I.

Împăratul


Împăratul Ho Sin visă că se găsea într-un palat mai mare și mai frumos decât al său. În plus, chiria era de două mai mică. Trecând poarta clădirii, Ho Sin își dădu brusc seama că trupul își recăpătase tinerețea, chiar dacă spiritul își păstrase o vârstă mergând de la șaizeci și cinci până la șaptezeci de ani.
Deschizând o ușă, a dat peste o altă ușă care ducea spre o a treia ușă. Mai târziu, își dădu seama că trecuse prin mai bine de o sută de uși și că se găsea tot în curte.
Chiar în momentul în care Ho Sin atingea marginile disperării, o privighetoare veni se așeze pe umărul său și-i cântă cel mai minunat cântec pe care îl auzise vreodată, după care l-a mușcat de nas.
Deziluzionat, Ho Sin se apropie de o oglindă unde, în loc să își poată contempla propria-i imagine, văzu un bărbat pe nume Mendel Goldblatt, angajat al întreprinderii de instalatori Wasserman, care îl acuză că i-ar fi furat mantaua.
Prin urmare, Ho Sin află că marele secret al vieții era: „Să nu cânți niciodată în felul din Tirol”.
Când se trezi, împăratul șiroia de o sudoare rece, și nu-și putea dea seama dacă visase, sau dacă se găsea în visul unuia din robii săi.


(Din volumul "Without Feathers", 1972, Cap. 9, Povești și Legende)
(traducerea îmi aparține. Sper că nu am violat nici un copy right)