agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6632 .



Nostalgia originilor
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mircea_Eliade ]

2006-04-23  |     |  Înscris în bibliotecă de Diana Bianca Ciurtin



Este regretabil faptul ca nu dispunem de un cuvint mai precis decit acela de „religie" prin care sa numim experienta sacrului. Termenul are о istorie indelungatг, deєi intrucitvг limitatг din punct de vedere cultural. Ne putem intreba dacг poate fi el aplicat fгrг discriminare Orientului Apropiat antic, iudaismului, creєtinismului єi islamului sau hinduismului, budismului si confu-cianismnului, precum si popoarelor asa-zis primitive. « Dar este poate prea tirziu su cautam alt cuvint si „religie" poate fi inca un termen util cu conditia sa ne amintim mereu ca el nu implica necesarmente credinta intr-un Dumnezeu, in zei sau in spirite, ci se refera la experienta sacrului si prin urmare are legatura cu ideile de fiinta.. sens si adevar. Intr-adevar, este greu sa ne imaginam cum ar putea functiona spiritul uman fara convingerea ca ceva ireductibil real exista in lume, dupa cum este imposibil sa ne inchipuirn cum ar fi putut aparea constiinta fara a conferi un sens pulsiuni-lor si experientelor omului. Constiinta unei lumi reale si semnificative este strins legata de des-
6 / MIRCEA EUADE coperirea sacrului. Prin experienta sacrului, spi- i ritui ornenesc a surprins deosebirea dintre ceea ; ce se revela ca real, putemic, bogat si semnifl-cativ, si ceea ce nu poseda aceste calitati, adica ' fluxul haotic si primejdios al lucrurilor, aparitiile si disparitiile lor intiinplatoare si lipsite de sens. Am discutat dialectica si morfologia sacrului in lucrarile rnele anterioare si nu mi se pare necesar sa mai reiau discutia. Ma marginesc sa spun doar ca „sacrul" este un element in structura consti-intei, nu un stadiu in istoria constiintei. 0 lume semnificativa - iar ornul nu poate trai in „haos" -este rezultatui unui proces dialectic care poate fl denumit drept manifestare a sacrului. Viata umana capata sens prin imitarea unor modele para-digmatice revelate de flinte supranaturale. Imitarea unor modele transumane constituie una din primele caracteristici ale vietii „religioase", о ca-racteristica esentiala structurala, independenta de cultura si epoca in care apare. De la cele mai arhaice documente religioase care ne sint accesi-bile pina la crestinism si islam, imitatio dei ca norma si linie directoare a existentei umane nu s-a intrerupt niciodata. si, de fapt, nici n-ar fi putut fi altfel. La nivelurile cele mai arhaice de cultura, a trai ca Junta umana este de la sine un act religios, caci hrana, viata sexuala si munca au valoare sacramentala. Altfel spus, a fi - sau, mai degraba, a deveni - om inseamna a fl „religios". Astfel, reflectia filozofica a fost confruntata de la bun inceput cu о lume a sensului care era, structural si genetic, „religioasa" - si acest lucru este adevarat la modul general, si nu doar in legatura cu „primitivii", orientalii si presocraticii. Dialectica sacrului a precedat si a servit drept i PreSata / 7 j model pentru toate miscarile dialectice descope-i rite dupa aceea de spiritui uman. Revelind flinta, sensul si adevarul intr-o lume necunoscuta, haotica ' si amenintatoare, experienta sacrului a netezit calea gindirii sistematice. Aceasta ar putea fi de ajuns ca sa trezeasca interesul fliozofilor pentru munca istoricilor si fe-nomenologilor religiilor; exista insa si alte aspecte ale experientei religioase nu mai putin intere-sante. Hierofaniile - adica manifestarile sacrului exprimate in simboluri, mituri, flinte supranaturale etc. - sint percepute ca structuri si constituie un limbaj prereflexiv cerind о herme-neutica speciala. De mai bine de un sfert de secol, istoricii si fenomenologii religiilor incearca sa elaboreze о asemenea hermeneutica. Acest tip de demers nu are nimic de-a face cu activita-tea cercetatorului de antichitati, desi el poate utiliza documente provenind de la culturi de mult disparute si de la etnii foarte indepartate. Re-curgind la о hermeneutica adeevata, istoria religiilor inceteaza de a fi un muzeu de fosile, ruine si de mirabuia invechite pentru a deveni ceea ce ar fi trebuit sa fie pentru orice cercetator: о serie de „mesaje" asteptind sa fie descifrate si intelese. interesul pentru asemenea „mesaje" nu este exclusiv istoric. Ele nu nurnai ca ne „vorbesc" despre un trecut care a murit demult, ci ne descopera situatii existentiale fundamentale care sint direct relevante pentru ornul modern. Asa dupa cum am subliniat intr-unul din capitolele acestei carti, din efortui hermeneutic de desci-frare a semniflcatiei miturilor, simbolurilor si a altor structuri religioase traditionale rezulta о
1 8 / MIRCEA EUADE - { considerabila imbogatire a constiintei: intr-un f anumit sens se poate chiar vorbi de о transfor- ) mare interioara a cercetatorului si, sa speram, 1 chiar si a cititorului atras de subiectui in dis- '•.• cutie. Ceea ce se nurneste fenomenologie si istorie a religiilor poate fi considerat ca facind parte din acel numar restrins de discipline umaniste care sint totodata tehnici spirituale si propedeutice. intr-o societate in continua desacralizare, aceste studii vor deveni probabil si mai relevante. i Vazuta dintr-o perspectiva iudeo-crestina, secula- ' rizarea poate fi, eel putin in parte, gresit inter-pretata. Ea poate fi considerata, de pilda, о con-tinuare a procesului de demitologizare, continuare care poate fi vazuta ea insasi ca о prelungire tirzie a stradaniei profetilor de a goli de sacru Cos-rnosul si viata cosmica. Dar acest aspect nu acopera intregul adevar. in societatile cele mai desacralizate si printre miscarile tinerilor cele mai iconoclaste (precum miscarea „hippie", de pilda), putem аДа un numar de fenomene aparent ne-religioase in care putem descifra valorizari noi si originale ale sacrului - desi, sintem de acord, ele nu sint recognoscibile ca atare dintr-o perspectiva iudeo-crestina. Nu ma refer la „religiozitatea" care apare ca evidenta in numeroase miscari polltice si sociale, cum ar fi miscarea pentru drepturi civile, manifestatiile antirazboinice etc. Si mai semni-flcative inca sint structurile si valorile (inca inconstiente) religioase ale artei modeme, ale anumitor flime importante si de mare popu-laritate, ale unor fenomene raportindu-se la cultura tinerilor, in special recistigarea dimen-siunilor religioase ale unei „existente umane in Cosmos", autentice si semnificative (redescope- 1 . ' Prefata / 9 rirea Naturii, moravuri sexuale neinhibate, accentul pus pe „trairea prezentului", eliberarea de , „proiecte" si ambitii sociale etc.). ): Majoritatea acestor recuperari ale sacrului re-i amintesc un tip de religie cosmica disparut dupa triumful crestinismului si care a mai supravietuit ; nurnai la taranii europeni. Redescoperirea sacra-litatii Vietii si Naturii nu inseamna in mod necesar о intoarcere la „paginism" sau „idolatrie". > Desi religia cosmica a taranilor din sud-estui Europei poate aparea ca о forma de paginism in ochii unui puritan. ea nu e pi-in aceasta mai putin о „liturghie cosmica crestina". Un proces asemanator s-a desfasurat in iudaismul medieval. Gratie mai cu seama unei traditii incorporate in Cabbala, о „sacralitate cosmica", ce parea sa fi fost iremediabil pierduta in urma reformei rabinice, a fost recuperata cu succes. Aceste remarci nu intentioneaza sa demonstreze caracterul cripto-crestin al unora dintre cele mai recente expresii din cultura tinerilor. Ceea ce vreau sa subliniez este ca intr-o perioada de criza religioasa nu se pot anticipa solutiile creatoare -si prin urmare greu recognoscibile - care se vor da acestei crize. in plus, nu se pot prezice expresiile pe care ie poate lua о experienta potential noua a sacrului. „Ornul total" nu este niciodata complet desacralizat, si avem toate motivele sa ne indolm chiar ca о desacralizare totala este posibila. Secularizarea repurteaza succes la nivelul vietii constiente: vechile idei teologice, dogmele, credintele, ritualurile, institu-tiile etc. sint vidate treptat de semnificatie. Dar nici un om normal nu poate fl redus la activitatea sa constienta, rationala, caci omul modern con-- -1
10 / MIRCEA ELIADE continua sa viseze, sa se indragosteasca, sa asculte muzica, sa mearga la teatru, sa vada flime, sa citeasca - pe scurt, el nu traieste nurnai intr-o lume istorica si naturala, ci si intr-o lume existentiala, privata si intr-un univers imaginar. Istoricul si fenomenologul rellgiilor este eel dintii chemat sa recunoasca si sa descifreze structurile si semnificatiile „religioase" ale acestor lumi personale sau universuri imaginare. Ar fl inutil sa reluam in aceasta prefata argumentele pe care ie dezvoltam in cuprinsul cartii. Pe scurt, vom spune doar ca interesul analizei religiilo'r arhaice si exotice nu se limiteaza la sernnificatia lor istorica. Filozoful, teologul si criticul literar pot, in egala masura, profita de pe urma descoperirii acestor iumi de semnificatie, lumi uitate, rau interpretate sau neglijate. Din acest motiv, am incercat sa prezint si sa discut documente apartinind unor religii mai putin fa-miliare. Progrese importante au avut loc recent in intelegerea celor trei religii monoteiste, a budis-mului si chiar a filozofiilor religioase ale Indiei. Multe lucrari binecunoscute care abordeaza aceste teme stau astazi la.indemina cititorului interesat. Eseurile adunate in aceasta carte nu au fost sense pentru „specialisti", ci pentru cititorul in-teligent si de buna credinta, pentru honnete homme. De aceea, nu am ezitat sa citez exemple cunoscute. sau eel putin accesibile, istoricului religiilor, antropologului sau orientalistului, dar care sint probabil necunoscute cititorului nespe-cialist. Sper totusi ca din confruntarea omului occidental modern cu lumi de semniflcatie necunoscute sau mai putin familiare se va naste Prefata 1 11 сееа се am putea numi un „nou umanism". Aceste eseuri, la fel ca si lucrarile mele ante-rioare, isi propun sa sublinieze functia culturala pe care istoria religiilor о poate avea intr-o societate desacralizata: ele cauta de asemenea sa dezvolte о hermeneuticu sistematica a sacrului si a manifestarilor sale istorice. Majoritatea eseurilor din aceasta carte au aparut in diverse publicatii, flind mai apoi corec-tate si dezvoltate. Sint fertcit sa aduc multumirt fostilor mei studenti, dl Harry Partin, care a tradus din franceza un prim concept al capi-tolului 3, diui Alfred Hiltebeitel, care a corectat si stilizat capitolele 5,7 si 8, precum si diui Norman Girardot. MIRCEA ELIADE
1 Un пои и In pofida rnanualelor. p fiilor de care dispun asta; ce mai greu sa te tii 1 inregistrate in toate dor ilor. ' Din acest motiv est sa devii istoric al religiiloi cu regret ca se аПа in siti in specialist nurnai intr-o intr-o singura perioada particular al acelei religii. Aceasta situatie ne-a noua revista.* Scopul no; de a pune la indeminc Capitolul de fata reprezinta о v unui articol intitulat Initial „H Humanism", publicat pentru Religions. 1 (1961): 1-8. © 1961 ' Deoarece Religionslvissens J alta limba, ne vedem siliti s „istorie a religillor" in sens la istoria propriu-zisa. ci si sti precum si morfologia si fenome * Este vorba de History oJ R< nal for Comparative Historical Eliade, Joseph M. Kitagawa s (University of Chicago Press), 1' 1 umanism periodicelor si bibliogra-azi savantii. este din ce in la curent cu progresele imeniile de istoria religi-ste din ce in ce mai dificil or. Savantui isi da searna ituatia de a se transforma о singura religie, ba chiar i sau un singur aspect i. . determinat sa editam о ostru n-a fost doar acela ~ia specialistilor inca un versiune revazuta si adaogita a „History of Religions and a New •u prirna oara in History of 61 by the University of Chicago. -lschaft este greu de tradus in sa intrebuintam termenul de larg, Incluzind in el nu nurnai studiul comparat al rellgiilor. lenologia lor. Religions: an International Jour-•al Studies (editat de: Mircea si Charles H. Long), Chicago 1961 s. urm. (N.t.)
14 / MIRCEA ELIADE periodic (desi lipsa unui asemenea periodic in Statele Unite era un argument suficient pentru aceasta), ci mai ales acela de a oferi un mijioc de orientare intr-un domeniu care se dezvolta con-tinuu si de a stimula schimburile de pareri intre specialisti, care, de obicei, nu urmaresc progre-sele inregistrate in alte discipline. Aceasta orientare si aceste schimburi de vederi vor deveni, speram, posibile gratie unei treceri in revista a celor mai recente progreseprivind anumite pro-bleme-cheie din istoria religiilor, precum si gratie discutiilor de ordin metodologic si incercarilor de a imbunatati hermeneutica datelor religioase. Hermeneutica ocupa un loc preponderent in cercetarile noastre deoarece, in chip inevitabil, ea este aspectui eel mai putin dezvoltat al disciplinei noastre. Preocupati, si adesea de-a dreptui co-plesiti, de culegerea, publicarea si analizarea datelor religioase, munca fara indoiala si urgenta si indispensabila, savantii au neglijat adeseori sa ie studieze semnificatia. Or, aceste date sint expresia unor experiente religioase diverse: in ultima analiza, ele reprezinta pozitii si situatii asumate de om in decursul istoriei sale. Fie ca-i place sau nu, istoricul religiilor nu si-a ispravit opera dupa ce a reconstituit istoria unei forme religioase sau i-a determinat contextui sociologic, economic sau politic. Pe linga toate acestea, el trebuie sa-i inteleaga semnificatia - altfel spus sa-i identifice si sa-i elucideze situatiile si pozitiile care i-au facut posibila aparitia sau triumful intr-un moment anume al istoriei sale. Doar in masura in care isi va indeplini aceasta misiune - mai ales tacind accesibila pentru ornul modern semnificatia documentelor religioase - Un пои umanism / 15 stiinta religiilor isi va duce la capat adevarata ei menire culturala. Deoarece. oricare ar fi fost rolul sau in trecut. studiul comparativ al religiilor este menit in viitorul apropiat sa isi asume un rol de prima importanta. Asa cum am spus-o in mai inulte ocazii. momentui nostru istoric ne obliga la confruntari pe care nici nu ie puteam macar imagina acum cincizeci de ani. Pe de о parte. popoarele Asiei si-au facut recent reintrarea in islorie. pe de alta. popoarele asa-xis ..primitive" isi prcgatesc aparitia la orixontui „marii istorii" (altfel spus. ele nazuiesc sa devina subiecte active ale istoriei si nu simple ohiccte pasive. cum au fost pina acum). Dar daca popoarele dm Occident nu mai sint singurele popoare care „fac" istorie. valorile lor spirituale si culturale nu se vor mai bucura de locul privilegiat. ca sa nu spunern de autoritatea incontestabila de care beneficiau acum citeva generatii. Aceste valori sint acum analizate. comparate sijudecate de ne-occidentali. La rindul lor. occidentalii sint din ce in ce mai decisi sa studieze. sa analizeze si sa inteleaga spiritualitatile Asiei si ale lurnii arhaice. Aceste descoperiri si contacte trebuie extinse la nivelul unui dialog. Dar ca sa fie autentic si rodnic. acest dialog nu trebuie sa se limiteze la un limbaj empiric si utili-tarist. Adevaratui dialog trebuie sa aiba in vedere valorile centrale ale culturilor participantilor. lar pentru a intelege corect aceste valori trebuie sa intelegi sursele lor religioase, deoarece, cum bine se stie, culturile noneuropene, atit cele orientale cit si cele primitive, sint nutrite inca de un sol religios deosebit de fertil. lata de ce socotim ca istoria religiilor este menita sa joace un rol important in viata cul-
16 / MIRCEA ELIADE turala contemporana. Si aceasta nu nurnai pen-tru ca intelegerea religiilor exotice si arhaice va impulsiona in chip semnificativ dialogul cultural cu reprezentantil acestor religii, ci mai ales pentru ca, straduindu-se sa inteleaga situatiile existenti-ale exprimate de documentele pe care ie studiaza, istoricul religiilor va accede la о cunoastere mai profunda a omului si pe temelia acestei cunoas-teri se va putea dezvolta, la scara mondiala, un nou urnanisrn. Ne putem chiar intreba daca istoria religiilor nu-si poate aduce о contributie de prima importanta la formarea acestuia: caci, pe de о parte, studiul istoric si comparativ al religiilor imbratiseaza toate formele culturale cunoscute pina acum, atit ale culturilor etnologice cit si ale acelora care au jucat un rol major in istorie, si, pe de alta parte, prin studierea expresiilor religioase ale unei culturi, savantui о abordeaza din interior si nu doar prin contextui sau sociologic, economic sau politic, in ultimu analiza, Istoricul religiilor este chemat sa elucideze un mare numar de situ-atii nefamiliare omului occidental, si depasirea provincialismului cultural devine posibila tocrnai prin intelegerea acestor situatii nefamiliare, „exotice". Dar acest fapt implica mai mult decit о simpla largire a orizontului, о crestere cantitativa, sta-tica, a „cunoasterii omului" de catre noi. Este mai ales vorba de faptui ca intilnirea cu „altii" - cu flinte umane apartinind unor tipuri de societati arhaice si exotice deosebite - este stimulanta si avantajoasa din punct de vedere cultural, iar experienta personala a acestei hermeneutici unice este deosebit de creatoare (vezi, mai jos, p. 102). Nu este imposibil ca descoperirile si „mtilnirile" i Un nou. umanism / 17 prilejuite de progresul istoriei religiilor sa aiba repercusiuni comparabile cu acelea ale anumitor descoperiri din trecutui culturii occidentale. Am in vedere, de pilda, descoperirea artelor exotice si primitive, care a dat un viu impuls. esteticii occidentale. Am in vedere, mai ales, descoperirea inconstientului in psihanaliza, care a deschis noi perspective intelegerii noastre asupra omului. in ambele cazuri, deopotriva, a avut loc о intilnire cu „strainul", cu necunoscutui, cu ceea ce nu poate fi redus la categoriile cunoscute - pe scurt, о intilnire cu „altul".2 Desigur, aceasta intilnire cu „altui" nu este lipsita de pericole. Rezistenta initiala fata de miscarile artistice modeme si fata de psihologia adincurilor este un exemplu con-cludent. Caci, la urma urmei, recunoasterea existentei „altora" aduce cu sine in chip inevitabil • „relativizarea" sau chiar distrugerea orizontului cultural oficial. Universul estetic occidental n-a mai fost acelasi dupa acceptarea si asimilarea artei cubiste si suprarealiste. Tot astfel, „lumea" in care traia ornul preanalitic a cazut in desuetu-dine dupa descoperirile lui Sigmund Freud. Dar aceste „distrugeri" au deschis noi cal geniului creator al Occidentului. Toate acestea pot doar sugera posibilitatile fara limite care s-au deschis in fata istoricilor religiilor, „intilnirile" cu care au trebuit sa se con-frunte ca sa inteleaga situatii diferite de cele pe care ie cunosteau. Este greu de crezut ca ex-periente atit de „stranii" precum acelea ale ' Rudolf Otto a descris sacrul ca Fund das ganz andere. Desi avind loc in plan nonreligios, mtanirile cu un „cu totui altui", induse de psihologia adincurilor si de experimentele artistice, pot fl socoOte experiente parareligioase.
•я 18 / MIRCEA ELIADE ymatorului paleolitic sau cele ale calugarului budist nu vor avea nici о unnare asupra vietii culturale a ornului modern. Desigur, asemenea ..intilniri" vor deveni creatoare din punct de vedere cultural nurnai atunci cind savantui va ii depasit stadiul purei eruditii - altfel spus, cind. dupa ce va fi adunat. deserts si clasificat docu-inenteic de care dispune. el va face si efortui de a ie intelege in planul de rcterinta care ie este propmi.. Acest lucru nil iniplica in nici un chip о depreciere a eruditiei: dar. la urma т-irmei, eruditia singura nu poate diice pina la capat sarcina istoricului religiilor. asa eurn cunoasterea italianei secolului al Xlll-lea si a culturii floreiitine a epocii. studiul Illozofiei si teologiei n^edievale. precum si familiarizarea cu viata lui Dante nu sint suficiente ca sa ni se dezvaluie valoarea artistica a unei opere ca Divina Commedia. Acestea sint truisme in fond. pe care ezitani sa ie mai repetam. Totusi, nu vom osteni nicic^data sa spunern ca munca istoricului religiilor nu e terminata atunci cind el a reusit sa reconstituie continuitatea cronologica a unei religii sau cind i-a degajat contextui social, economic sau politic. Ca orice fenomen uman. fenomenul religios este deosebit de complex. Pentru a-i sesiza toate valentele si semnificatiile, el trebuie abordat din mai multe unghiuri deo-data. Este regretabil faptui ca istoricul religiilor nu a profitat indeajuns de pe urma experientei cole-gilor sai istorici si crttici literari. Progresele reali-zate in aceste discipline i-ar fi dat posibilitatea sa evite erori nefericite. Este un lucru recunoscut Un пои umanism / 19 de toata lumea astazi faptui ca intre demersul istoricului literar, al sociologului literaturii, al criticului si esteticianului exista continuitate si solidaritate. Sa dam un singur exemplu: daca opera lui Balzac poate fi cu greu inteleasa fara о aprofundata cunoastere a societatii si istoriei franceze a secolului al XIX-lea (in sensul eel mai larg al cuvintului: istoria politica, economica, sociala, culturala si religioasa), nu este mai putin adevarat ca о opera precum Comedia umana nu poate fi redusa la dimensiunea unui simplu document istoric. Ea este opera unui ins exceptional si acesta este motivul pentru care viata si psihologia lui Balzac trebuie cunoscute. Dar realizarea acestei gigantice oeuvre se cere studiata si in sine. de pilda lupta artistului cu limbajul sau victoria spiritului creator asupra datelor imediate ale experientei. Dupa ce istoricul literar si-a terminat rolul, о intreaga munca de exegeza urmeaza a fi efectuata, si aceasta cade in sarcina criticului literar. El este acela care abordeaza opera literara ca pe un univers autonom, avind legile si structurile sale proprii. Si, eel putin in cazul poetilor, nici lucrarea criticului literar nu epuizeaza subiectui, caci sarcina de a descoperi si explica valorile universului poetic cade mai de-parie in sarcina specialistului in stilistica si a esteticianului. Dar se poate spune despre о opera literara ca a fost „explicata" pina la capat si dupa ce insusi esteticianul si-a spus ultirnul cuvint? Exista intotdeauna un rnesaj tainic in opera marilor scriitori, mesaj care abia in planul filo-zofiei poate avea sansa de a fi sesizat. Sper ca voi fi iertat pentru aceste citeva remarci privind hermeneutica operelor literare. Ele sint. i
20 / MIRCEA ELIADE fara indoiala. incomplete^ , dar suficiente, cred, spre a dernonstra ca aceia care studiaza operele literare sint pe deplin constienti de complexitatea - - lor si. cu citeva exceptii, ei nu incearca sa ie ..explice" reducindu-le la о origine sau alta: un traumatism infantil. un accident glandular, .o situatie economica, sociala ori politica etc. Cu buna stiinta am citat aici situatia creatiilor artis-tice. Caci. dintr-un anurnit punct de vedere. universul estetic poate fi comparat cu universul religiei. in ambele eazuri avern de a face cu experiente indwiduale (experienta estetica a poetului si a cititonJlui sau, pe de о parte. experienta religioasa, pe de alta) si cu realitati transpersonale ( о lucrare de arta intr-un muzeu. un poem. о simfonie: о Figura DMna. un ritual. un rnit etc.). Desigur se poate discuta la nesfirsit ce semnificatie poate fi atribuita acestor realitati artisLice si religioase. Un singur lucru, eel putin. pare insa evident: operele de arta. ca si „datele religioase". au un mod de a fi care ie este propriu: ele exista in propn.ul lor plan de referinta. in universul lor particular. Faptui ca universul acesta nu este universul fizic al experientei ime-diate nu implica nonrealitatea sa. Problema aceasta s^fost suficient discutata ca sa ne putem dispensa de а о rediscuta aici. Vom adauga о singura observatie: opera de arta nu-si dezvaluie ^ Este necesar, de asemeni, sa consideram, de exemplu, vicisitudinile operei in constiinta sau chiar in „subconstien-tul" publicului. Circulatia, asimilarea si evaluarea unei opere literare ridica probleme pe care nici о disciplina nu ie poate rezolva singura. Sociologul, dar si istoricul, pioralistui si psihologul sint aceia care ne pot ajuta sa intelegem succesul lui Werther si insuccesul lui The Way of All Flesh, sau faptui ca о opera atit de dificila ca Ulysses a devenit populara in mai putin de douazeci de ani, in timp ce Senilita si Coscienza di Zeno sint inca necunoscute s.a.m.d. Un пои umanism / 21 semnificatia decit in masura in care este vazuta ca о creatie autonoma, altfel spus in masura in care acceptam modul sau de a fl- aceia al creatiei artistice - si nu о reducern la unul din elementele sale constitutive (in cazul unui poem: timbru, vocabular, structura lingvistica etc. ), sau la unul din scopurile sale ulterioare (poern care comporta un mesaj politic, sau care poate servi drept document sociologic, etnografic etc). In acelasi mod, ni se pare ca un dat religios isi reveleaza semnificatia sa profunda doar atunci cind este considerat in planul sau de referinta si nu cind este redus la unul sau altui din contex-tele sau aspectele sale secundare. Sa dam un singur exemplu: putine fenomene religioase sint mai direct si mai evident legate de imprejurarile socio-politice ca miscarile mesianice si milena-i-iste modeme ale popoarelor coloniale (car-go-cults etc.). Totusi, identificarea si analizarea conditiilor care au pregatit si au facut posibile aceste miscari mesianice sint numai о parte din munca istortcului religiilor. Caci aceste miscari sint deopotriva creatii ale spiritului omenesc, in sensul ca ele au devenit ceea ce sint - miscari religioase, si nu doar simple gesturi de revolta si protest - printr-un act creator al spiritului. Pe scurt, un fenomen religios precum mesianismul primitiv trebuie studiat asa cum este studiata Divina Commedia, adica utilizind toate instru-mentele eruditiei (si nu, ca sa ne reintoarcern la ceea ce spusesern despre Dante, doar vocabu-larul, sintaxa sau, pur si simplu, ideile teologice si politice ale autorului etc). Caci daca istoria religiilor este menita sa se ridice la rangul unui nou umanism, este sarcina istoricului religiilor sa
22 / MIRCEA EUADE degajeze valoarea autonoma - valoarea de creatie spirituala - a tuturor acestor miscari religioase primitive. A ie reduce la contextui socio-politic inseamna. in ultima instanta, a admite ca ele nu sint suficient de „elevate", suficient de „nobile", ca sa fie tratate drept creatii ale geniului uman precum Divina Commedia. sau acele Fioretti ale sfintului Francisco Ne putem astepta ca, intr-un viitor apropiat. intelectualii fostelor popoare coloniale sa vada in multi din specialistii stiin-telor sociale niste apologeti camuHati ai culturii occidentale. Pentru faptui ca acesti oarneni de stiinta occidentali insista intr-atit asupra originii si a caracterului socio-politic ale miscarilor rne-sianice „primitive", ei vor putea Fi suspectati de un complex de superioritate occidental, mai exact de convingerea ca atare miscari religioase nu se pot ridica la acelasi nivel de „libertate fata de conjunctura socio-politica" ca, de pilda, un Gioac-chino da Fiore sau un Sf. Francisc. Aceasta nu inseamna, desigur, ca un fenomen religios poate fi inteles in afara „istoriei" sale, adica in afara contextului sau cultural si socio-economic. Nu exista dat religios „pur", in afara istoriei, caci nu exista fenomen omenesc care sa nu fie totodata fenomen istoric. Orice experienta religioasa este exprimata si transmisa intr-un context istoric anumit. Dar a admite isto-ricitatea experientelor religioase nu implica ideea ca ele ar fi reductibile la forme de comportament nonreligioase. A afirma ca un dat religios este * Ne putem chiar intreba, in fond, daca diferitele „reduc-tionisrne" nu tradeaza complexul de superioritate ai savantilor occidentali. Acestia йи se indoiesc nici о clipa ca nurnai stiinta - о creatie exclusiv occidentala - va rezista acestui proces de demistiflcare a spiritualitaШ si a culturii. 1 Un пои umanism / 23 intotdeauna un dat istoric nu inseamna ca el poate fl redus la о istorie nonreligioasa, de pilda la о istorie economica. sociala sau politica. Nu trebuie niciodata sa pierdem din vedere unul din principiile fundamentale ale stiintei modeme: scara creeaza fenomenul. Asa cum am aratat altundeva^, Henri Poincare se intreba, nu fara ironie: „Un naturalist care n-ar fi studiat elefantui decit la microscop, ar putea el socoti ca poseda о cunoastere suficienta a acestui animal?" Micro-scopul dezvuluie structura si mecanismul celulelor, mecanism si structura identice la toate organis-mele pluricelulare. Elefantui este, fara indoiala, un organism pluricelular, dar este el oare nurnai atit? La scara microscopica, raspunsul nostru poate fi ezitant. Dar la scara vizuala umana, care are, eel putin, avantajul de a prezenta elefantui drept un fenomen zoologic, ezitarea din raspunsul nostru dispare. Nu intentionam sa dezvoltam aici о metodologie a stiintei religiilor. Problema este mult prea com-plexa ca sa fie tratata in citeva pagini.^ Q^ credem util sa repetam ideea ca homo religiosus reprezinta „ornul total": prin urmare, stiinta reli-°' Traite d'histoire des religions (Paris. 1949), p. 11 (trad engi.: Patterns in Comparative Religion (New York. 1958) p. XI. {N.t.: trad. rom.: Tratat de istorie a relwilor Ed Huma-nitas.Bucuresti. 1992, p.l5.] ' ^ Unele sugestii preliminare se afla in citeva din prece-dentele mele carti. A se vedea, in special. Traite d'histoire des religions, pp. 11-46 (trad. engi.: Patterns in Comparative Religion, pp. 1-33); Images et symboles (Paris 1951) pp 33-52. 211-235 (trad. engi.: Images and Symbols [New Yor^ 1961], pp. 27-41. 16-7^: Mythes. reves et mysteres (Paris 1957), pp. 7-15. 133-164 (trad. engi.: Myths, Dreams and Mysteries (New York, 1961], pp. 13-20, 99-122): „Metho-dological Remarks on the Study of Religious Symbolism" in The History of Religion: Essays' in Methodology, ed. M Eliade ; si Joseph M.Kitagawa (Chicago. 1959). pp"g^-107. 1 • '•
24 / MIRCEA EUADE giilor trebuie sa devina о disciplina totala in sensul ca ea trebuie sa utilizeze, sa integreze si sa articuieze rezultatele dobindite de diversele me-tode de abordare a fenornenului religios. Nu este de ajuns sa sesizezi semnificatia fenomenului religios intr-o anumita cultura si, prin urmare, sa-i descifrezi „mesajul" (caci orice fenomen religios constituie un „cifru"): este necesar, totodata, sa-i studiezi si sa-i intelegi „istoria", altfel spus sa-i dezvalui schimbarile si modificarile si. in ultima instanta, sa elucidezi contributia sa la cultura in ansamblu. In anii din urma, un anu-mit nurnar de savanti au sirntit nevoia sa depaseasca altemativa fenoTnenologie religioasa -istorie a. religiilor" si sa ajunga la о perspectiva mai larga in care aceste doua operatii intelectuale sa poata fi aplicate impreuna. Eforturile savan-tilor in momentui de fata par sa se orienteze catre о conceptie integrala a stiintei religiilor. Desigur, aceste doua abordari corespund, intr-o anumita masura, unor temperamente filozofice deosebite si ar fi naiv sa presupunern ca tensiunea intre cei care incearca sa inteleaga esenta si stru.ctu.rile si cei a caror singura grija este istoria fenomenelor religioase va dispare cu desavirsire intr-o buna zi. 0 asemenea tensiune este, de fapt, creatoare. Gratie ei, stiinta religiilor va putea sa scape de ' dogmatism si de stagnare. " Acesti termeni sint utilizati in cei mai larg sens: „fenomenologia" include savanti care urmaresc studiul structurilor si al semniflcatiilor, iar „istoria" pe aceia care ; cauta sa inteleaga fenomenele religioase in contextui lor istorie. De fapt, deosebirile intre aceste doua tipuri de abordare sint mai marcate. Exista. in plus, un anumit numar de '' deosebiri - uneori foarte perceptibile - in interiorul grupu-rilor pe care noi, pentru a simplifica, le-am denurnit cu '. termenii de „fenomenologie" si „istorie". Un пои umanism / 25 Rezultatele acestor doua operatii intelectuale sint la fel de valoroase pentru о mai adeevata intelegere a lui homo religiosus, caci, daca „feno-menologii" sint interesati de semnificatia datelor religioase, „istoricii", la rindul lor, incearca sa arate cum au fost aceste semnificatii experimentate si traite in diverse culturi si in diverse momente istorice, cum s-au transformat ele, imbogatin-du-se sau saracind in decursul istoriei. Totusi, daca vrem sa evitam a recadea in vechiul reduc-tionism. trebuie sa privim intotdeauna aceasta istorie a semniflcatiilor religioase ca facind parte din istoria spiritului uman. ^ Mai mult decit oricare alta disciplina umanista (adica mai mult decit psihologia, antropologia, sociologia etc.), istoria religiilor poate sa deschida calea unei antropologii filozofice. caci sacrul este о dimensiune universala si, asa cum vom vedea mai departe (p. Ill), inceputurile culturii au ra-dacini in experientele si credintele religioase. In plus, chiar dupa ce au fost radical secularizate, creatiile culturale si institutiile sociale, tehnolo-^ intr-una din ultimele sale carti, marele istorie al religiilor Raffaele Petazzoni a ajuns la о concluzie similara: „Fenomenologia si istoria se cornpleteaza una' pe cealalta. Feno-• menologia nu se poate dispensa de etnologie. de filologie si de alte discipline istorice. Pe de alta parte, fenomenologia da disciplinelor istorice acel sens al religiosului pe care ele nu sint capabile sa-i sesizeze. Astfel considerata, fenomenologia religioasa inseamna intelegerea [Verstandniss) religioasa a • • istoriei. este istoria in dimensiunea ei religioasa. Feno-; menologia si istoria religiilor nu sint doua stiinte, ci doua aspecte complementare ale stiintei integrale a religulor, si stiinta religiilor ca atare are un caracter bine deHnit care ii ; este conferit de propriul si unicul ei subiect de studiu" („The Supreme Being: Phenomenological Structure and Historical : Development", in M. Eliade si J.M. Kitagawa (editori). The History oJ~ Religion: Essays in Methodology, p.66.
26 / MIRCEA ELIADE , gia, ideile morale, artele etc., nu pot fi corect intelese daca nu li se cunoaste matricea religi-oasa, originara, matrice pe care ele au criticat-o, in mod tacit, au modificat-o sau au respins-o, ; devenind ceea ce sint acum: valori culturale profane. Astfel, istoricul religiilor este in stare sa surprinda permanenta a ceea ce s-a numit situatia existentiala specifica ornului „de a fl in lume", caci experienta religioasa ii este corelativa. In fapt, a deveni constient de propriul sau mod de a fi, a-si asuma propria prezenta in lume con-stituie pentru от о experienta „religioasa". in ultima instanta, istoricul religiilor este obli-§at de efortui sau hermeneutic sa „retraiasca" о multitudine de situatii existentiale si sa descopere un mare numar de ontologii presistematice. Un istoric al religiilor nu poate spune, de pilda, ca a inteles religiile australiene, daca nu a inteles modul de afl in lume al austraJienilor. Si, asa cum vom vedea. mai tirziu, gasim de pe acum, chiar la ace^t stadiu cultural, notiunea de pluralitate a modurilor de a fi in lume, precum si coYlstiinta ca singularitatea conditiei umane este rezultatui unei „istorii sacre" primordiale (vezi, maijos p. 129). in fine, aceste lucruri nu pot fi intelese cum trebuie daca investigatorul nu intelege ca fiecare religie are un „centru", cu alte cuvinte, о con-ceptie centrala care anima intreg ansamblul de mituri, ritualuri si credinte. Acest lucru este evident in religii precum iudaismul, crestinismul si islarnul, in ciuda faptului ca modificarile intro-duse In cursul vremilor au obscurat, in unele cazuri, „forma originara". De pilda, rolul central al lui lisus ca Mesia este transparent oricit de L Un пои umanism / 27 complexe si elaborate ar putea sa para anumite expresii teologice si ecleziastice contemporane in comparatie cu „crestinismul originar". Г^г „cen-trul" unei religii nu este intotdeauna atit de evident. Unii cercetatori nici nu-i banuiesc macar existenta: ei incearca mai degraba sa articuieze in functie de о anumita moda valorile religioase ale unui anumit tip de societate. Astfel, pentru aproape trei sferturi de secol de cercetare, religiile „primitive" au fost intelese ca ilustrind teoriile care dominau momentui: animismul, cultui stramosilor, mana, totemismul, etc. Australia, de exemplu, a fost aproape considerata teritoriul prin excelenta al totemismului, care, in viriutea presupusului arhaism al australienilor, a fost chiar proclamat drept cea mai veche forma de viata religioasa. Or, indiferent ce am crede despre diversele idei si credinte religioase reunite sub numele de „totemism", un lucru pare evident astazi, anume ca totemismul nu constituie centrul vietii religioase australiene. Dimpotriva, expresiile totemice. la fel ca si alte idei si credinte religioase capata intreaga lor semnificatie si coerenta nurnai atunci cind centrul vietii religioase. australiene este cautat acolo unde australienii au afirmat intotdeauna ca se at la: in conceptui de „timp al visu-lui", acea epoca fabuloasa, primordiala, cind s-a faurit lumea si ornul a devenit ceea ce este azi. Am discutat pe larg aceasta chestiune in alta parte si nu este necesar sa о reiau aici.^ ^ .Australian Religion: An Introduction", History of Religions. 6 (1966), pp. 108-134,208-237.
28 / MIRCEA ELIADE Acesta este doar un exemplu intre altele si nu eel mai revelator, caci religiile australiene nu prezint^ complexitatea si varietatea de forme cu care se confrunta eel care cerceteaza religiile Indiei, Egiptului sau Greciei. Dar este usor de inteles ca neglijarea cautarii centrului autentic al unei religii poate explica inadecvarea contri-butiilor aduse de istoricii religiilor in domeniul antropologiei filozofice. Asa cum vom vedea rnai tirziu (cap. 4), о asemenea insuficienta reflecta о criza mai adinca si mai complexa. Pe de alta parte, sint sernne ca aceasta criza este pe punctui de a-si afla rezolvarea. Vom examina in urma-toarele trei capitole ale cartii citeva aspecte ale acestei crize, precum si innoirile pe care le-au determinat ele m disciplina noastra. 2 Privire r.etrospectiva asupra istonei religiilor: de la. 1912 рта azi Anul 1912 a fost о data plina de semnificatie in istoria studiului stiintific al religiei. In acel an, Emile Durkheim a publicat Fonnes elementaires de la vie religieuse, iar Wilhelm Schmidt si-a terminal prirnul volum din monumentalul sau ciclu Der Ursprung der Gottesidee, care avea sa fie terminal abia peste patruzeci de ani, ultimele doua volume (XI si XII) aparind abia in 1954 si 1955, dupa moartea autorului. Tot in 1912, Raffaele Petazzoni si-a publicat prima sa mono-grafie importanta. La religione primitiva in Sardegna, C.G. Jung tiparea ale sale Wandlungen in 1962 am fost invitat de editorii lui Journal of Bible and Religion sa prezint, in eel mult 7000 de cuvinte, о rapida trecere in revista a istonei religiilor in ultirnii cincizeci de ani. Cum cu discutarea progreselor realizate in studiul Vechiului si Noului Testament fusesera insarcinati alti autori, am exclus aceste sectoare din eseui meu. Pregatind volurnul de fata, am revazut si completat textui, dar ann respectat planul initial, in pofidafaptului ca anumite tendinte din studiile biblice au avut о legatura directa cu descoperirile facute de istoricii religiilor care lucreaza in alte domenii. Articolul original, intitulat „The History oJ Religion in Retrospect: 1912-1962 a fost publicat in The Journal of Bible and Religion. 31 (1963): 98-107 (Copyright © 1963 by the American Academy of Religion, reprodus cu permisiune).
30 / MIRCEA ELIADE und Symbole der Libido, iar Sigmund Freud isi facea corecturile la Totem und Tabu, care avea sa apara sub forma de carte in anul urmator. Aceste carti ilustrau patru cai diferite de abor-dare a studiului religiei - nici una dintre ele cu desavirsire noua -, anume: sociologica, etnolo-gica. psihologica si istorica. Singura abordare potential noua, aceea a fenomenologiei religiei, avea sa fie intreprinsa abia peste zece ani. Cu toate acestea, Freud, Jung, Durkheirn si Wilhelm Schmidt aplicau cu adevarat noi metode si pretin-deau ca au dobindit rezultate mai durabile decit predecesorii lor. Este semnificativ faptui ca, exceptindu-l pe Pettazzoni, nici unul din autorii sus-citati nu era istoric al religiilor. Totusi, teoriile lor aveau sa joace un rol considerabil in ' viata culturala a deceniilor urmatoare. Desi foarte putini istorici ai religiilor au depins exclusiv de ei, Freud, Jung, Durkheim si Schmidt, in special prirnii doi, au contribuit mult la Zeitgeist-ul ulti-melor generatii, si. interpretrarile lor in materie de religie se bucura inca de un anumit prestigiu printre nespecialisti. in elaborarea ipotezelor lor, toti acesti autori reactionau, pozitiv, sau negativ, la influenta pre-decesorilor lor imediati sau a contemporanilor. In jurul anilor 1910-1912, scolile germane de stiinta religiilor, cea astral-mitologica si cea pan-babilo-niana erau in declin. Dintr-o productiedestui de abundenta^. nurnai Die allgemeine Mythologie und ihre ethnologische Grundlagen (1910) a lui P. ' Mai inult de о suta de carti si articole au lost publicate in тео cincisprezece ani. Cu privire la aceste scoli. cf. Wilhelin Schniidt, The Origin and Growth of Religion: Facts and Theories (trad. din ^ennana de H.J. Rose. New York. 1931). pp 91-102. Privire refrospectiva asupra istonei reUgUlor / 31 Ehrenreich si Handbuch der altorientci.lischen Geisteskultur (1913. ed. a 2-a. 1929) de A. Jere-mias mai pastrau о anumita valoare si interes pentru generatiile urmatoare. Cele mai impor-tante contributii la istoria religiilor aparute in Germania intre anii 1900 si 1912 erau toate tri-butare. direct sau indirect, teoriei animiste a lui E.B. Tyior.^ Dar. spre deosebire de situatia din cele trei decenii pi-ecedente. aceasta teorie nu mai era universal acceptata. in 1900. R.R. Marett a public..it studiul ..Preanimistic Religion"^, care avea sa devina celebru si in care incerca sa demonstreze ca stadilil prim al religiei nu era о credinta universala in sutletele lucrurilor. ci un sentiment de 1.eroare si uimire suscitat de contrunlarea cu о putere impersonala (mana). Un mare numar de savanti au acceptat si dexvoltat aceasta teorie. Maria (sau orenda. wakan etc.) a devenit aproape un cliseu si, in potida criticilor aduse de etnologi cornpetenti^. in multe cercuri stiintifice se crede inca in ideea ca maria reprezinta stadiul primordial al religiei. 0 alta ipoteza preanimista. foarte populara, a lost emisa de J.G. Fra7,er in celebrul sau ciclu Golden Bough (ed. a 2-a, 1900). Eruditui antro-polog pomea de la ideea ca in istoria omenirii ^ Ca, de pilda. A. Die1.rich, Mutter Erde (Leipzig, 1905): L. von Schroeder. Mysterium und Mimus im Rig Veda (LeipzAg. 1908): W. Bousset. Das Wesen der Reliqion darqestellt nn ihrer Geschichle (Halle, 1903): si W. Wundt, Mythus und Religion (3 vol., Leipzig. 1905-1909). ^ In Folklore. 1900. pp. 162-182: republicat in The Threshold oJ'Religion{LondTa.. 1909). pp. 1-32. ^ Cf. P. Radin. „Religion of the North American Indians". Journal of American Folk-Lore, 27 (1914), pp. 335-373. in • special p. 344 s. urm.: Schmidt. Origin and Growth of Religion, pp. 160-165; M. Eliade. Patterns in Comparative Religion, R. Sheed (New York. 1958), pp. 19 s. urm.. 35-36.
32 / MIRCEA EUADE magia a precedat religia. In aceeasi lucrare, Fra-zer adopta conceptia lui W. Mannhardt despre spiritele griului si dezvolta о foarte bogata mor-fologie a zeilor vegetatiei care mor si invie. Cu toate defectele sale, datorate mai ales prea putinei atentii acordate de Frazer stratificarii culturale^, adica istoriei, Golden Bough a devenit о lucrare clasica si a exercitat о imensa influenta intr-o multime de domenii. La fel de importanta, desi rnai putin populara, a fost lucrarea sa Totemism and Exogamy (4 vol., 1910)6, fara de care ar fi greu sa ne imaginam studiul lui Freud, Totem und Tabu. Durkheim, Freud si Jung au adoptat si reelaborat ipotezele preanimiste (i. e. mana si anterioritatea magiei) si au insistat asupra impor-tantei totemismului, care, pentru prirnii doi din autorii «citati, a inseinnat prirna manifestare a vietii religioase. Singurul care a respins toate teoriile general admise ale timpului - atit ani-mismul lui Tyior cit si preanimismul, totemismul si zeii vegetatiei - a fost Wilhelm Schmidt, care a refuzat sa vada, in aceste forme religioase, sursa ^ Pentru о critica a teoriilor lui Frazer, cf. Robert H. Lowie, Pnmitwe Religion (New York, 1924), pp. 137-147: Lowie, The History of Ethnologica.l Theory (New York, 1937), pp. 101-104; Schmidt, Origin and Growth of Religion, pp. 123-124: Eliade, Patterns in Comparative Religjpn, pp. 362-365. Theodor H. Gaster a rezumat recent principalele puncte in care conceptille lui Frazer au fost criticate sau modificate; cf. cuvintui sau mainte la The New Golden Bough (New York. 1959), pp. XVI-XX. Vezi si discutia dintre Edmund Leach si I.C. Jarvie, „Frazer and Malinowski", Current Anthropology, 7 (1966), pp. 560-575. ^ Frazer si-a publicat prima sa contributie intr-o carte de dimensiuni reduse, Totemism (Edinburgh, 1887), unnata de doua importante articole, „The Origin of Totemism", Fortnightly Review (aprille-mal 1889), si „The Beginnings of -Religion and Totemism among the Australian Aborigines", ibid., iulle-septembHe, 1905. Privire retrospectiva asupra istoriei religUlor / 33 religiei sau cea mai primitiva experienta religioasa. Asa cum vom dezvolta mai departe, Schmidt credea ca forma cea mai arhaica a vietii religioase era credinta intr-un Mare Zeu. El credea de asemenea ca va putea sa demonstreze istoric aceasta realitate, gratie unei noi discipline, etnologia istorica. Interpretari sociologice Pentru Durkheim, religia era o, proiectie a expe-rientei sociale. Studiindu-i pe australieni, el observase ca toternul sirnbolizeaza in acelasi. timp sacrul si clanul. Ca urmare, conchide ca sacrul ' (sau „Zeui") si grupul social sint unul si acelasi lucru. Explicatia data de Durkheim naturii si originii religiei a fost putemic criticata de citiva etnologi de marca. Astfel, A.A. Goldenweiser a aratat ca triburile cele mai simple nu au nici clanuri, nici totemuri. De unde, atunci, popoarele nontotemice isi puteau deriva religia? Pe linga aceasta, Durkheim detecta originea sentimentu-lui religios in entuziasmul colectiv de care era impregnata atmosfera ritualului australian. Dar atunci, se intreba Goldenweiser, .daca adunarea insasi este aceea care da nastere sentimentului religios, cum se face ca dansurile profane ale indienilor din America de Nord nu se transforma in celebrari religioase?''' Wilhelm Schmidt a criticat faptui ca Durkheim si-a limitat informatia " A.A. Goldenweiser, „Religion and Society: A Critique of Emile Durkheim's Theory of the Origin and Nature of Religion", Journal of Philosophy, Psychology and Scientific Method, 14 (1917): 113-124: Early Civilization (New York, 1922), pp. 360 s. urm.: Historn, Psncholoq4 and Culture (New York, 19^3), p. 373.
34 / MIRCEA ELIADE la triburile din centrul Australiei, in special la tribul Arunta, si i-a ignorat pe cei din sud-estui continentului. care formeaza stratui cei mai vechi si care nu cunosc toternismul.^ Obiectii nu mai putin serioase au fost ridicate de Robert Lowie.^ In profida acestor critici, Les Formes elemen-taires a continual sa se bucure de un anumit prestigiu in Franta. in special datorita faptuli.ii ca Durkheim a fost intemeietorul scolii franceze de sociologie.si editorul publicatiei L' Annee Socio-logique. Desi Durkheim indentifica religia cu societatea. Les formes elementaires nu repre-zenta, la drept vorbind. о contributie la sociologia relig^ei. Mai tirziu, insa, citiva din cei mai stra-luciti colegi si elevi ai lui Durkheim au publicat lucrari importante in materie. Se cuvine sa remarcam in mod special interpretarea- data de Marcel Granet religiei din China antica'". precum si studiile lui L. Gernet despre institutiile religi-oase grecesti. ' ^ in ce-I priveste pe Lucien Levy-Bruhl, pozitia sa in cadrul scolii sociologice franceze este mai speciala.^ Filozof atit prin vocatie cit si prin " Schinidi. Thf Origin cuid Growth ofReligion, pp. 115s. unn. ^ Lowie, Primilive Religion, p. 153 s. linn.: The History of Elhnoloqiral Theory, pp. 197 s. unii^ '"1^ Religion des Chinoi-- (i'aris. 1922): Danses el [^•qendes de la C!iine ancienne. 2 vol. (Paris. 1926): La CivHiy.ation rhinoLse (1929): si Lei Pensee chinoise (1934). ' '• СГ. L. Gt-i-net si A. Boulaii^t-r. 1л- Genie grec dans la Relklion (Paris. 1932). '" 1 cvv-Bruhl si-a prtvcniat ipoieza privind „n."nt.alital.ea interlellrlj (Paris. 1910) si La inenullUe priiil-i'.l.'c (Paris, 1922). Pt-ntru isturicul religiilor, uneie din opei-ele sale ulterioare sint de ascrneni seinnificative: cf. in special, L'Ame рпп1.Нше (Paris, 1927): Le Surnnlu.rf Joachim Wach") la cartea lui Wach. aparuta posluin: Ttle Cornparalive Study of Religions (New York, 1958). pp. XIII-XLVII. Cf. de asemeni bibliogralia lui Wach in Archives de Sociologie des Religions. 1(19561:64-69.' Privire retrospectiva asupra istoriei religiilor / 39 ramine о referinta principala in materie. Wach a sirntit nevoia de a lua series in consideratie conditionarea sociologica a vietii religioase, precum si contextui social al expresiilor religioase. El a respins, insa, pozitia extremista po-trivit careia viata religioasa nu e decit un epifenomen al structurii sociale. El s-a straduit sa trezeasca interesul sociologilor religiei pentru Religionswissenschaft, dar cu prea putin succes. Majoritatea acestora. mai ales cei anglofoni. sint inclinati sa considere ca metoda si instrumentele lor pot sa clarifice singure in suficienta masura structurile si evenimentele religioase. Pina la un punct aceasta atitudine este de inteles, caci fiecare ramura a cunoasterii tinde sa acopere cit mai mult teren posibil. In plus. dezvoltarea irnensa a stiintelor sociale in ultirnii cincizeci de ani incurajeaza о atitudine mai degraba auto-suficienta a sociologului religiei, caci sociologia religiei pare. cumva, mai „stiintifica" si mai „folositoare", cei putin in contextui culturii occi-dentale, decit alte ramuri ale domeniului cuprins in Religionswissenschaft. Oricum ar fi, sociologia religiei a adus si con-tinua sa aduca о contributie importanta la dezvoltarea stiintei generale a religiilor. Datele sociologice il ajuta pe cercetator sa inteleaga contextui viu al documentelor sale si sa se fereasca de ispita interpretarilor abstracte ale fenomenului religiei. intr-adevar, nu exista fapt religios in stare „pura". El este intotdeauna simultan si fapt istoric. si sociologie, si cultural, si psihologic. pentru a nu mentiona decit contex-tele cele mai importante. Daca istoricul religiilor
40 / MIRCEA EUADE nu insista intotdeauna pe multiplicitatea acestor semnificatii, aceasta se datoreste in principal faptului ca e de presupus ca el sa se concentreze asupra semnificatiei religioase a datelor sale. Confuzia incepe atunci cind nurnai un singur aspect al vietii religioase este acceptat ca esential si semnificativ, iar celelalte aspecte sau functiuni sint privite ca secundare sau chiar iluzorii. 0 atare metoda reductionista a fost practicata de Durkheim si de alti sociologi ai religiei. Un reduc-tionism si mai drastic a fost eel aplicat de Freud in Totemund Tabu. Psihologie abisala si istorie a religiilor Pentru Freud, religia, dar si cultura si societatea umana in general au inceput ca urmare a unui ornor primordial. Freud acceptase ideea lui Atkinson potrivit careia comunitatile primitive constau din „un mascul adult si un numar de femele si de tineri masculi care erau alungati de capelenia grupului cind deveneau indcajuns de maturi ca sa-i stirneasca gelozia".^^ Fiii alungati isi ucideau in cele din urma tatal, il mincau si isi insuseau femelele sale. Freud scrie: „Faptui ca isi mincau totodata victirna nu trebuie deloc sa ne mire, dat fiind ca ne aflam in prezenta unor sal-batici canibali... Ospatui totemic. probabil prirnul act de celebrare al umanitatii. era о repetitie. о rememorare festiva a acestei crime semnificative, din care au purces apoi atitea: organizarea •^ A.L. Kroeber, „Totem and Taboo: An Ethnological Psycho-analysis", American Anthropologist, 22 (1920): 48-55, citat de W. Schmidt in Origin and Growth of Religions, p. 110. Privire retrospectiva asupra istonei religiilor /41'. societatii, restrictiile morale, religia. "^ Dupa cum subliniaza Wilhelm Schmidt, Freud „sustine ca Dumnezeu este, nici mai mult, nici mai putin, forma sublimata a tatalui fizic al oarnenilor: de aici rezulta ca in sacrificiul totemic. Dumnezeu insusi este ucis si jertfit. Acest omor al tata-lui-zeu este stravechiul pacat originar al umanitatii. Aceasta vina a singelui este rascum-parata prin moartea singeroasa a lui Hristos."^ Interpretarea data de Freud religiei a fost in repetate rinduri criticata si integral respinsa de etnologi, de la W.H. Rivers si F. Boas la A.L. Kroeber, B. Malinowski si W. Schmidt. 25 Rezu-mind obiectiile etnologice cele mai importante aduse reconstructiilor extravagante avansate in Totem und Tabu, Schmidt observa ca: (1) tote-mismul nu e de aflat la inceputurile religiei: (2) totemismul nu este universal si nu toate popoa-rele au trecut prin faza totemica: (3) Fraxer a demonstrat ca din mai multe sute de triburi totemice, nurnai patru cunosc un ritual aproxi-mativ asemanator omorului ceremonial si con-sumarii „zeului-totem" (ritual consideraL de Freud element invariabil al totemismului): in plus. acest ritual nu are nirnic de a lace cu originea sacriti-ciului din moment ce totemismul este inexistent m cele mai vechi culturi: (4) „populatiile pre-to-^S. Freud, Totem and Tabu. p. 110. citat de Ki-oeber. „Totem and Taboo", cf. Schmidt, Origin and Growth of Reliqions. p. 1 1 1. ^ Schmidt. Origin and Growth oJReligions, p. 1 12. ^ Vezi W.I 1. Rivers. „The Symbolism of Rebirth", Folk Lore. 33 (1922): 14-23: F. Boas. „The Methods of Ethnology". American Anthropologist. 12 (1920): 311 s. ui-m.: В. Malinowski. Sex, Repression and Savage Society (London. 1927).
42 / MIRCEA EUADE ternice nu cunosc canibalismul, iar paricidul este, la ele, din punct de vedere psihologic, sociologiosi moral, о pura imposibilitate": si (5) „forma familiei pre-toternice, asadar forma cea mai timpurie de familie omeneasca despre care speram sa cunoas-tem ceva prin intermediul etnologiei, nu este nici promiscuitatea generala, nici casatoria de grup, care. daca este sa credem verdictui celor mai de seama etnologi, nici nu au existat vreodata."^ Freud nu a luat in seama aceste obiectij. dar discipolii lui au incercat, din timp in timp, sa respinga criticile unui Kroeber sail Malinowski. si psibanalisti cu educatie antropologica (precum Geza Robeim) au propus noi argumente de ordin etnoogic.^ Nu e necesar sa intram in aceasta disputa. Ca sa putem judeca corect contributia lui Freud la intelegerea religiei. trebuie sa tacern о distinctie intre principala sa descoperire, aceea privind inconstientui si elaborarea metodei psih-analitice, si opiniile sale teoretice privind originea si structura vietii religioase. Cu exceptia psih-analistilor si a citorva diletanti entuziasti. teoria sustinuta in Totem und Tabu nu a fost acceptata de lumea stiintifica. Insa descoperirea in-constientului de catre Freud a incurajat studiul simbolurilor si miturilor si ea explica partial interesul modern pentru religiile si mitologiile arhaice si orientale (a se vedea mai jos, p. 85). Istoricul religiilor este recunoscator lui Freud in ^Schmidt. Origin and Growth of Religions, pp. 112-115. E. Vollhard a dovedit ca fenomenul canibalismului isi face tirziu aparitia: cf. K.anibcilisrniis (Stuttgart. 1939). " Ct. Benjamin Nelson. „Social Science, Utopian Mythos and the Oedipus Complex", Psychoanalysis and the Psychoanalytic Review, 45 (1958): 120-126: Meyer Fortes, „Malinowski and Freud", ibid., pp. 127-145. » Privire retrospectiva asupra istonei religiilor / 43 masura in care acesta a demonstrat ca imaginile si simbolurile isi comunica „mesajul" chiar daca subiectui uman care ie receptioneaza nu este constient. Istoricul religiilor are acum libertatea sa faca hermeneutica unui simbol fara sa mai fie nevoit sa se intrebe citi indivizi dintr-o anumita societate si la un moment istoric dat intelegeau toate semnificatiile si implicatiile acestui simbol. Reductionismul lui Freud constituie, pentru cercetatorul religiilor. о provocare si un stirnul. El il sileste sa foreze in adincurile psibicului si sa ia in considerare contextele si presupozitiile psibo-logice ale manifestarilor religioase, Se poate spune, chiar, ca reductionismul lui Freud I-a obligat pe istoricul religiilor sa faca о distinctie si mai neta intre ceea ce s-ar putea numi „embriolo-gie spirituala" si „morfologie spirituala". Descoperirea de catre Freud a inconstientului a avut un impact atit de mare asupra lumii modeme, incit, о vreme, convertitii entuziasti au considerat valorile spirituale si formele culturale doar in termeni embriologici. A devenit insa evident ca starea embrionara nu putea explica modul de a fi al adultului: intr-adevar, embrionul nu capata semnificatie decit in masura in care e pus in relatie si comparatie cu adultui. Nu fetusul explica ornul, caci modul specific uman de a fi in lume apare doar atunci cind omul nu mai duce о ^existenta fetala.^ Carl Gustav Jung si-a anuntat despartirea de Freud publicind Wa.l'^dlun.gen und Symbole der Libido. Spre deosebire de Freud. «Jung era impre-2» M. Eliade. Myths. Dreams and Mysteries, tr. Philip Mairet (New York, 1960). p. 120 s. urm.
44 / MIRCEA ELIADE sionat de prezenta fortelor transpersonale, uni-versale, in profunzimea psihicului. In special ase-manarile frapante intre miturile, simbolurile si personajele rnitologice ale unor popoare foarte indepartate unele de altele I-au determinat pe Jung sa postuieze existenta unui Inconstient colec-tiv. Continuturile acestui inconstient colectiv, a observat Jung, se manifesta prin ceea ce el a numit „arhetipuri". Jung a propus multe definitii ale arhetipurilor, una dintre ultimele fund aceea de „structura de comportament" sau propensiune apartinind naturii umane. Dupa el. arhetipul principal este acela al Sinelui, adica al totalitatii structurii umane. Jung credea ca, in orice cul-tura, ornul tinde - prin ceea ce el nurnea proces de individuatie - la realizarea Sinelui. Pentru civi-lizatia occidentala, simbolul Sinelui este Hristos, iar realizarea Sinelui este о „rascumparare". Spre deosebire de Freud, care dispretuia religia, Jung era convins ca experienta religioasa are о semnifi-catie si un scop si, prin urmare, nu poate fl expe-diata printr-o explicatie „reductionista".^ EI insista asupra ambivalentei figurilor religioase in inconstient. (Sa ne amintim ca Rudolf Otto descriind 29 Scrierile mai importante ale lui Jung privind religia au fost grupate in vol. 11 al Operelor complete ale lui C.G. Jung: Zur Psychologie westlicher und estlicher Religion (Zurich, 1963). Vezi si Psychologie und Alchemie (ed. a 2-a, Zurich. 1952): Gestaltungen des Unbewnssten (Zurich, 1950): Sym-bolik des Geistes (Zurich, 1953): Von den Wurzeln des Be wusstseins (Zurich, 1954): Aion. Untersuchungen zur Symbol-schichte (Zurich, 1951), Despre Interpretarea data de Jung religiei, cf. Ira Progoff, Jung's Psychology and Its Social Meaning (New York, 1953): R. Hostie, Analytische Psychologie en Godsdienst (Utrecht-Antwerpen, 1955) (trad. germana: C.G. Jung und die Religion [Munchen, 19571): si Victor White, Soul and Psyche (London, 1960). Privire retrospectiva asupra istoriei religiilor / 45 fenomenele numinoase dadea о irnportanta ase-manatoare ambivalentei acestora.) in plus, Jung a studiat cu migala religiile arhaice si orientale. iar contributiile lui au stirnulat cercetarea multor istoriei ai religiilor. зо Rudolf Otto Desi nu este opera unui psiholog, celebra carte a lui Rudolf Otto DOS Heilige (1917) ar putea fi in acest contest mentionata. Cu о mare subtilitate psihologica. Otto descrie si analizeaza diversele modalitati ale experientei numinoase. Terminolo-gia lui - mysterium tremendurn, majestas, mys-teriu.mfascinans etc. - a devenit parte integranta a vocabularului nostru. In DOS Heilige, Otto insista aproape exclusiv aspra caracterului nonrational al experientei religioase. Din pricina marii popularitati a cartii sale, exista tendinta de a-l considera pe Otto un „emotionalist", un descendent in linie directa al lui Schleiermacher. Dar lucrarile lui Rudolf Otto sint mai complexe si el merita mai degraba a fi privit ca un filozof al religiei lucrind cu documente de prima mina referitoare la istoria religiilor si a misticismului. Otto a avut о influenta mai durabila asupra publicului cultivat occidental, in special german, decit asupra istoricilor propriu-zisi ai religiilor sau a teologilor. El nu a abordat problema mitului si a ^Se pot cita Heinrich Zirnmer. Kari Kerenyi. Joseph Campbell si Henry Corbin. Cf. de asemeni Ernst Neumann, Ursprungsgeschichte des Bewusstseins (Zurich, 1949) si Die Grosse Mutter (Zurich, 1956).
46 / MIRCEA EUADE gindirii mitice, care au trezit un imens interes dupa al doilea razboi mondial. De aceea, probabil, analizele lui, altfel admirabile, ale diferitelor „universuri religioase", par incomplete. Dar Otto este important si din alte pricini: el ilustreaza in ce sens ar putea istoria religiilor sajoace un rol in innoirea culturii occidentale contemporane. El a comparat „mediatia" intre rational si irational realizata de De Wette in teologia sa cu eforturile lui Clement din Alexandria si Origen de reconci-liere a filozofiei pagine cu revelatia crestina. Este foarte probabil ca Otto sa-si fi atribuit lui insusi. in mod tacit, rolul de mediator intre reuelatio ge-neralis si reuelatio specialis. intre gindirea religi-oasa indo-ariana si cea semitica, intre tipul oriental si eel occidental de sirntire mistica.^ De la Der Ursprung des Gottesidee la antropologia sociala Cind a fost incheiat, in 1955, la un an dupa moartea autorului, Der Ursprung des Gottesidee al lui Wilhelm Schmidt numara mai mult de 11 000 de pagini! Nu este deci de mirare ca putini istorici ai religiilor au citit acest imens tratat. in pofida exceselor polemice (in special in prirnul volum), precum si a tendintelor sale apologetice, 31 Uimitoi-ul succes de public al cartii Das Heilige (tradusa in engle^a cu titiul The Idea of the' Holy. 1923): Le Sacre , trad. fr. de A. Jundt, Paris. 1949: {Sacral, trad. rom. de loan Milea, Cluj, 1992 - N.l.l a eclipsat alte doua importante carti ale sale-.West-ostliche Mystik, 1926, si Reich Gotten und Menschensohn. 1934; in traducere engieza: Mysticism East and West (1932) si The Kingdom of God and the Son of Man (1938). Priuire retrospectiva asupra istoriei religiilor / 47 (Der Ursprung des Gottesidee este о lucrare magistrala. Orice s-ar crede despre teoriile lui Schmidt privind originea si dezvoltarea religiilor, esti dator sa-i admiri stupeflanta sa eruditie si energie. Wilhelm Schmidt a fost cu siguranta unul din cei mai man lingvisti si etnologi ai aces-tui secol. Schmidt a fost viu impresionat de descoperirea facuta de Andrew Lang privind existenta unor „Man Zei" la populatiile cele mai primitive, dar a fost frapat si de inconseeventele metodologice ale acestui stralucit savant scotian (vezi, mai jos. p. 78). Schmidt a inteles ca la о intrebare atit de decisiva precum aceea a originii ideii de Dumnezeu nu se poate raspunde fara a avea, in prirnul rind, о metoda istorica solida care sa permita distingerea si clarificarea stratificarilor istorice in asa-numitele culturi primitive. Schmidt a reactionat cu energie impotriva abordarilor anistorice ale lui Ту lor, Frazer, Durkheim si a majoritatii antropologilor. El a fost unul dintre prirnii care au inteles imporianta etnologiei istorice a lui Graebner si in special a conceptului de Kulturkreis. Stratificarea istorica i-a pennis sa separe traditiile arhaice, chiar „primordiale". de dezvoltarile si influentele ulterioare. In ca^ul Australiei, de pilda, Schmidt a incercat sa demon-streze ca ideea credintei intr-un Mare Zeu este atestata din cele mai vechi straturi culturale. -iii timp ce totemismul caracterizeaza nurnai triburile mai tinere din punct (k; vedere cultural, PenLru etnologia istorica. lriburile din sud-estui Australiei, pigmeii, unele triburi nord-asiatice si nord-americane, fuegienii sint vestigii ale celei mai vechi civilizatii. Schmidt credea ca. pornind
48 / MIRCEA ELIADE de la aceste fosile vii, se poate reconstitui religia primordiala. Pentru el, Urreligion consta incre-dinta intr-un Mare Zeu, etem, atoatefacator, omniscient, binefacator si locuind in cer. Schmidt tragea concluzia ca, la inceputuri, exista pre-tutindeni un fel de Urmonotheismus, dar ca dez-voltarea ulterioara a societatilor umane a degra-dat. si in multe cazuri a obliterat aproape, cre-dinta originara. Robert H. Lowie, Paul Radin si alti etnologi au autentificat ulterior credinta in existenta flintelor supreme la popoarele arhaice.^ Ceea ce nu poate ft acceptat in reconstituirea operata de Schmidt este interpretarea sa exclusiv rationalista. Schmidt considera ca ornul primitiv a descoperit ideea de Dumnezeu printr-un proces logic de cautare a cauzei. El neglija faptui evident ca religia este un fenomen foarte complex - ca ea este, inainte de toate, о experienta sui generis provocatu de intilnirea omului cu sacrul. Schmidt era inclinat sa creada ca toate elementele irationale reprezinta о „degenerare" a religiei primordiale, autentice. Adevarul este ca noi n-avem nici о posibilitate de a studia aceasta „religie primordiala". Documen-tele noastre cele mai vechi sint relativ recente. Ele nu urea decit pina in paleolitic: asadar ignoram cu desavirsire tot ceea ce ornul prelitic a putut sa gindeasca timp de multe sute de mii de ani. Este adevarat, credinta in Mari Zei supremi pare sa caracterizeze cele mai vechi culturi, dar aflam si prezenta altor elemente religioase in ele. In ^Cf.R.H. Lowie, Primitive Religion, p. VI. 122 s. urm.: P. Radin, Monotheism Among Primitive People (New York, 1924); si A.W. Nieuwenhuis, Der Mensch in de Werkelykheid, 3 yne Kenleer in den heiden'schen Godsdienst (Leiden. 1920). Privire retrospectiva asupra istonei religUlor / 49 masura in care putem reconstitui trecutui eel mai indepartat, este mai sigur sa consideram ca viata religioasa a fost, de la inceput, destui de complex^ si ca idei „elevate" au coexistat cu forme „inferioare" de credinta si cult. Ideile lui Wilhelm Schmidt au fost corectate de elevii si colaboratorii sai.33 paul Schebesta, Martin Gusinde si M. Vanoverbegh au adus importante contributii la cunoasterea religiilor arhaice.34 ^ generatia urmatoare a aceleiasi „Scoli din Viena" trebuie mentionati Joseph Haekel, Chr. v. Furer-Haimendorf. Alexander Slawik si Karl Jettmar.35 Numerosi alti etnologi de diverse orientari au incercat sa reconstituie inceputurile si dezvol-tarea religiei. K.Th. Preuss a postulat о faza pre-^ Cf. Wilhelm Koppers. Primitive Man and His World Picture (New York, 1952); Josef Haekel, „Prof. Wilhelm Schmidts Bedeutung fur die Religionsgeschichte des vorkolumbischen America", Saeculum, 7 (1956): 1-39, „Zum heutigen Forschungsstand der historischen Etnologie" in Die Wiener Schule der Velkerkunde Festschrift (Viena, 1956), pp. 17-90, si „Zur gegenwartigen Forschungssituation der Wiener Schule der Ethnologic", in Beitrage Oesterreichs zur Erforschung der Vergangenheit und Kulturgeschichte der Menschheit (Viena, 1959), pp. 127-147. Vezi si remarcile critice ale lui Rudolf Rahmann asupra elogiului formulat de Haekel cu privire la „Wiener Schule", in Anthropos 54 (1959): 1002-1006, ca si replica lui Haekel si raspunsul lui Rahmann, ibid., 56 (1961): 274-276, 277-278. Apropo de Urmonotheismus al lui Schmidt, vezi criticile lui W.E. • Muhlmann, „Das Problem des Urmonotheismus", Theolo-gische Literaturzeitung, 78 (1953): col. 708 s. urm., si replica lui Paul Schebesta in Anthropos, 49 (1954):' 689 s. urm. Vezi si R. Pettazzoni, „Das Ende des Urmonotheismus" Numen 5 (1958): 161-163. ^ Cf. in special P. Schebesta, Die Negrito Asiens, vol 2 partea a 2-a: Religion und Mythologie (Modling 1957)- M Gusinde, Die Feuerland Indianer (2 vol., Modling, 1931 si 35 Vezi bibliograflile in Haekel, „Zur gegenwartigen Forschungssituation". pp. 141-145.
50 / MJRCEA ELIADE animista din care au derivat atit rnagia. cit si credinta in Man Zei.^ Potrivit lui R. Thunrwald, exista о credinta generala in sacralitatea ani-nialelor („theriornism") in tirnpul culturilor in faza „culesului": totemisrnul corespundea culturilor de vinatori: personificarea zeitatilor (prin animism, demonism etc.) caracteriza societatile primilor agricultori, iar credinta in Man Zei era specifica popoarelor de pasfori.^ Ad.E. Jensen punea in corelatie notiunile de Zeu creator celest si de Stapin al Animalelor cu culturile vinatorilor primitivi, iar aparitia divinitatilor de tip dema si а dramaticelor lor mitologii cu paleocultivatorii. Dupa el, transformarea divinitatilor dema in zeii diverselor politeisme a avut loc in culturile dintr-o faza superioara. Trebuie sa adaugam ca lucrarile lui sint de cea mai mare valoare mai ales gratie analizelor lor claril'icatoare privind lumea mitica a primilor cultivatori.^s Cu privire la vTiata religioasa a diferitelor populatii arhaice. exista de asemeni carti importante scrise de etnologi gennani si austrieci, cars n-au intrat ^"K.'lli. Pr^uss, ..Der Ursprung del- Religion liiid Kunsl". (,io^)ч.•,. W (1904-1905): Der geislig(• Kullur ricr Naturvolker i.lл•'^.">•/'^. 1914): si Glaaben uiid Muslik irit SchaUcn des !lm'l^к!^•^'^W^•'•i(•lw^U•.ip,-ni. 1926). " К. 'i'luirnv.'ald. Des ^fen.schenq^•isl^'s Er',i4.ichen, Wi-lrtibe" nnd hTrn (Berlin, 1951). ''"•Al.i:. Jcnsi'n, Do.s reUqiohe W(-hbild piw'rJl•йh^••^lKu.hllr (Slut l^ari. 'l94S) si Mythus und Kult bci'Nalnrvolkern ',\''"-bud

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!