agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-12 | |
și așa mai departe
un cuvânt a călcat în materialul proaspăt al altui cuvânt și s-au strivit unul pe altul după ce termin copilul de zăpadă jucăm ascunsa el se-ascunde într-un om de zăpadă ochii mei sunt iarna frunze verzi și moarte sunt aripi în plase de fluturi pline de aripi care bat eu nu credeam ca pot să mă ascund în tren lasă-ți papucii sub pat e trenul prin care alergi desculță cu o jucărie imensă în brațe e o singură stație trebuie să te uiți pe geamul lui n-o să vezi niciun chip dincolo de el de aia ai jucăria e momentul în care o sfâșii dupaia stabilești dacă momentul a însemnat ceva voi nu știți ce trist e dincolo de geamul trenului călători care miros a votcă împinși în marile orașe cu nume ciudate pensionare cu amintiri nepovestite colcăie în ele ca bulbucii mari din ceaiurile lor vecinii mei mulțumiți cu puțin ca să suporte viața cu obrajii tăi pot să-mi spăl eu obrajii nici sufletul tău nu poate purta cerul sufletul tău înnoată în zăpada noastră de cuvinte abia atinge fundul cu vârful picioarelor dacă ne văd grădinarii ne împușcă grădinarii mătură fața lumii de aripi așa trebuie să-și așeze fluturii în batiste și să-i numere de obicei înfășori în batistă ce e amar de exemplu un val subțire de lacrimi albe văd pământul sub zăpadă văd că poate fi negru ud fierbinte moale noi suntem priponiți ca un mobilier greu ce-ar fi să ne mișcăm și să nu știm de ce cînd lucrurile se mișcă și nu știi de ce ți-e frică te-ascunzi și strigi cine-mi mișcă inima? cine-mi mișcă picioarele? sufletul tău ca un înnotător cu brațele înainte învață cum se învârte inima ca o minge de baschet cum se aruncă și e prinsă în plasă apoi cum cade se aude cum cade să nu te mai ascunzi în oameni oriunde încep oameni încep despărțiri om -ceasul cu douăzeci și patru de limbi care ard și se lovesc între ele- despărțire așa e. o despărțire trebuie să fie blândă și curată s-o înțeleagă toți să poată fi povestită celor care merg pe stradă din lipsă de povești asta e zero o să fie despărțirea noastră rotundă întreagă asta e zero forma feței mele găurită mare de doi ochi verzi care vor prefera să orbească sufletul tău e un înnotător care sare de pe trambulină știi unde te lovești în întrebarea pe care mi-o pui mereu cum face orice zeu repartiția în iad ia o rană și-o întreabă dac-o doare iar rana încă se roagă ajută-mă doamne să mă trezesc în altă lume după ce s-a terminat copilul de zăpadă jucăm ascunsa singuri ca de obicei
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate