În afara timpului amanetat, în grădina lui Octopus e liniște și pace, temperatura constantă, tensiunea arterială de invidiat.
- Aici de ieri plouă și va ploua până miercuri, se spune.

Dispăruseră cu desăvârșire vâjâielile, sirenele, claxoanele și vocile stresante. Oarece păsări, foșnete de frunze, un spațiu populat de fapte reale și de fapte închipuite, la grămadă, unele bune altele rele.

Nu hălăduia. Avea febră musculară. Era complicat să învețe stilul de mers alexandrin. Cât privește amintirile, Octopus, considera că sunt prejudecăți - luate la bani mărunți nu rezistau, erau subiectivități absolute: pâinea de ieri îi plăcuse la gust; coaja fusese maro închis; gurile rele au spus că nu a fost bună, că a fost "prăjită"; căpșunile, au avut și din astea, sor-sa a spus că sunt pline de mucegai, dar a îndesat în gură cu ambele mâini, tat-su a spus că sunt acre; Octopus se mulțumise să le admire culoarea și să le miroasă; aseară a pus una în gură; e impropriu să mănânci o culoare așa de frumoasă și un miros așa de pertinent; totul pe fondul ăsta de febră musculară.

- O sa-ți treacă încet, încet.
- Să-i treacă lui, ce treabă am eu cu el? N-am chef să mă dedublez.
- Nu!
- Eu fumez, el nu fumează, eu beau, el nu, eu stau pe scaune, el preferă să se fluture de la un capăt la altul al casei, eu scriu, el vorbește.
- E peripatetic.
- Fizic. Peripatetic de balcon. Psihologic e un patetic moderat. N-avem amintiri comune. Nu definim în același fel amintirile.
- Asta... e inventiv, eu sunt plin de prefăcătorii, el poartă pantofi, eu umblu în picioarele goale. Plini de cusururi suntem amândoi, dar nu semănăm. Tocmai din pricina asta nu semănăm! El admiră femeile, eu le iubesc. O diferență de la cer la pământ.
- E mai norocos decât tine, da! A avut ce admira.
- Nu ești imparțială, îl creditezi prea repede.
- Nu!

Scria din ce în ce mai rar, puțin, neinspirat. Inspecta o colecție de molii.