Am fost un picuț la mare în vara care a trecut, să o văd doar.
Și marea n-a avut nimic împotrivă. S-a uitat la mine cu multiplele-i fațete vălurite, speculativă și filozofică...
- Ehehei ! Pleci tu pleci, dar eu rămân !
- Da, mare, dar pleacă și timpul, el nu mă lasă cu tine... Aș vrea eu să mai stau, dar....
- EU sunt MAREA, EU rămân pe loc !
Timpul a trecut, vara este o amintire, iar toamna a aruncat cu cocori de plecare, a zburat apoi și ea...
Marea a rămas acolo.
A venit iarna, aici in þara mea cu patru anotimpur...
Fulg cu fulg, se așterne la malul mării.
Curioasă, să vadă cine-i pe nisip, întinde un val, spală nisipul si gustă marea.
- Ce dulce e !
- EU sunt sărată, mare, si rămasă peste patru anotimpuri, brăzdată pe faþă de valuri, și, atunci când nu sunt prea mânioasă mă adie primavără de promisiuni...
- Știi ceva ? EU am să vin la tine iară...
La vară !