agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2380 .



Ipsilante Vigilante
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
Paraidis

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [LiviuAndrei ]

2008-06-15  |     | 



Ipsilante Vigilante

Cuptorul ardea pâinile turcești centimetru cu centimetru, punct cu punct, până ce strigătele noastre – ale celor care stăteau la coadă – se opreau pentru vreo cinci minute. Ne opream pentru a ne păstra energia spre a o folosi la înghesuit pe alții.
Mă trimiseseră după pâine. Mâinile mele transpirate jupuiseră toată culoarea de pe plasa cu Marlboro, pe care o cocoloșeam în palme și pe care o desfăceam apoi ca pe un evantai de celofan, pocind figura fumătorului notoriu imprimat pe ea. Priveam insistent o alună mare din ceafa unui moș, simțind că și ea mă privește pe mine cu la fel de multă curiozitate.
– Am să sug toate vitaminele din acest om și chiar după ce el o să moară, eu tot voi mai trăi vreo zece-unșpe zile!...
Fioros neg!... Dar un lucru era cert: la cozi poți învăța foarte multe lucruri. De fapt școala vieții înseamnă școala cozii. Nici Othello, nici Costi, și nici chiar Doamna Veronica nu pot conștientiza mai bine decât mine filozofia și folclorul progresist al unei cozi. Acolo auzi și vezi tot. Un bărbat grizonant se ceartă cu femeia. Femeia își potrivește basmaua și strânge involuntar în pumnul strâng două bancnote de zece mii, mult mai cocoloșite decât punga mea. Strecurată printre bancnote – căci trei pâini fac 21 de mii – stă stingheră o monedă de 1000 de lei. Supărarea femeii o face să strângă și mai mult pumnul și astfel mia împunge ca un cuțit tocit Linia Vieții sau Saturnu’. Palmele ei obișnuite cu munca aplecată, cu detartrant și șters patru copii mici la cur din ’71 și până în ’78, când Radu al ei – acum mare Antiprinor-Șăf la Ai-Ti, cum se laudă ea la tanti Cezarina de la etajul unu – s-a pișat pentru ultima dată în pat, resping atacul banului zimțat.
– Costică, eu plec! Plec și vă las! Plec în lumea largă!
– Făăă! Dacă pleci tu, își revine casa!...
Trebuie doar să ciulesc bine urechile și pot să acumulez mai mult decât Kasim Abassah, trăgând mahmur din narghilea. Amanta din dreapta mea – pe care eu cu gândul la Kasim am denumit-o Zobeida – își privește schimonosită leucoplastul care-i acoperă ineficient (infertil – aș fi spus acum un an) o bătătură marinărească, provocată de chinezăria de lac care-i îi împodobește piciorul. Zobeida transpiră din toți porii. Transpirația i se încheagă în trei stropi vizibili cu ochiul liber, fiecare dintre ei stând cuminte la rădăcina câte unui fir albinos de mustăcioară, în adâncitura de deasupra buzei de sus. Își face vânt cu mâinile mimând un evantai, afișându-și cu ocazia asta și manichiura la zi. Eu o miros liniștit și mă străduiesc să trag în mine fiecare dâră de parfum pe care corpul ei, veșnic în estru, îl aruncă spre toți bărbații care stau concentrați spre următoarele lăzi cu pâine. Turcul își primește înjurăturile de rigoare pentru că angajații lui „nu coc pâinea aia în Paștele mă-sii odată”. Zobeida își vede se semnalele ei olfactive și eu de sniff. O muscă ne dă târcoale, dar păcate ea nu o vede. O văd numai eu. Se așează pe ceafa moșului prefăcându-se că forează. Se oprește inertă de parcă ar juca mim cu mine. Nu-mi mai dau seama care e musca și care e aluna goliatică a bărbatului. Dacă de fapt moșul avea doi negi? mă interoghez eu și îmi reproșez că nu am fost atent. Urât din partea lui să ne dezvăluie asemenea estetici. Insecta zboară sătulă de sărătură ( poate și-a mai luat și acasă pentru ăia micii) de pe grumazul lui… n-am fost atent cum îl cheamă (Îmi pare rău!...). O simt cum respiră, cum se umflă cu tot cu hainele de pe ea, dar nu am auzit-o încă vorbind. Dacă le-aș avea, aș da două califate pentru ea… Pun pariu că are o voce normală… Ba nu! Are o voce spartă… Revin la ce gândeam. Dacă aș fi Claudiu Al Rashid și aș avea două califate de Mogoșoaia… Mă întrerup din nou din gândit. Nu-mi vine să cred! Bog a făcut-o să vorbească! Îi răspunde unei foste (posibil activă încă) sifonărese CeKa, care s-a reprofilat, după revelionul din ’94, pe aruncatul apei din cadă de la balcon peste progeniturile din fața blocului, care joacă Fete, filme sau băieți sau care se chinuiesc să-l facă pe 5 sărind coarda.
– Fată, nu pot să-l fac pe 5!
– Ce minți, fată, că erai abia pe la 4?!…
Dar s-au întâmplat acum prea mult timp lucrurile astea. Și probabil că o le spun când o să fiu la fel de periculos la șeptică precum Costi. Hai mai bine să-i auzim vocea Zobeidei! Că doar ea ne interesează, nu?!
– Nu pot să mai stau cu el! E în cadru armati… și are bani, ce-i drept! Dar mă-sa…

– Ce e? Ce grad are? o întreabă sifonăreasa (probabil e bun de fie-mea… că oricum stă cu prostu’ de Nicu, care e bleg și duce porumbei jucători la concurs și de care râde lumea pe stradă întrebându-l când taie porcul). Ia bani mulți, nu?
– E sergent major…
– Și?! Ce are? o iscodește iar bătrâna.
– Ce are?! Nu are nimic. Nici nu bea și nici nu fumează. Dar e leneș și se taie mereu când se bărbierește…
– Proastă ești, fa! își spune sifonăreasa. Aha! Ce să-i faci, mămică?... Bărbații ăștia…
– Numai spun că m-aude lumea! Doar mizerie și farfurii murdare… Chiar așa… să nu poți, tu, să-ți speli ciobul ăla din care mănânci?!
Nu avea o voce rea, dar nici Zobeida nu puteam s-o mai numesc. Îl jignesc pe Kasim dacă o fac.
Cele mai penetrante discuții sunt însă sechelele militărești. Aduceri aminte despre caporalul pitic, cel le mâncase zilele timp de trei luni și despre ea, după care – omul tânăr fiind – a suspinat în fiecare noapte, calmat de porția de bromură, din obligatoriul ceai de tei. Ea e aceeași ființă pe care acum o înjură cel puțin o dată pe zi. Cu mâncarea ei a făcut ulcer și datorită supărării provocată de copii ei – care îi mănâncă toată pensia – stomacul îl țăcăne și mai tare. Probabil că omul va drăcui diseară la masă și pâinea după care a stat la coadă două ore și jumătate. Povestește cu foc, îl mai înjură și pe turc din când în când, dar măcar are cui să-și spună oftul.
– Îl mai știi, mă Lișiță, pe comandantul ăla… cum mă-sa îi zice…ala…Vătafu?
– Îl știu, Cornele!… Ala care a dat-o pe nevastă-sa în curu’ gol afară pe ușă?
– Ãla. Mi-era dor de Anica. Și m-am dus la el, am ciocănit la ușă la comandament și i-am zis:
– Domnu’ comandant am și eu… o fată! Vreau să mă duc și eu la ea o zi… că dacă nu… fug!… Și el m-a întrebat:
– De unde ești, mă?
– Din Urzica… să trăiți!
– Băăă! sări el râzând. Nevastă-mea e din Puțuri…. Numai curve pe acolo! După mine… poți să faci ce vrei! Du-te! Dar vezi cum vii cu plasa aia goală! Găină cu gâtul gol vreau!
– Am avut învoire o săptămână, bă, Lișiță! Vezi ce înseamnă curaju’?
– Ce să-ți fac, mă? Se vede că nu l-ai ascultat! Știa el ce știa…
– De, bă!... Știam eu că o să se schimbe așa? Am fost un domn cu ea… Și ocheam bine… Trăgeam cu pușca pe spate și tot nimeream ținta… Am satisfăcut-o și pe ea și am reușit să-mi satisfac și stagiul militar.
Într-un sfârșit rândul mă ajunge și pe mine. Pâinile proaspăt scoase din cuptor îmi fac praf punga cu Marlboro, trecând prin ea ca printr-un unt foarte fin. Le-am cules am putut de pe bitum, folosind tricoul pe post de mănușă, am suflat țărâna pe fiecare în parte și am început apoi să le mănânc șmecherește marginile, din plictiseală, ca de obicei. Se pare că sunt ars puțin pe braț de la o pâine, dar lucrul acesta nu mă face decât să mă gândesc la alte cutume despre care auzi la o coadă turcească. La relația femeie-farmacie.
Bineînțeles că această relație ipohondrică este una specială. Nu că femeile ar suporta durerea mai greu decât bărbații, dar plăcerea de a primi două aspirine drept rest, nu e de ici de colo.
Oricum, sper ca pâinea turcească, cu punctele și fierbințeala ei, să mă ajute ca să o pot da și eu peste cap, măcar o dată, pe cea care m-a poreclit Puță.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!