agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2591 .



Moartea vecinului meu, artistul liric
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [carmenmusatcoman ]

2008-05-26  |     | 





Vecinul meu a murit. Cum ar spune bunica, ne ia moartea primprejur, căci anul trecut s-a mai stins un bărbat de pe palierul blocului unde locuim. Al doilea vecin a făcut tot infarct, dar spre deosebire de primul, nu avea familie. Era artist liric, la pensie.

L-au adus acasă într-o pătură, la 9 noaptea, de la scara cealaltă, unde s-a întâmplat să-i bage în bucluc pe niște oameni cumsecade la care mersese în vizită. L-au adus acasă înfășurat în pătură, cărat pe scări, până la etajul patru, așa cum cari un televizor stricat. Asta, bineînțeles, după ce a fost chemată Salvarea, asistentul medical a constatat decesul și a eliberat o adeverință pentru medicul de familie. Așa e procedura, pentru rudele care vor/trebuie să-l îngroape pe artistul liric. L-au cărat în pătură, vecinii, flancați de administrator și de asistentul medical și n-a ieșit nimeni pe paliere, dar vizoarele ușilor s-au acoperit cu ochi curioși.

Administratorul a descuiat ușa și artistul liric a dispărut în apartamentul său cu două camere. L-au așezat pe pat, apoi au încuiat ușa și au plecat acasă, spre a împărtăși și celorlalți membri ai familiilor lor mirarea și sentimentul de deșertăciune a vieții, „azi ești, mâine nu mai ești”. Au plecat la familiile lor, dar artistul liric a rămas singur în ultima lui noapte în apartamentul său cu două camere.

Dimineața, câteva lumânări ardeau, tăcute și umile, la ușa lui, unicul semn că moartea se instalase dincolo de lemnul aproape șubred - „Am rămas numai eu pe palier cu ușă din lemn, poate că ar trebui s-o schimb și eu, să-mi pun dintr-asta metalică, dar ce să-mi ia hoții dacă vin?”, mi-aduc eu aminte că mi-a zis cândva, cu un zâmbet trist, lângă lift, singurul loc de semi-socializare a locatarilor.

Lângă clanță, prins în ușă, un carton anunța că la apartamentul X era cheia. Pentru rude. Cineva le sunase, bineînțeles, dar nu știu și nici nu vreau să știu dacă au fost anunțate de cu seara. Pentru a mai crede în oameni, sper din tot sufletul ca rudele artistului liric să locuiască în provincie sau să nu fi răspuns la telefon decât în zori.

Dimineața, în timp ce lumânările ardeau în fața ușii, am vorbit cu o vecină despre întâmplare. M-am gândit că fiind ușă-n ușă, știe mai multe. Într-adevăr, știa, dar nu înțelegea nu moartea subită și tot ce a decurs după aceea, ci nu înțelegea de ce administratorul a sunat la ușa ei, la 10 noaptea, cu rugămintea de a răspunde, de se va întâmpla ca vreo persoană să se intereseze de cheia de la apartamentul artistului liric. „Cum au putut să-mi facă mie așa ceva? Să mă sune la ora aceea? N-am dormit toată noaptea!”, mi s-a căinat ea, indignată.

Am privit-o rece, prea rece, cred, căci a schimbat vorba: „Am aprins și eu niște lumânări, acu’, dimineața. Ce era să fac? Că a fost un om tare ciudat, singuratic, nu a fost însurat, lui nu i-a deschis nimeni ușa, el nu avea pe nimeni, de-atâtea ori i-am zis, că ne știm de zeci de ani: „Nu e bine să fii singur”, dar ți-ai găsit! El era cu cântecul, asta era familia lui!”

Am aprins și eu o lumânare, în fața ușii. Dincolo de ea, se afla artistul liric, care nu va mai face niciodată vocalize și nu va mai rosti niciodată, lângă lift, politicos și ținând ușa, să intru prima: „Sărut mânușițele! Și domnișoara? (referire la fetița mea) Mai cântă la cor?”. Întotdeauna aceeași întrebare, întotdeauna același răspuns care-l mulțumea și-l făcea să zâmbească. Apoi, în tăcere, ascultam amândoi huruitul liftului, până la parter.

Vecinul meu, artistul liric, a murit. Era un singuratic. Fără familie. Căci familia lui a fost cântecul. A fost cărat pe scări, într-o pătură, ca un televizor stricat, pus în pat și încuiat pe dinăuntru. În ultima lui noapte în apartamentul cu două camere, eu cred însă că n-a fost singur. S-a întâlnit cu familia lui: artiștii.




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!