Era ca o ceața deasă în care lumina nu putea pătrunde. Ușor Mihai ne lumină pe fiecare in parte. Ne priveam fețele speriate și în același timp plini de entuziasm și poftă de aventură. ªtiam că dincolo de aceasta neagră ceață trebuia să se afle ceva.
- Mergem mai departe! Spuse Geanina.
Am plecat mai departe în șir indian unul în spatele celuilalt trăgându-ne mai degrabă după Mihai care era primul în șir.
- O sa mai las lanterna deschisă, poate o să vedem până la urmă ceva. Trebuie să ajungem la un perete, spuse Mihai luminând în continuare în fața sa.
- De cât timp mergem? Întrebă Yolanda.
- Două ore și zece minute se auzi vocea lui Toni. E ora zece si zece. Se pare că am parcurs aproape cinci sau șase kilometrii.
- Nu e de mirare că cei de sus au ținut păzită gaura neagră îți dai seama ce se putea întâmpla dacă intrau aici niște copii, am spus eu apoi în următoarea secundă mi-am dat seama că noi eram niște copii. Am înghițit în sec. Apoi ca sa o dreg am spus: Bine că noi suntem organizați și avem tot ce ne trebuie pentru o astfel de provocare.
Probabil că geanta rucsac pe care Toni o purta în spate ne dădea speranțe că avem tot ce ne trebuie.

- fragment-