Podul nesfârșit și apa tulbure, oamenii cu pungi ponosite de nailon, rotunde; ai noștri îi triază plictisiți, numărând bagajele: duci mai mult de trei – înapoi, n-ai decât să le redistribui conținutul.
Podina de lemn a podului sună surd sub pași; hainele se freacă de aerul cu aromă de mâl și mahorcă.
„Pe golătate, mormăie inițiații, azi acolo se află vadul”.
Trei mine T, atâta am în cârpe; dacă au zis bine, mă întorc cu treizeci de euroi; e totuși altceva decât o zi de sapă sau cârcă. Doamne-ajută, vorba lui moș Iulică.
Lumea se scurge pe lângă „observatoare” – gherete pe pari cu voluntarii lor ce iscodesc malurile.
Mă poticnesc pe taluz și sacoșa sare cât colo.
Când ridic privirea îl văd pe Marko apropiindu-se; rânjetul lui poate însemna orice.
- Scoală-te, zice Marko. Ai pistol?
- Am, zic, de ce să nu am.
Arme mici se pot purta, căci peste tot sunt „săritori” care te pot lăsa gol și nenorocit. „S-au dus naibii treizeci de euroi” gândesc și mă scol fără să privesc bocceaua. Nici Marko n-o privește. Scot de sub chimir revolverul cu butoiaș și i-l întind.
El se răsucește și ochește palisada silozului, unde zăbovesc păsările în căutare de boabe și unde o pereche de îndrăgostiți și-a găsit să se izoleze.
Plesnetul împușcăturii și o pasăre care se zbate în aer înainte de cădere.
- Ce lovitură, îngân. Am văzut una cu guler albastru, Marko, ce pasăre e aia?
- Pe aia am vrut s-o nimeresc, mormăie el și cercetează butoiașul.
Dar nu trage, își face vânt și aruncă revolverul hăt în tufele de lângă mal; se aude o goarnă dinspre pod în timp ce o ia la picior către „observatorul” trecerii a doua, la țanc căci un călăreț se năpustește tot într-acolo, sigur vrea să afle de ce s-a tras.
„Uite-așa se duc naibii încă zece euroi” îmi zic, bucuros că nu mai am nimic să-mi taie dreptul de trecere. Abia de fac un ban cinstit și sunt atâția care pândesc să-mi ia locul… vinituri.
Vecinii s-au iritat – toată turma trebuie s-o ia înapoi, au început să sune stingerea și cine-i prins după aceea se trezește tocmai la granița cealaltă, la „scuturi” împotriva beligeranților.
Podul de lemn scârțâie și se leagănă iar malul natal e plin de soare. Încă mai e timp să merg la Benone, mi-a zis el odată – adu o pasăre împușcată de tine și-ți dau marfă. În clopotnița spitalului e plin de porumbei – o înțepătură cu sârmă de cofraj și rana-i gata. Uite-așa se fac afacerile!