Mă tot gândesc la o floare care îmi crește în ochi. E verde, frumoasă, ucigătoare. Mă plimbam cu un colț de tine printre cei din jur și puteam să jur că visez. Am rupt o floare din grădina asta care are trandafirii atât de departe acum. Vreau să culeg un singur trandafir roșu și înțepător pe care să îl așez cuminte între degetele tale parfumate. Mă privești, și, printre gratii văd zâmbetul tău de iubire dulce cu care îmi făceai inima să sară de atâtea ori în rai. E totul natural, fără pic de frică și fără griji.
Mâna ta se topește în mâna mea dar nu vrea să mă strângă. Te strâng mai tare să simt că ești aici lângă mine. Încerc să te apropii și să simt moliciunea trupului tău la care visez și pe care îl doresc atât de mult. Te simt și imaginația pornește mai departe. Vreau să o opresc și să pun un pas lângă pasul tău real, doar ca să nu te mai supăr cu visul meu de iubire, dar nu pot. Ești de vis și numai să visez pot când sunt cu tine. Te sărut cum îmi imaginez în vis, cu mâna prin părul tău, cu buzele apăsate pe buzele tale dulci. Mă întreb dacă simți ce simt eu? Dacă ești cu mine în vis trebuie să simți.
Speranța din mine nu încetează să mă sâcâie. Vreau să îmi spui și azi că mă iubești. O arăți, într-un fel sau altul, pentru că ești aici lângă mine. M-am asigurat că nu e vis pentru că am atins ușor cu buzele gâtul tău și am simțit cum aburul parfumului unic al pielii tale se strecoară în sufletul meu.
Încă mai simt parfumul mâinii tale în mâna ta. Vreau să șterg tot cu un burete magic și să vezi ce vedeai odată, să simți ce simțeai odată.
Mi se pare atât de ciudată lumina asta a zilei. Mă uit cu greu să găsesc unde este echilibrul în iubirea noastră. Balanța se pare că s-a înclinat. Durerea și iubirea se zbat puternic pentru a echilibra timpul care trece, și este neiertător. Mâine va fi o nouă zi în care voi mai face un pas spre tine, să te iubesc mai mult. Mâine va fi o zi în care sper să faci același pas spre mine, așa, poate, balanța nu se va înclina.