agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3072 .



Banii care aduc fericirea
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [tunaru ]

2008-08-20  |     | 



Banii care aduc fericirea

Într-o seară de vară, după o zi ceva mai extenuantă de lucru în bibliotecă, m-am simțit obosit, am pus capul pe birou, să închid măcar ochii câteva clipe și am ațipit. Mi-am dat seama repede că sunt gata să adorm după faptul că lucrurile la care mă gândam, le vedeam aievea în fața ochilor, luând contururi distincte și în mișcare. O fracțiune de secundă numai și iată-mă legănându-mă ca un prunc în brațele lui Morfeu. Mai departe nu mai știu exact ce
s-a întâmplat, am intrat într-o stare de luciditate teribilă care nu era specifică nici somnului, nici stării de veghe și pe care nu o mai avusesem altădată înainte. Vedeam un peisaj cunoscut, deși încă neidentificat și, ca într-o ieșire extracorporeală, pluteam pe deasupra lucrurilor, mă deplasam instantaneu acolo unde voiam și fără nici un pic de efort.
Și ca într-o mișcare de travelling cinematografic, plutind pe deasupra unei alei cu multă iarbă, am zărit acele câteva pete întunecate, sânge, am zis eu înspăimântat și, apoi la doar câțiva metri, pe el, pe acel necunoscut zăcând nemișcat.
Trăiește încă dar trebuie salvat imediat!
Cine rostise aceste cuvinte, eu, îngerul meu păzitor sau al lui? Recunoscusem Parcul Herăstrău, să nu mă întrebați cum, că nu vă pot explica. De multe ori în vis asiști la niște întămplări și atunci în vis știi, cunoști o groază de amănunte, fără să te fi gândit special la ele și fără să ți le fi spus cineva. Am tras de mine să mă trezesc, m-am smuls din starea aceea inexplicabilă și m-am uitat la ceas: unsprezece noaptea.
Am coborât în stradă, luând cu mine rezerva financiară de care dispuneam, lucrurile se petreceau câțiva ani înainte de '89, în speranța de a găsi un taxi dar n-a fost să fie. Am făcut semne disperate cu mâna la mai multe mașini, a oprit cineva, doritor să mă ia, dar tare bănuitor, unde merg, de ce la o oră așa de târzie, etc. etc. Mi-am dat seama că era un taxist de ocazie și care ar fi dat orice din lume să scape fără necazuri, să nu fie prins de vreo patrulă nocturnă de la circulație, ca dimineața să ajungă și el acasă cu niște bani plătiți mai mult cu emoțiile acestor curse clandestine.
Ce caut eu noaptea în Parcul Herăstrău, intrarea de la Arcul de Triumf, să salvez pe cineva în agonie, cine mi-a spus, de ce n-am sunat la salvare, unde lucrez... I-am plătit cursa cu anticipație, mai mult decât îmi ceruse și s-a lăsat convins dar cu jumătate de gură. M-a abandonat la intrarea în parc, pe tânăr l-am zărit destul de rapid, își pierduse cunoștința și când mă chinuiam să-l scot pe alee, aud în spatele meu: - E greu, nu? Am tresărit ca la o mie de volți. Era șoferul meu, care își călcase pe inimă și venise să îmi ajute. I-am mulțumit în gând, l-am urcat împreună pe bancheta din spate și l-am rugat să ajungem cât mai repede la Urgența din Dorobanți.
De unde știam eu ce și cum, cine este victima... Am să îți povestesc mai târziu, omul acesta trebuie să ajungă cât mai repede pe masa de operație.
La spital lucrurile au decurs mai rapid de cât mă așteptam. S-a descoperit că are o rană de cuțit în spate, pierduse mult sânge, a fost luat de doi brancardieri și a dispărut în labirintul de săli și perdele.
Când a venit să își ia la revedere, mi-a mai cerut odată amănunte și i-am spus că l-am zărit pe acest tânăr pe care nu îl cunosc de fel, într-o stare de semi-transă de la mine de acasă și cam asta-i tot. A dat din cap, gogoși din astea să-i spui dumneata lu' Mutu și s-a îndepărtat cu spatele fără să mă slăbească o clipă din ochi.
Mai complicat a fost cu organele de ordine, chemate de medici a căror stare de vigilență bătea la mare distanță grija de a salva un om. Cum am știut de el dacă nu l-am înjunghiat eu, cu ce mașină am venit, marca, numărul, să merg atunci noaptea la circă să dau o declarație cu tot tacâmul. Tot tacâmul însemna pentru el cea mai mare parte a anchetei și, înainte de toate eu eram suspectul numărul unu ca să nu spun singurul, precizându-mi că dacă nu mă supun pot să fiu amendat.
Atunci s-a trezit un fel de bățoșenie arțăgoasă și în mine și am spus că multă lume ar fi gata să îl amendeze și pe Iisus Hristos că nu avea carte de muncă. I s-a tulburat privirea și s-a
uitat la mine cu atâta dușmănie, clipă în care am înțeles limpede că dacă aș fi fost atunci acolo la ei, nici mie nu mi-ar fi fost ușor.
Aveam să aflu chiar în noaptea aceea că tânărul se numește Paul Alexa, că i s-au acordat toate îngrijirile necesare și că viața lui nu se mai afla în pericol.
Mai târziu l-am vizitat și ne-am împrietenit. Era din Slatina, lucra la fabrica de cherestea din Pipera, niște derbedei au vrut să îi fure porofelul și unul dintre ei l-a lovit cu cuțitul. Îmi era foarte recunoscător că i-am salvat viața cum spunea el. Am continuat să îl vizitez, înainte de a i se face ieșirea din spital medicii l-au mai supus la o serie de analize de rutină și când
l-am găsit în altă rezervă, am simțit că ceva nu este în regulă. Medicul crezând că suntem rude m-a chemat de o parte și mi-a spus că Paul este seropozitiv. Analize repetate. Diagnostic implacabil.
Știu că am intrat în rezerva lui Paul uitându-mă în jos de frică. Două mărgăritare de disperare se insinuau mijit sub pleoapele sale.
Să nu luăm lucrurile în tragic, am încercat să îl încurajez. Diagnosticul trebuie confirmat și de alte foruri medicale. Și chiar presupunând că așa stau lucrurile, boala nu s-a declanșat. Ești un tip robust, ai o condiție fizică excelentă, duci o viață echilibrată, metabolismul, ceasul biologic bine puse la punct.
La plecare, o pâlpâire de speranță pe fața lui răvășită.
Marea surpriză a venit la următoarea noastră întâlnire și Paul a fost foarte bucuros să îmi întindă un plic albastru, pe numele său, venit de la o societate creștină din Viena, HILFE, prin care era anunțat că a câștigat o sumă de zece mii de dolari la o tragere computerizată pentru ajutorarea bolnavilor seropozitivi.
Zece mii de dolari nu este o sumă prea mare dar atunci ea însemna un salariu mediu pe șapte ani de zile.
- Și nu mă întrebați ce vreau să fac cu banii ăștia?
- Aștept să îmi spui singur.
- Opresc pentru mine 2000 de dolari iar restul îl ofer unui cămin de copii. Poate că nu
a fost tocmai o întâmplare că printr-o tragere la sorți am câștigat eu acest premiu. Un calculator sau poate Dumnezeu a hotărât ca banii aceștia să ajungă la mine. Niște oameni care nu mă cunosc au oferit, considerând că mai fericit este a da decât a primi. De ce să întrerup eu acest lanț de bunăvoință când pot foarte bine să nu o fac?
Apoi a adăugat cu o duioșie pe care nu o pot exprima în cuvinte:
- Poate îmi îndulcesc și eu destinul, cu această sabie a lui Damocles care stă deasupra capului meu.
Fața lui radia de fericire.
Am simțit că îmi dau lacrimile și am privit în altă parte.






.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!