PILDA CORCODUȘELOR

Și era vremea corcodușelor...
Și a urcat caporalul Gătej dumineca, din mahalaua Jiului, unde își ducea zilele, până în centrul Iovacrei, la Templul Sfintei Vineri, cu o plasă mare de corcodușe, și una de mere, în mână, culese din corcodușii, și merii - grădinii lui. Și înauntrul Templului a întâlnit, ca de atâtea ori, un tânăr cu slujbă, slab, gălbejit, și neras, care cerșea în templu.
Ai nevoie de corcodușe? l-a întrebat caporalul Gătej.
Nuuuu! Aaaaammm la țară la corcodușeeee!
Dar de mere? l-a întrebat caporalul Gătej.
Nuuuuu! Aaaaammm la țară la meeeereeee! Dar aș avea nevoie de o pâine!
Stai o țâră ! a zis caporalul Gătej, i-a adus tânărului o pâine, și o mână de zaharicale, și i le-a dat, în numele Domnului.
Apoi caporalul Gătej a urcat în Biserică, cu plasa de corcodușe în mână, până la o femeie pe care o chema Rașela, și i-a zis: Dumneata ai nevoie de corcodușe, ori ba? Și femeia a zis: Aaaamm nevoie! Dați-mi mie plasa!
Și caporalul Gătej s-a bucurat, și i-a dat corcodușele.
Estimp, caporalul Gătej a ieșit din Biserică, și după o vreme, și-a adus aminte de tânărul angajat care cerșea în Biserică, și și-a zis: Acela avea și corcodușe, și mere, în ograda părinților lui de la țară! Cât era de bogat, căci era sătul de ele, și urcase la templu să simtă și el, și familia lui, gustul pâinii! Câți oameni de la oraș nu simt însă nici măcar gustul corcodușelor și al merelor, ci doar gustul foamei! Câți copii din leagănele de copii, câți bolnavi din bolnițe! Căci nu mai târziu de o zi, în ziua de Sabat, un tânăr, pe nume Florin, care trăise în centrul de plasament pentru copii, și îl ajuta pe simbrie, la țară , i-a spus: Știți ce primeam noi dimineața de mâncare? Două felii străvezii de pâine, și o linguriță de gem! Și pe acelea, veneau băieții cei mari și răi din internat, la noi, cei mici, și ne spuneau: Ori ne dați mâncarea, ori vă rupem cu bătaia! Dar eu mi-am zis: mai bine nu mănânc nimic, nimic, toată ziua, decât să mănânc bătaie! Și le dădeam mâncarea!
Și caporalul Gătej și-a zis: De s-ar gândi toți cerșetorii flămânzi de pâine,de s-ar gândi toți țăranii, să culeagă înainte de a veni la Biserică, la oraș, câte o plasă de corcodușe, și una de mere, măcar, din cele de care sunt sătui, și să le aducă la Templu! De s-ar gândi arhiereii să trimită niscai ucenici cu aceste plase prin spitale, azile, și așezăminte de copii orfani! Mare ar fi bucuria Domnului, și mare ar fi bucuria tuturor dregătorilor, negustorilor, fotbaliștilor, legiuitorilor, și slujbașilor Caliciei, de dinăuntru, și de dinafară, care nu au, sărmanii, nici meri, nici corcoduși în grădinile lor, cu fructele cărora să astâmpere foamea de pâine a cărăbușilor! Poate bogații să mai aiba corcoduși și meri în grădinile lor, dar cine a mai văzut bogați în ziua de azi, în afara nababului caporal Gătej? Nabab, pentru că are leafă, și el, și femeia lui, și corcoduși, și meri mulți, în grădinile lui! Adevărat vă spun vouă, și fără pic de ironie: mai ușor va trece cămila prin urechile acului, decât să ajungă caporalul Gătej, în Împărăția Cerurilor!
Și ESTE vremea corcodușelor…