Borundul era o țară mică și săracă. Într-o vreme avea un rege tânăr. Singurul vis al acestui rege era să se plimbe la volanul unei mașini. Într-o zi, împreună cu un prieten de vârsta lui, care-i împărtășea idealul, își făcu de lucru la seiful în care se păstrau fondurile publice ale Borundului. Cu banii găsiți în el, își cumpără un Alfa- Romeo, pe care începu să-l alerge fără odihnă pe toate drumurile regatului.
Primul ministru al Borundului, mai bine zis, primul și ultimul, că alt ministru în țărișoara aceea nu găseai, nu îndrăzni să-l întrebe pe rege de unde avuse atâția bani să-și ia mașină, și bănuiala lui se adeveri când cotrobăi în seif după niște registre. Registrele erau toate, însă banii, nu.
Primul ministru avea obiceiul să se abată după slujbă pe la un restaurant din fața palatului. În ziua aceea bău mai mult decât de obicei și, cum povara descoperirii era prea grea pentru unul singur, o împărți cu ceilalți comeseni.
A doua zi, tot regatul se umplu de șușoteli pe seama regelui, ce-și permise să jefuiască averea poporului.
Dacă până atunci borundezii se legau, în discuțiile dintre ei, doar de zgomotul mașinii ce le stricase liniștea, acuma însă, de pe marginile drumurilor, îi urmăreau pe rege și pe prietenul lui, cu niște priviri amenințătoare.
Să nu-și tulbure mulțumirea, că în sfârșit, este la volanul unei mașini, regele se prefăcea că-și vede netulburat mai departe de plimbările lui.

Într-o zi ploioasă, în care nu se putea ieși pe drumurile noroioase, cei doi automobiliști se găseau în garaj, și regele, vârât sub burta mașinii să strângă niște șuruburi, își întrebă prietenul:
- Ce-au de la o vreme oamenii ăștia, că se uită la mine de parcă le-aș fi făcut ceva?
- Să aibă că ne-am luat Alfa-Romeo ăsta?
- Și cu ce-i deranjează?!
- Că ei nu-și pot permite așa ceva! Mi-e teamă ca lucrurile să nu meargă și mai departe.
- Cum și mai departe?!
- Mai știi de ce-s în stare? Să nu arunce cu pietre după mașină când trecem pe lângă ei!
- Ce să facem, că, dacă îmi distrug mașina, eu unul îți zic foarte serios, mă spânzur!
Cei doi hotărâră să nu părăsească garajul până când nu vor găsi o soluție salvatoare...

Peste o săptămână, regele îl chemă pe primul ministru la el în cabinet. Discutară ei cât discutară asupra unor probleme administrative și, la un moment dat, regele se scuză că trebuie să iasă un minut. Rămas singur în cabinet, primului ministru îi sări în ochi un plic mare și roșu ce purta însemnul O.N.U. și care era adresat regelui personal. Plicul era desfăcut, semn că regele umblase la el.
Intrigat, pentru că toată corespondența O.N.U. venea pe numele lui, primul ministru se grăbi să scoată scrisoarea.
“ Strict confidențial
Numai pentru șefii șefilor de state!
În urma unor temeinice observații și pe baza unor calcule zdrobitoare, savanții Centrului Astronomic Ohio, au ajuns la concluzia că Soarele nu mai are mult de trăit, doar trei ani, după care va păli treptat, până când se va confunda la aspect cu Luna. Lipsite de lumina astrului zilei, vegetalele comestibile se vor ofili, și ce vor mânca atunci oamenii?!, că, într-un răstimp așa de scurt, știința nu ne poate pune la dispoziție alte surse de hrană. Voi, care sunteți părinții popoarelor, trebuie să luați la cunoștință despre acest mare impediment apărut în calea umanității, pentru ca, în anii ce ne-au mai rămas, să îndulciți, pe cât vă stă în putință, viața cetățenilor voștri.
La nimeni, nici un cuvânt despre ce v-am scris, nici măcar la primii miniștri ai guvernelor dumneavoastră!
Cu salutări cordiale,
LUIS BOLIVAR ARISTE
Secretar general al O.N.U. “
Primul ministru reuși cu greu să împăturească scrisoarea și să o vâre la loc în plicul roșu. Apăru și regele, care se scuză încă odată că trebui să iasă un pic.
- Ce-i cu dumneata?!
- Nimic..., murmură primul ministru, alb la față. Dacă mi-ați permite, m-aș retrage.
Ieși de unul singur pe poarta palatului și-o luă ață către restaurantul de vizavi.
- Măi oameni buni, eu vă zic ceva, însă la nimeni, nimic, rămâne între noi, ne-am înțeles?...

Mai trecu o vreme.
Ușa garajului se deschise și cu multă prudență, Alfa-Romei ieși în drum, nehotărâtă în ce parte s-o ia.
Câțiva borundezi, ce stăteau la o bere pe terasa restaurantului de vizavi, urmăriră scena în tăcere.
- Ce credeți voi că este în sufletul regelui? Să țină în el un așa mare secret și să nu aibă voie să-l spun la nimeni!
- Nu-i ușor!
- Norocul lui că are mașina asta și mai uită un pic.
- Dar și așa, tot se vede pe el că-i necăjit!
- Cum să nu se vadă, când știe ce ne paște peste trei ani!
- Știți voi ce ia spus ieri primului ministru? Că ar vrea să dea niște legi așa de avantajoase, încât Borundul să o ducă cel mai bine din lume!
- Este și regele un simplu om, dacă ar fi după el, ce credeți voi, nu ne-am trezi peste noapte, fiecare cu câte o mașină? Dar așa, ați văzut, până și el a fost obligat să bage mâna în visteria statului.
- D-apoi lăsați-l, măcar unul dintre noi să se bucure de ceva, ce-s aceia trei ani?!...
Încuvințară cu toții.
– Mare minune să scadă puterea soarelui! Și cum ne vom vedea atunci? Ca noaptea, când este senin și lună?
- Lasă că-i vedea tu, nu fi așa de curios! În loc, acuma, să te bucuri că este așa cum trebuie să fie!
- Așa este omul, nu se bucură atunci când le are pe toate, atunci nici nu le bagă în seamă!
Și acestuia i se dădu dreptate.

Trecu un an de la venirea scrisorii secretarului O.N.U. și o pâclă de tristețe se stabili deasupra Borundului. Oamenii vegetau, mișcându-se de colo până colo, fără nici o vlagă în ei.
- Cred că am sărit calul cu scrisoarea asta, îi mărturisi regele prietenului său. Când mă uit la ei cum arată, mă apucă remușcările.
- Lasă-i în pace, că merită. Ai uitat? Erau cât pe ce să ne distrugă mașina!
- De felul meu nu sunt un om rău, atâta doar, n-am avut altă alternativă. Însă, gata, întoarcem foaia!

Primul ministru slăbise și, într-un costum prea larg, intră în cabinetul regelui. Regele îi aminti de proiectul noilor legi.
- Poporul este mulțumit cu legile care sunt și ce-ar dori poporul mai mult și mai mult, legile nu-i pot da!
Tocmai în momentul acela, se auzi o ciocănitură în ușa cabinetului și, imediat, dându-și importanță, își făcu apariția poștașul regatului anunțându-l ceremonios pe rege:
- Vă aduc o scrisoare de la O.N.U., și apoi își ceru iertare că rigorile profesiei îl obligă să pretindă orișicui, chiar și unui rege, să semneze în registru de primire a scrisorilor recomandate.
- Vai de mine! exclamă regele, dar eu sunt primul care trebuie să respecte regulamentele și legile în vigoare.
Semnă în registru și poștașul scoase din geantă un plic mare și roșu, pe care i-l întinse. Făcu apoi o plecăciune și ieși satisfăcut. Regele desfăcu plicul, citi scrisoarea, apoi scoase un oftat profund.
- Ce scrie majestate?!
- A... nimic important. Scuză-mă, dar trebuie să ies un pic.
Rămas singur, primul ministru desfăcu plicul cu niște degete resemnate.
“ Strict confidențial
Către toți șefii șefilor de state!
În urma ultimelor calcule efectuate cu privire la potențialul energetic al Soarelui, s-au descoperit câteva greșeli datorate unei mici defecțiuni a calculatorului din Centrul Astronomic Ohio. Noile concluzii ale savanților sunt că Soarele va dăinui cât se estimase și înainte: adică cinci miliarde de ani.
Cu salutări cordiale,
LUIS BOLIVAR ARISTE
Secretar general al O.N.U. “
Când regele intră în cabinet, primul ministru se ștergea la ochi.
- Ce-i cu dumneata?!
- Nimic, majestate!
- Nu știu ce m-a apucat și pe mine, că-mi vine să dau o raită cu mașina!
- Plimbați-vă, plimbați-vă majestate!
Sub potopul unui alt val de lacrimi, primul ministru ieși aproape zburând pe poarta palatului.
- Oameni buni, oameni buni! – alerga el prin mijlocul drumului – am scăpat! Am scăpat, oameni buni!