înainte de botez. Va avea Ană nevoie de mine, nu pot să nu mă duc!
- Du-te, femeie, nu zic să nu te duci. Dar nu știu dacă te-i descurca cu trenul. Trebuie să te dai jos dintr-unul și să te sui în altul.
- S-a descurcat ea Mărie, fata noastră, de a ajuns până în America, cu doi copiii de mână, și nu m-oi descurca eu doar cu o pereche de desagi?
Înainte de a pleca, Mărie a mai scris un pomelnic din care femeile din sat au înțeles că familia primarului s-a sporit cu o fată ce poartă numele de Cornelia.
Rămas singur, Niculae era îngrijorat. Nu atât de călătoria nevestei. O știa răzbătătoare. Era îngrijorat mai cu seamă de întâmplările din sat. O bună parte din oameni au început să fie împotriva părintelui Cornel, și nu numai împotriva lui ci și împotriva mai marilor bisericii, a proaspătului vlădică Nicolae Bălan. Ziceau despre el că n-are nici un drept să schimbe ceea ce Domnul Dumnezeu a lăsat de la începuturi. De ce să nu se țină sărbătorile așa cum se țin din totdeauna? Cu ce drept a dat poruncă ca sărbătoarea Crăciunului și celelalte legate de marele praznic să se țină cu două săptămâni mai devreme. Mai bine n-ar fi fost ales un astfel de vlădică. După moartea Înalt Prea Sfinției Sale Ioan Mețianu, bisericile nu s-au smintit în niciun fel, ca acum. Nici după plecarea din scaun și apoi moartea departe de Sibiu, la Budapesta, a Mitropolitului Vasile, nimeni n-a îndrăznit să schimbe data Sfintelor sărbători. Și acum vine Înalt Prea Sfinția Sa Nicolae să facă voia papistașilor și să-i rupă pe bieții oameni de la dreapta credință? Așa lucru nu s-a mai pomenit. Este mai rău ca atunci când o parte din sate s-au dat cu papistașii
Niculae auzea tot mai des astfel de vorbe. Nu-i venea să creadă ce învățați au ajuns, parcă peste noapte, unii dintre consătenii săi. Cel mai știutor și cel mai înfocat i se părea a fi Văsălia lui Iordan. Acesta l-a oprit într-o zi și i-a zis:
- Primarule, trebuie să facem ceva dacă nu vrem să fim bătuți în toate felurile de Cel de Sus.
- Ce să facem, măi Văsălie?
- Să facem o scrisoare către Vlădica, să-i spunem că noi nu vrem să ne rupem de legea noastră și să nu se rupă nici el. Dacă n-o vrea, să-i spunem că noi și alte sate, care gândesc la fel, ne-om alege un alt mitropolit.
Lui Niculae i se părea curios ce auzea de la Văsălie. De unde știa el despre cei trei vlădici pe care i-a pomenit? Până acum nu l-a auzit vorbind despre lucruri care nu aveau legătură cu el, ori cu familia lui. Venea, ce-i drept, atunci când era chemat, împreună cu ceilalți oameni la adunări unde se hotăra împărțirea pășunatului pentru cai, vaci ori bivoli unde se hotăra construirea unor podețe ori a unor drumuri printre loturile oamenilor pentru a nu mai fi călcate semănăturile, când se hotăra alegerea ori plata jutarilor. Dar niciodată la aceste adunări nu avea o părere a lui. Zicea că el face așa cum hotărăsc oamenii, că nu se va pune contra. Nici pe la biserică nu da Văsălie,prea des. Niciodată, la începutul anului, n-a stat la licitarea stranelor. Și acum un astfel de om se bate atâta, pentru cele sfinte, încât cine nu l-ar cunoaște ar putea crede că este plin de credință și că nu s-ar abate cu nimic, niciodată, de la învățăturile bisericii. Dar Niculae știa despre Văsălie că nu este un astfel de om. Dar atunci cum a intervenit această schimbare? De abia într-un târziu a aflat că prin sat, în fapt de seară și chiar după lăsarea întunericului, au început să-și facă apariția călugări bărboși cu toiege în mână, că în casa lui Iordan a stat mai multe zile un astfel de călugăr. Deci asta era! Călugărul i-a împuiat capul lui Văsălia lui Iordan și i l-a împuiat atât de tare încât acum li-l împuie și el altora.
Într-o sâmbătă seara când s-a nimerit să fie Victoria acasă. a întrebat-o despre calendar și schimbarea care se face acum.
- Tată, pe la noi nu se face nicio schimbare de calendar. S-a făcut cu mult timp înainte. Schimbarea se va face doar în Regat, pentru că acolo a rămas tot calendarul vechi. Noi avem calendarul înnoit, dar ținem sărbătorile după cel vechi pentru că până acum biserica n-a vrut să recunoască noul calendar
Și i-a explicat Victoria tatălui său tot ce știa. A fost mai greu de înțeles, pentru Niculae durata anului după rotirea pământului în jurul soarelui. Dar odată înțeles, acest lucru i-a fost ușor să înțeleagă și de ce trebuie schimbat calendarul.
A vorbit și cu părintele. Acesta nu știa, ori n-a vrut să-i spună despre învârtirea pământului în jurul soarelui, dar știa că trebuie respectate hotărârile Sfântului Sinod, că niște călugări, ori de unde ar fi venit ei, nu aveau dreptul să se opună acestora.
Într-o duminică, la ieșirea din biserică, oamenii au fost întâmpinați de câțiva călugări cu cruci în mână. Unul din ei, cu vocea domoală, a început să vorbească. Spunea despre lucrarea diavolului care trebuie oprită, că această lucrare începută cu nerespectarea sărbătorilor rânduite de Domnul Dumnezeu va duce apoi la alte grele păcate, că stă în puterea lor, a oamenilor, să se opună lui ”Ducă-se pe Pustii”. Au început apoi ceilalți călugări să scoată niște hârtii pe care să scrie numele oamenilor care cer ca vlădica să nu schimbe vechile și adevăratele legi, iar, dacă acesta se va opune, să știe că ei, cei scriși pe hârtie, își vor alege un alt păstor. Că pe hârtiile lor, oameni din multe sate s-au scris.
- Cinstiților călugări, se auzi vocea primarului Niculae, de unde veniți domniile voastre și cu a cui îndreptare?
- Suntem de la Râșca din Moldova. Vă putem arăta actele noastre care spun acest lucru. Venim îndreptați de Sfântul Duh care ne poruncește să păstrăm neștirbită credința noastră ortodoxă și să-i ferim și pe alți frați ai noștri, cum sunteți și dumneavoastră, de ispita rătăcirii ce vine de la Cel Întunecat.
- De ce credeți domniile voastre că suntem în primejdia rătăcirii de la dreapta credință ?
- Adineaori v-am spus că ținerea unor mari praznice, cum ar fi Crăciunul, la alte date decât cele rânduite de Cel De Sus este voința lui „Ducă-se pe Pustii.”
- De unde știți că dumneavoastră aveți dreptate și nu Sfântul Sinod care a hotărât îndreptarea sărbătorilor din calendar ?
- Avem de partea noastră porunca Sfântului Duh care este scrisă în Sfintele Scripturi
- Dacă este așa, citiți-ne din Scriptură acolo unde scrie despre calendar.
- Chiar dacă nu scrie cuvântul „calendar”, noi știm că trebuie să păstrăm neștirbit tot ce vine de la primii creștini care au fost martiri murind pentru credința lor, care este și a noastră.
Apoi, adresându-se sătenilor,Niculae a zis:
- Oameni buni, calendarul este ca un ceas ce ticăie pe părete. Când merge prea iute, îi lăsăm greutatea de la pendul mai jos, iar când merge prea încet, i-o ridicăm. Și calendarul trebuie din când în când, ca pe un ceas, să-l dăm mai repede ori mai încet. Dacă a fost îndreptat calendarul, nu trebuie îndreptate pe el și sărbătorile?