agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-08-26 | |
Fum de tigara
Un alb mut, uitat de timp pe imensitatea tavanului intunecat si colturos, patat de umbre ce licaresc salbatec peste crestele copacilor involburati de vant, asculta tacut ropotul picurilor de ploaie. Tic-tac… tic-tac … intunericul noptii hurui greoi, ca o mobila veche de lemn tarata anevoie. Sclipiri reci ca niste spirale de spini spintecau negrul norilor … tic-tac…tic-tac… Smuls de vant, rasucindu-se infiorat, un ghemotoc zbarlit de hartie se opri pentru o clipa din drumul sau fara sens, apoi ca si cum cineva l-ar fi chemat, tras de sfori nevazute ca o papusa dintr-un teatru pentru copii se rostogoli spre locul de unde parca fugise. Lumina palida, ce rasarea din cand in cand printre ramurile pomilor biciuti de ghearele ploii, desena zdrente de umbre pe luciu straveziu al ferestrei. Un muc de lumanare fumega linistit langa ceasul ruginit ce sparge linistea sinistra a camerei cu scartaitul lui monoton … tic- tac… tic-tac… ….. PERIMUS…. scrijelise o lama rece …de cutit… prevestind de pe tablia mohorata de lemn a mesei o vreme ….de tacere. Tic-tac….tic-tac…. un scartait lung dezacordat navali odata cu usa deschisa brusc, gafaind, intr-un val de lumina, angelic, in norii aurii de praf ridicati ca o furtuna . O silueta hidoasa, scurta, indesata, pasi in liniste, incet, parca ezitand. Un bocanc naclait de pamant inainta in camera ….. cerul se inrosi pentru o clipa si cu un horcait demonic arunca prin colturile hade ale ferestrei toata furia tacuta a vantului… frunze crude smulse ca niste aripi de ingeri din intunericul noptii. O voce groasa, ca un trombon stricat, …. Andreea!… Andreea!…. striga…Andreea!... Andreea!.... dar golul tulburat de luminile stranii ale noptii era singurul care nu se sfia sa-i raspunda prin tacere. Un albastru inocent, speriat, priveau ascuns pe cel din mogaldeata din usa…. ….tacere… PERIMUS…. - va urma- * Plictisit arunca cartea pe pat - Andreea sunt obosit. Nu am chef de nimic. Din spatele usii negre, ascuns ca un hot, un capusor ciufulit isi arata suvitele blonde. - Trebuie … altfel am muncit o saptamana degeaba - Dar… - Nici un dar. Oricum imi esti dator din cate imi amintesc. Ofta scurt. - Bine. Dar sa stii ca nu sunt de acord. Un clinchet usor se auzi cand usa se inchise. Un zambet mare si luminos intins voluptos pe doua buze trandafirii arata faptul ca Andreea terminase si era multumita de rezultat. Privea tacut la aceasta faptura…. la nefirescul ei trup, la zambetul acela molipsitor, dulce si cald. Daca ar sti.. Intins pe spate in moliciunea patului, cu ochii aproape inchisi, se gandea la cum ar putea sa-i spuna. Ca o pisica jucausa Andreea se furisa pana langa imensul pat din mijlocului camerei si ca un gladiator in aplauzele multimii ridica amenintator cartea pe care o gasise aruncata pe jos. - Am incredere, lasa cartea jos si se aseza la fel de incet precum se furisase langa pat. - Nu este vorba despre incredere, deschise ochii si se ridica lenes. Cauta somnoros cu privirea locul unde se asezase Andreea. Ca intr-un tablou clasic, cateva pete de lumina subliniau tacut si nevazut, personajele. El, ca un strain alungat, ea, un nefiresc frumos inchis in aceasta lume. - Am mai avut aceasta discutie. Este de apreciat efortul tau, .. dar daca el nu … Nervoase cateva suvite blonde umbri pentru o clipa albastrul ochilor cel priveau. - De ce nu ii spui pe nume? .. de ce nu vrei sa intelegi ca el, negrul sprincenelor se arcui usor, asa cum ii spui tu este tot ce am nevoie. - Inteleg, dar.. - Nu intelegi, sau ma rog, poate ca intelegi, Andreea se ridica parca impinsa de un arc. Poate ca nu reusesti sa vezi mai departe de experienta ta. Uimit de reactie, se ridica de tot si fixa nemilos un punct indepartat din intunericul camerei, adunandu-si parca fortele pentru o lupta. - Meriti…tot ce este mai bun, hipnotizat parca de acel punct nevazut continua, de fapt toti meritam in viata asta amarata ce este mai bun, dar.. sa nu intelegi gresit… cand ma gandesc la tine parca as vrea sa fiu sigur ca primesti aceste lucruri. Nu ma gandesc la altceva decat la faptul ca s-ar putea sa ai de suferit. Vrajit incontinuare de gandurile ce-l inconjurau, privi trist spre Andreea. - Oricat ai vrea sa schimbi sau sa ascunzi, ceea ce simti tu nu poate fi decat pe moment adus la tacere si asta asa doar prin conventii, prin educatie, prin iluzii. Incruntata ca un fir de iarba zapacit de vant, galsul Andreei taie adanc, suav, vorbele lui. - Nu cred ca esti cel mai in masura sa imi spui cum sa iubesc. Un fior rece il strabatu ca si cum miseleste cineva iar fi impins cu zambetul pe buze pana la ultima zvacnire a inimii cutitul rece al adevarului. - … sa iubesti… * Ca sa poti spune ceva despre Andreea, despre cum ea poate starni furtuni pana si in locurile cele mai linistite sau despre cum reuseste doar cu o simpla privire sa te faca sa vezi lumea asa cum nu ai mai vazut-o pana in acele clipe, daca esti barbat sau te simti, nu trebuie sa privesti cu coada ochiului – asa cum sustin multe alte femei geloase si amenintate de frumusetea Andreei – la sanii ei mici, ca doua mere, incorsetati pe trupul filiform, parca fara forma, si nici la ochii ei de un albastru demonic. Poti sa o privesti cum vrei, adica chiar si cu ochii larg deschisi si cu gura cascata - caci asa privesc acum barbatii femeile cu adevarat frumoase – poti la fel de bine sa te intinzi pe jos ca un purcel, in praful strazii, si sa te prefaci lovit nu stiu de ce sageata a lui Cupidon, si mai poti de asemenea – in functie de gradul tau de disperare sau despre parerea ta de sine – sa faci necugetatul gest de a te considera irezistibil si impaunat cu un mers de caricatura la minut, sa te impiedici de ceva imaginar, si sa te opresti chiar sub zambetul usor speriat al acestei fapturi care te-a zapacit complet. Pentru femeia tanara, in parg, cu ochii insiropati de privirea celui cu care se plimba mandra de brat, o infernala si sadica faptura cu ochi albastri, zambind mereu naucitor, profiland in razele soarelui din amurg, o silueta de creion, reprezinta mai mult decat un lucru nedorit si de care se teme cu adevarat. Lesa invizibila cu care orice tanara doamna isi poarta iubitul pe strazile orasului involburat de pasi grabiti, huruit de motoare si strigate inabusite devine mai fragile decat petalele unui trandafir si toate visele ei cele mai crunte, hidoase si ma infricosatoare par a se naste in mersul fin si elegant al oricarei alte purtataoare de gratie. Chiar daca se spune ca oamenii sunt fiinte rationale de cele mai multe ori aceasta afirmatie aproape ca nu poate fi accepatat daca stam ca niste simpli calatori sa privim la cei din jurul nostru. Ca intr-un cliseu scriitoricesc de cele mai multe ori i se parea ca Andreea avea rolul personajului metafora, la care te poti astepta oricand sa semnifice mai mult decat te astepti. Oricum ai citi randurile unei carti in final tot la ceea ce a dorit autorul ajungi sa “vezi”, sa simti, chiar daca nu recunosti sit e arunci in tot felul de teorii explicative legate de semantica si alte procedee de stil si logica. Andreea mereu iti dadea senzatia ca te afli int-o lume imaginara, infinita, cu legi pe care nu le cunosti dar nici nu ai dori. Cand era vorba sa spuna cum este Andreea se gandea numai la cuvinte care cu greu ar fi cuprins infinitul acestei fiinte…Poate ca de cele mai multe ori aceste sentimente, aceste clipe de exaltare copilareasca, pot sa para plictisitor de bolnavicioase, insipide, siropoase, scrise parca de un pusti de 15 ani care simte pentru prima data magia sarutului cald si neterminat. Andreea… * In albastrul cerului cativa nori incremeniti motaiu linistiti. Ca o mana nevazuta, rafale usoare de vant rece prevestitor de rele, impingea putinii trecatori spre locuri mai placute… cafenele, bristouri, chiar si in speluncile urat mirositoare,care primeau bucuroase in burtile lor hidoase pana si pe cei care de obicei le ocoleau . Asezat la o masuta pe un scaunel tocit si unsuros, domnul Thiede sau Ducele cum il strigau apropiatii, privea din locul in care era asezat acest zumzet neasteptat. Orele 5 erau de obicei tacute, plictisitoare si amortite. Doar galagaitul sec si privirile cu subanteles mai animau din cand in cand tacerea. Doi sau trei musterii, fidelii doamnei Clarice, alintata de toti cei cunoscuti Printesa, mereu prezenti in acest tablou, zi de zi, priveau si ei nedumeriti la aceea mare de oameni care navalise peste ei, rupand vesnica lor monotonia cu o galagie infernala, infricosatoare care parca ii indemna si mai cu spor sa goleasca uriasele lor halbe de bere,glazurate cu spuma alba, sfaraietoare . Printesa alerga sprinten cu pasi de balerina printre masute, mereu zambind si cerandu-si scuze, ocolind virtuos ca un circar exeperimentat si desavarsit, padurea nesfarsita de coate si maini ce-i ingreunau atat de mult mersul ei firesc, simplu si elegant. Thiede privea amuzat la doamna Clarice, care de obicei nu servea clientii personal, cum parca capatase prin vraji cateva perechi de maini, si ca o zeita hindusa, raspundea binevoitoare la toate rugaciunile ridicate catre ea. Fantomatic, Claus, un lungan pletos, pe care Ducele il stia de pe vremea cand lucra la sectia de politie 2 din Monteville, se ridica si netulburat de cei prezenti, se strecura spre locul unde abia se vedea o usa mare de un verde mucegait. Sectia 2 Politie Monteville, era la vremea in care Thiede primise repartizarea, undeva la marginea orasului, intr-un colt de padure. Urmele de civilizatie ale orasului dispareau odata cu Sectia 2, unde mai in gluma sau mai in serios, cei care trecusera pe acolo, spuneau ca aici se afla una din portile Iadului. Cu un rusac mustind de apa, sub o umbrela cumparata in graba din gara Toule, unde il lasase trenul cu care venise, privea tacut, sub pacaitul picurilor de ploaie, la portile strambe, de fier negru ruginit, prin care zarea ca o gluma scris parca cu creta,pe o bucata intunecata de tabla scorojita Spre Sectia 2 de Politie Monteville, un trunchi de copac, schilod, in care cineva infipse acest nobil mesaj. Un drum serpuit, plin de baltoace si smocuri inoroite de iarba, pierdut dupa cocoasa unui deal, pazea cele doua porti. Ploaia isi inteti rapaitul. Poate ca nu era asa de rau. Pasi pe lutul drumului, si cu pasi mici, se indeparta de locul unde cu cateva secunde in urma, privind prin aburul ploii, trai senzatia ca se afla intr-un decor de film horror. Linistea umeda din jur, clipocitul apei din baltoace, mirosul salbatec de iarba cruda, insoteau tacute pe Thiede. Plumbul alburiu al norilor parea si mai apasator peste creasta neagra si neantreupta a padurii. Undeva drumul pe care mergea se opera brusc, si lasa sa se vada printre ramurile catorva copaci un inceput de cladire, ascuns, de parca cineva dorea ca tot ce era aici sa raman inchis, nestiut. Pe treptele ciobite, sub un rest de copertina, infrigurat si obosit, privea spre creasta dealului. Astepta de cateva zeci de minute sa vada silueta celui care se gasise tocmai pe aceasta vreme sa isi faca de cap si sa vina in prea frumoasa lor urbie. Ca un duh necurat, nascut din oase de mormant, o silueta pirpirie smulse un oftat de la cel care inca mai spera ca nu va fi necesar sa se aventureze prin ploie spre cel care era atat de asteptat. Din locul unde era, se vedea orecum clar, ceea ce parea sa fie intrarea in cladire. Cateva trepte, o usa mare de lemn maroniu, un rest de copertina. Un fulger scurt brazda cerul. O mogaldeata se desprinse de sub copertina, si parca impinsa de vant se indrepta spre el. Claus…. * Ethan Nalla Claus era un nume bizar care nu prea iti inspira incredere fata de cel care il purta. Unele guri rele spuneau ca de obicei cei mai cautati criminali au trei nume. Inalt si bine strans, cu maini mari si noduroase, Nalla parea asa cum il astepta sub picurii de ploaie, cu parul cifulit de vantul ud, un copil ratacit trimis sa isi adune jucariile uitate pe terasa. Nu parea deloc fioros in ciuda staturii sale nefiresti. O blandete de caine licarea in verdele ochilor sai peste un nas subtire si fin. Dupa o potinceala grabita, dictata de un pas lung si infernal, odata ajuns in biroul domnului Wicke, Seful cum toti de aici il strigau, Thiede se bucura asezat intr-un fotoliu imens de faptul ca se terminase pentru moment obositorul mers prin ploaie. Vantul rece si crud care il biciuse pana acum, suiera suparat prin crengi, izbindu-se din cand in cand in luciul straveziu al ferestrei. Un birou mare de nuc, pe care o lampa veche, aproape ruginita , lumina chior cateva hartii aruncate grabit, impreuna cu un un dulap subred, sustinut pe cateva carti groase, roase de timp si umezeala, si o harta veche, dar uriasa, a orasului Dornerich, mazgalita si patata, formau cu fotoliu gigant din piele neagra in care statea relaxat luxuriosul mobilier al domnului Wicke. Intr-o aura stranie de lumina intra domnul Wicke urmat ca o sluga de Nalla. Um miros familiar, cald placut, izbi narile lui Thiede. Pe o tavita argintie, tremurand, trei cesti negre de ceva aburind, veneau cu pasi inceti, tematori spre coltul biroului unde Mike, asa cum prea putini stiau ca il mai cheama pe Wicke, se aseza incet, obosit si fericit ca in sfarsit se intorsese in barlogul lui cald si neblanzit. - Bine ai veni! glasui de sub mustata neagra, groasa si nepieptanata Wicke. Lumina palida si stersa care matura camera, accentua sprancele stufoase ale lui Mike. Fara sa se grabeasca, rascoli prin hartiile de pe birou. Cand gasi ceea ce cauta se lasa greoi pe spate si privi cateva secunde spre inaltul tavanului. - Ce mai face batranul Tai? intreba. Dintr-un colt intunecat Ethan harai un scaunel de lem, cu spatarul rupt si se aseza pe el, usor ca si cum stia ca nu e bine sa ai prea multa incredere in ceva strain si batran. - Bine. Cand ne am despartit, m-a rugat sa va transmit toate cele bune si mai ales sa nu desfaceti sticla de Conday pana cand nu o sa vina si el. Linistea camerei crapa in mii de bucatele cand rasul sanatos, de toba Sparta, a domnului Wicke lovi urechile lui Thiede. - Daca ar fi sa ma iau dupa batranul tau Tai s-ar putea doar nepotii tai sa se mai bucure de aceea sticla de Conday. La fel de brusc cumj rupse tacerea, Mike Wicke se ridica brusc, in ciudata greutatii sale, amintindu-si parca de ceva foarte important, si cu o indemanare la care nu te ai fi asteptat de la cineva atat de rotofei, lua doua din cele trei cesti de cafea, si le inmana ca pe ceva pretios si de neapreciat. Speriat parca de acest neasteptat gest Nalla tinea tremurand in mainile nodurose si mari, firava ceasca, iar Thiede incremenit in fotoliu primi ca un batran neajutorat licorea magica. La fel de repede cum se miscase din spatele biroului, Wicke se aseza din nou bucuros in moliciunea fotoliului din care tocmai il ridicasera obligatiile de gazda. - Cu batranul Tai am fost colegi la Academie, daca nu stiai.Cuprins parca de nostalgie, tonul grav cu care Mike vorbea de obicei, disparu. - Ce vremuri…, intors pe jumatate cu capul spre fereastra, Mike, continua nefiresc de bland. - Ma leaga o veche si frumoasa prietenie de Tai, astfel sa stii ca nu as fi acceptat. Nostalgia acelor clipe se vedeau pe chipul lui Mike care pentru cei care il stiau de mai multa vreme decat Thiede, s-ar fi minunat de aceste momente de neastepata blandete si caldura omeneasca din partea Sefului. Inca ratcaind prin amintiri, vocea ragusita a lui Claus, rupse placuta calatorie a domnului Wicke. - Domnul Thiede, ar trebui sa stie de ce a fost repartizat aici. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate