Compania...

Acțiunea se petrece într-o companie banală cu management românesc unde......
Gina: “Statul sunt eu” e doar o banalitate și o perversitate după care oamenii se dau în vânt, nu reprezintă nimic...dar o respect, îmi place și mi se potrivește.
Îsi vorbea așa în oglinda de la baia alăturată biroului ei, unde obișnuia să se laude și să-i critice pe alții, pregătind discursul, astfel putând urmări mimica-i. Așa cum v-ați dat seama este vorba de.....directorul executiv care în nimicnicia sa, uitând de unde a plecat, se transformase peste noapte în semi-zeu.
În acest timp trecu prin dreptul ușii Marius... un ”respectabil director de vânzări” (în vânzări nu există agenți sau reprezentanți... ei sunt doar directori) dispus să facă orice pentru a intra în grațiile Ginei și mai ales în posesia salariului mărit chiar din următoarea lună.
Deschise ușa și spuse:
Marius: DA, sefa, ești grozavă... nici nu mă miră că ești aici să ne conduci.
Gina: Ce cauti aici, domnule? Mai ales la această oră târzie... hmmm, să fie dăruirea pentru firmă... sau poate un pic de ineficiență în desfășurarea activității, fapt care te ține peste program... la ore dintr-acestea târzii.
Marius: Șefa, știi... (Gina îl întrerupse brusc)
Gina: Oricum nu mă aștept să fii bine crescut și să răspunzi atâta timp cât stai în întuneric si te năpustești în intimitatea mea fără a te invita o clipă măcar.
Marius: Îmi cer scuze... știți nu am vrut sa fac aceasta... dar când am vazut cum vă întăriți să dați piept cu provocările, nu mi-am putut stăpâni simțurile animalice și strigătul de atac, pentru că știți doar că în ranița oricărui soldat se află bastonul de mareșal...
Gina: Da, ai dreptate, așa era pe vremea mea...însă voi, ăștia mai tineri, nu aveți nimic în comun cu mareșalul... Voi credeți doar că vi se cuvine tot fără să faceți nimic singuri, ci ne lăsați pe noi să tragem de voi.
Marius: Taioasă, dar deșteaptă sunteți, doamnă... nu știu ce ne-am face fără dvs.
Gina: Probabil ați fi niște tractoriști amărâți... eu vă cizelez și vă transform în ceea ce sunteti cu eforturi mari... căci vezi că sunteți doar niste șoareci. Și voi, drept mulțumire, mă pândiți în întuneric să vânați orice greseală.
Gina: Netrebnicilor ce sunteți! Și eu vă mai consider oștenii mei când pe de-o parte vă plângeți pe la străini că sunt o dictatoare iar in fată îmi arătați că mă divinizati, excepție făcând momentele în care vreți prime și măriri.
Băiete, măririle țin de dezvoltare personală, nu de cereri aberante!
Între timp, venind pe coridoare, intră Alex, un biet angajat al firmei, un fel de “omul bun la toate”, care, auzind voci, se opri.
Alex: Bună seara, vă pot ajuta cu ceva?
Gina: Și de ce, mă rog, crezi că am avea nevoie de ajutor??
Și mai ales de la tine???
Alex: Scuzați-mi, vă rog, intervenția, am crezut că vă pot fi de folos cu ceva înainte de a pleca acasă, bineînteles cu încuviințarea dvs.
Marius: Nouă nu ne-ai face ziua mai bună dacă ne-ai ajuta… Þie ți-ai face-o?
Alex: Dacă îmi permiteti… Da, domnule, trăiesc să vă slujesc pe voi pentru 3 arginți amărâți din care trebuie să îmi hrănesc familia... Dar prefer să dorm liniștit și împăcat cu ideea că am făcut tot ce era posibil să fac în acea zi. Dumnezeu mă ajută să încep o nouă zi ca să vă pot servi. (un zâmbet larg)
Gina: Cretinule, oameni ca tine se găsesc pe toate străzile! ÎÞI MAI SPUN CEVA: Tu trăiesti din mila noastră!
Alex: Sau din mila DOMNULUI aș putea spune.
Marius: Deci... vă conduc la mașină, doamnă?
Gina: Cine, tu??? Nici în cele mai urâte vise!
: Fie, ce mai contează un mototol în plus care mă conduce...
Marius: (în genunchi): Vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-o faceți...(zâmbind ironic)
Gina: Hmm... mă tot întreb: ești ironic sau serios?
Marius: Iro...aaa serios, doamnă, cum puteți spune asta?
Gina :OK, treacă de la mine (vezi, noroc că sunt binevoitoare)
Mergând pe hol, se întâlnesc cu Cristina, director de relații publice și comunicare, care o salută respectuos.
Cristina: Bună seara!
Gina: Bună, Cristina!
Cristina: Ce faceți?
Gina: Uite, mă cert cu tăntălăii aștia... Știi care e problema?
Într-o viață anterioară eram conducător de oști,
iar acum, în viața asta-s un conducător de proști.
Cristina: Doamnă, de ce vorbiți în rime,
Ori aveți ceva cu mine?
Poate s-a-ntâmplat ceva,
Vreți să vă omor cumva?
Cum puteți jigni așa,
Mai ales l-adresa mea?
Gina: Cum, când calea mi-e deschisă,
A privi gândești că pot
Ca întreaga mea ființă,
Să se împiedice de proști?
Cristina: Să îți amintesc cumva că nu este firma ta?
Poate de la atâta putere, gândirea ți-e întunecată și nu mai trăiești real, ci în globu-ți de cristal?
Marius: Bine, Cristina, îmi place, cineva s-o împace acum pe doamna directoare dup-așa o înfruntare.
Gina: Tu să taci, ca mă apucă mii de draci!
și scoase din geanta sa un pistol mic ce-l îndreptă spre Marius.
Gina: Dacă vrei să comentezi, s-ar putea să sângerezi.
Gina încărcă pistolul si îi împuscă ventricolul.
Cristina: Tu nu ești în toate mințile??
Cristina : cum l-ai putut omorî?
Gina : Tu să taci că te împușc!
Cristina: Ești nebună rău, femeie, dacă tu crezi c-ai să scapi așa ușor cu cadavrul pe covor.
Gina: Asta este treaba voastră să scapați și de cadavru și să vă ocupați de imaginea mea, să nu fie afectată.
Gina: Alex, scapă de cadavru!
Gina: Cristina, tu ocupă-te de un comunicat de presă din care să reiasă că Marius era sub influența alcoolului când a intrat în clădire și la apariția paznicilor nu s-a oprit la somație.
Cristina: (muzical) cred că s-a întâmplat ceva, s-a cam țicnit nebuna și vrea să ne bage apoi și pe noi iar în noroi, eu nu cred că mă implic, să scap iar un om țicnit și să facă mai apoi și mai multe pentru noi, să ne bage până în gât, fără să ne întrebe cât vrem noi ca s-o apărăm, alibi să îi creăm.
Gina: (muzical) Să vă spun cum stă treaba, nu puteți scăpa așa, dacă vă împotriviți, la pârnaie o sfârșiți, vă trag după mine dacă nu vă apucați de treabă, să mă apărați cumva, altfel azi veți dispărea.
Cristina: Bine, doamnă, așa vom face, dacă ne lăsați în pace.
Alex: Te credeam mai curajoasă, vrei s-ascunzi crima-odioasă??
Cristina: Taci, baiete, ești nebun?? Vrei să mori și nu știi cum?
Gina e prea serioasă, nu cred că vrei să sfârșești așa, împănat pe undeva, cu un glonte de argint și să mori chiar neștiind cum mai poate evolua, chiar de-acum situația.
Alex: Bine, doamnă, cum doriți, dar eu zic să vă grăbiți.
Cristina: Stop, stop, stop...
... Vorbești în rime și tu vrei s-ascundem crime??
Cristina: Băi, băiete, nu ești prost deloc, cred că ești de după bloc,
Ori ai treabă cu mafia ce cuprinde România??
Cristina: Haide, frate, treci la treabă, nu mai sta s-o iei la... (oare ce voiam sa spun, creierul nu mi-e stăpân...)
Cristina: Haidem, deci, ca să purcedem, spune, deci, cum să începem.
Băi, dar m-ați înnebunit, deci nu mai vorbim în rime, ca să ne-nțelegem bine.
Alex: Bine, doamnă, cum doriți.
Cristina: OK
Gina: Vedeți că se poate?
... între timp crima se musamalizase, dar apăru el...
Cristi (Chestor la omucideri), un polițist de temut.
Cristi: Bună dimineața!
Gina: Bună dimineața, ce vânt te-aduce, drag prieten?
Cristi: se zvonește acum în piață, de o crimă odioasă, întâmplată chiar aici, să zicem aseară, ce zici?
Gina: Eu îți recomand acum să vorbesti cu consilierul meu de imagine, Cristina, și cu avocatul meu, George.
Gina: Dacă nu mai e altceva, ca să pleci aș prefera.
Cristi: Bine, doamnă, cum doriți, la circă o să poftiți.
Gina: Cum spui tu, aștept să vină oficial o hârtie de tipar care să îmi precizeze și să nu se înstrăineze unde anume tre’ să vin și cât trebuie să mă abtin până să îl dau în fapt pe cel ce-a asasinat.
Cristi: Bine, doamnă, cum doriți, dar eu zic să vă grăbiți.
Acum chiar mă-nnebuniți... și de ce vorbiți în rime?
Cristi: Eu am aflat ceva, scriitorul e și poet cumva?? Atunci cred că am aflat și nu cred că m-am înșelat.
Gina: E... atunci îți recomand să vorbești cu Cristina și cu George. Și acum te rog să mă scuzi.
Cristi plecă. Știa că ceva e putred în Danemarca. Totuși, aici erau multe lucruri neclare. Se duse apoi la Cristina în birou.
Cristi: Bună, Cristina!
Cristina: Bună, Cristi... ce vânt te aduce??
Cristi: Investighez o crimă.
Cristina: Uffffffff, și eu care credeam că te-a apucat dorul de mine.
Cristi se simți stingher. Așa apropo deschis venit din partea unei femei frumoase precum Cristina îi înroși obrazul.
Cristi: Oare de ce dorești să îmi îngreunezi ancheta? Să aibă o femeie așa frumoasă ca tine ceva de ascuns?
Cristina: Să fie oare faptul că simpla ta prezența îmi dă fiori?
Cristi: Of, ce îți place să flirtezi, numai să mă necăjești.
Cristina: Domnule...
Cristi: Doamnă?
Cristina: Dumneata ai citit declarația oficială a faptelor?
Cristi: Doamnă dragă, numai un novice în această meserie poate crede că decedatul a fost împuscat cu un glonț care nici măcar nu se potrivește armei din dotare a paznicilor. Ce să spun... m-a înduiosat povestea pe care am citit-o, este frumoasă, ar merge publicată... dar nu are nici măcar un sâmbure de adevăr.
Cristina: Eu cred că adevarul este undeva la mijloc.
Cristi: Poate că dacă îmi dai un indiciu, voi veni doar să te vad, nu să te mai și întreb ceva despre acest caz.
Cristina: Poate că e printre noi criminalul... eu zic sa îl întrebi și pe Alex, poate îți va spune ceva care ți-ar fi de folos.
Cristi: Eu îți mulțumesc frumos, tare mi-ai fost de folos.
Cristina: Când pot, cu cea mai mare plăcere te ajut.
Cristi: Multumesc, sărut mâna!
Cristina: Cu plăcere, o zi extraordinară îți doresc.
Cristi se ridică și plecă, iar pe coridor se întâlni cu Alex.
Cristi: Salut, Alex!
Alex: Salut!
Cristi: Ce faci, prietene?
Alex: Slugăresc, ca de obicei.
Cristi: ...mi se pare mie sau ești nemulțumit?
Alex: Normal.
Cristi: Aș putea ști ce te nemulțumește?
Alex: Hm... suntem conduși de o dictatoare... n-ai citit începutul piesei?
Aberațiile cu “statul sunt eu” și alte prostii.
Cristi: ...aha, deci tu citești scenariul înainte?
Alex: Da, tu nu?
Cristi: Deci... prin deducție logică... tu știi cine este criminalul.
Alex: N-am auzit....vrei să repeți?
Cristi: Aha, știam eu că știi și vrei să ascunzi. Voi scoate mandat pe numele tău, îmi vei spune tot ce știi.
Alex: Domnule, am 3 copii acasă, fie-ți milă... mi-e frică de urmări... știu că e greșit ce fac, că nu îți spun, D-zeu mi-e martor... dar mi-e frică să nu zac pe străzi... aici de bine de rău câștig o pâine pentru familia mea.
Cristi: Îți garantez că nu ajungi pe străzi... eu voi avea grijă, chiar dacă va trebui să îți întrețin familia toată viața. Dar trebuie să răzbunăm moartea semenului nostru.
Alex: ...încercați pe la persoanele cu funcții mai importante în firmă.
Cristi: Mulțumesc, domnule, mi-ai fost de un real folos.
Alex: Mă bucur să aud acestea... dar, vă rog... discret.
Cristi: Desigur.
Se lăsă seara. Întunericul cuprinse birourile, iar liniștea se instalase în întreaga firmă... fără parcă să-și aducă aminte de agitația de peste zi.
Noaptea îi fu un sfetnic bun lui Cristi și îi dădu câteva idei.
Dimineața, parcă fără nici o grijă, reveni să continue ancheta în firmă.
Bătu la ușa biroului Ginei, intră și o salută respectuos.
Cristi: Bună dimineața!
Gina: Bună să-ți fie inima, voinicule!
Gina: Ce vânt te aduce iar?
Cristi: Același care mi-a șoptit că asasinul... ești TU!
Gina se înroși... dar încercând să ascundă acest lucru, sări în brațele lui și îi astupă gura cu un sărut.
Gina: Ti-am spus vreodată cât de mult mă atragi? Iubesc bărbații în “uniformă”!
Cristi: Da, da... nu ți se pare că deviezi de la subiect?
Gina.... aaaa, ce vorbeam? Scuze, memoria mă mai lasă din când în când.
Cristi: Să vedem... vorbeam... despre crimă... și despre autorul ei...
Gina: Acesta e un mijloc pervers să mă faci să mă îndrăgostesc de tine?
Cristi: Nu stiu... reușesc?
Gina: Aproape.
Cristi: Atunci ar trebui să mai insist.
Gina: Știi de când visez ca un bărbat puternic ca tine să mă domine... aici, pe birou?
Cristi: Nu, dar presupun că îmi vei arăta.
Și, în timp ce făceau dragoste pe birou, iar Gina era în culmea extazului...
Cristi se opri și o întrebă: Nu-i așa că tu l-ai ucis pe Marius?
Gina: Da... dar ce conteaza... nu te opri.
Cristi scoase cătușele și se uită la ea.
Gina: MMMM, perversule mic... cu cătușele.
Cristi îi puse cătușele și îi spuse suav:
Cristi: EȘTI ARESTATÃ PENTRU UCIDEREA LUI MARIUS... tocmai ți s-a organizat un flagrant.
Dat fiind faptul că ai recunoscut în fața camerei, ai rezervată o celulă pe viață la închisoare.
Gina (plângând): și eu care credeam că te simți atras de mine... și îmi făcusem planuri pentru noi.
Cristi: Ne mai vedem... când mai aduc alții ca tine.
Cristi: Să mergem!
Gina: măcar pot să am o ultimă rugăminte la tine?
Cristi: Dacă nu implică niciun fel de contact... da
Gina:...măcar mă poți îmbrăca??
Cristi: OK, fie!
Liniștea se lăsă iar peste întregul oraș.
Iar noua zi se lăsă cu instaurarea unui alt regim, mult mai democratic, având-o pe post de director executiv pe Cristina, care institui reguli mult mai normale pentru desfășurarea activităților.
Dimineața.
Cristina: Bună dimineața, colegi!
Alex: “Regele a murit, trăiască Regele!”
Cristina: Alex, nu îmi plac aceste ironii!
Alex: Mă scuzați... din cauza vechiului regim.
Alex: Bună dimineața!
Cristina: Vezi, parcă altfel sună.
Cristina : Trebuie să lăsăm în urmă trecutul. Viitorul ne aparține.
Acestea sunt cuvintele ce-au instaurat liniștea eternă, ca totul, absolut totul să intre pe făgașul firesc al lucrurilor.
Dar din păcate...

Cristina: Regele a murit!
Trăiască REGELE...
HA!
Cristina: Veți vedea voi, păpușeilor.

Made by Viorel Coman