agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-09 | |
Trecuseră câteva luni de când mă despărțisem de Mariușa, timp în care m-am simțit ca o pereche de izmene purtate și lăsate pe frânghie la soare să se zvânte și uitate acolo. Na, uscați-vă, aerisiți-vă, albiți-vă de păcate la soare, izmene proaste!
(De ce timpul petrecut împreună nu se măsoară nicicum iar pentru cel în care suntem singuri simțim cum ceasul din noi bate fiecare minut?) Nici măcar nu știu cât timp am fost împreună, știu doar că am cunoscut-o în luna mai și că am părăsit-o într-o vară. (E absurd să părăsești pe cineva "într-o vară"! Vara se merge la plajă, se face baie în mare împreună, se linge sarea de pe burtica ei, se bea socată din buricul lui, se culeg scoici de pe mal împreună, se privesc apusuri și răsărituri... Nu se desparte nimeni vara! Numai noi, eu și Mariușa... De fapt în prostia mea am fost convins că ea mă părăsise pe mine înainte s-o las eu. Am avut mereu impresia asta.. Simțeam că vrea să fie liberă și că zbura cu aripi înfiorător de mari, trăgând de mine s-o urmez iar eu - un fricos - voiam "s-o luăm metodic".. Fraierul pământului, aia eram!.. Până la urmă s-a adaptat ea metodologiei și fixismelor mele.. Asa am făcut, am luat-o metodic: mai întâi ne iubim, apoi ne părăsim..) Mariușa nu plângea niciodată, cel puțin nu alături de mine, lucru care m-a îmbătat și m-a păcălit că pentru ea cuvântul "problemă" s-ar fi referit exclusiv la câmpul semantic al matematicii. Mariușa mă iubea. Mult. Definitiv. Rotund. Nu avea frici, angoase, paranoi, gelozii absurde, prăpăstii hormonale zilnice, depresii. Acrobata mea, Mariușa. Mergea drept prin mine ca pe-o scândură întinsă peste apă sau peste un abis. Mergea cu pași lungi ca și cum ar fi mers prin miriște încălțată cu ciubote de gumă, înaintea unei ploi de vară. Nu se temea de nimic. Eu o urmam cu ochii strânși, concentrat, încordat, mergeam în urma ciubotelor ei roșii cu buline albe și nu reușeam să văd curcubeul, de frică să nu calc pe melci. Așa mergeam în urma ei, eram îngrozit c-ar putea să fugă, să se zbânțuie, să cutremure scândura pe care merge și eu să cad în prăpastie. Paralizam de frică să n-o pierd, să nu dispară cumva de lângă mine de la o zi la alta, fiindcă eu sunt un crispat, un dur, un încuiat. Un prost. Un prost. Un prost care a luat atitudine. În vara aceea ne-am întâlnit foarte rar, pe fugă, ea era mai agitată ca oricând și ma iubea mai mult ca oricând. Tocmai de aceea cred că și eu eram mai speriat ca oricând; simțeam că urma să se întâmple ceva mare, ceva care avea să ne zguduie și să ne schimbe, sau poate chiar să ne distrugă. Într-o dimineață, în parc la cafea, am luat-o lângă mine pe bancă și i-am spus: Mariușa de ce fugim întruna? De ce nu stăm și noi să lenevim în pat? De ce ești agitată si de ce mă tem tot timpul să nu te pierd? Mariușa s-a uitat uimită la mine, de parcă aș fi fost un om oarecare de pe stradă care o oprește s-o întrebe de ce se învârte Pământul: "cum adică?" Adică mi se pare că tu ești o pasăre și eu o cârtiță, tu esti o buburuză și eu sunt un melc. Nu știu ce vezi la mine și nu înțeleg cum de mă iubești. Zbori atât de sus încât simt cum îmi ard ochii de gelozie pentru aripile tale, pentru cerul tău în care ai vrea să te urmez iar eu nu reușesc să mă înalț oricât aș da din omoplații mei lipsiți de pene. Mi-e frică să nu mă simți cât sunt de îngrozit, să nu te plictisești de neputința mea, să nu te îndepărtezi prea mult în elanul tău și să-ți dai seama că nu ne potrivim deloc... ... De asta mă gândesc să-ți deschid colivia, să vezi că eu sunt o îngrădire pentru tine și nu un univers plin de libertate așa cum visezi.. "Ne despărțim pentru că ești gelos pe faptul că nu suntem identici? Tu nu știi câtă nevoie avem unul de celălalt, că eu m-aș pierde în zborul meu - ca un zmeu căruia i se rupe sfoara - și că tu ești copilul speriat că-și va pierde zmeul? Nu știi că eu zbor și pentru tine, eu te ridic, eu te ajut să visezi? Nu știi că tu ești liniștea mea, starea mea de bine, calmul meu, oglindul meu? Nu știi că eu zbor deasupra ta și mă oglindesc în tine ca-ntr-o apă cuminte?" Mariușa vorbește cu mine potolit, îmi spune ce vreau să aud, ce are de spus și nu a rostit niciodată, își smulge penele pentru mine și mi le arată: uite, sunt doar pene.. Nu mai e agitată, e tristă, nu mai bate din aripi, planează între mine și soare, făcându-mi umbră și vindecându-mi retinele arse. Mariușa e TOT și eu tocmai ce-am alungat-o de lângă mine. Eu sunt copilul care și-a tăiat singur funia zmeului de frică să nu fie luat pe sus.. Mariușa vorbește cu mine calm și plânge înfigându-și privirea prin ochii mei dincolo de mine, în timp ce îmi spune că eu sunt ea si că ea este eu. Mariușa plânge cu ochii larg deschiși, fără să se încrunte măcar, fără să strângă buzele, plânge clar, uitându-se la mine fără să clipească. Mă uit în pământ, ridic din când în când ochii spre ea și nu o recunosc.. E unul dintre acele momente în care "oglindul" reflectă o femeie necunoscută de care se îndrăgostește definitiv la prima vedere, după ce tocmai a părăsit-o. [...] Stau cu mâinile încrucișate la piept pe scaunul de nuiele împletite alături de Mariușa, în grădina noastră; ea învârte o linguriță extrem de lungă într-o carafă cu socată, storcând acolo o lămâie. Mă uit la ea și o dezmierd în gând, să n-o trezesc din visare. Poartă o rochie verde, subțire și căldura ei ajunge până la mine, respir adânc aerul cu aromă de Mariușa: de cireșe, de scortișoară, de tei, de muguri de brad.. Așa miroase ea, a ceva bun, a ceva dulce și aspru, vag acrișor. Întind o mână și o opresc: lasă lingurița asta, Mariușa. Te iubesc. Au trecut mulți mulți ani de când mi-am tăiat sfoara la zmeu și vântul s-a oprit făcându-l să cadă, să mi-l pot recupera și să-i înnod iar sfoara.. Mai ții tu minte când ai plâns? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate