agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-09-02 | |
Tudor a depus plângerea pe care o încropise juristul firmei al cărei angajat era, după ce a stat de vorbă îndelung și cu șeful Secției de Poliție. Comisarul l-a lămurit cu privire la necesitatea unei plângeri prealabile, explicându-i că este vorba despre forma simplă a infracțiunii de viol, întrucât fata are vârsta mai mare de 15 ani. I-a mai spus că lucrase și la alte cazuri cu acelasi procuror și că era mulțumit de pregătirea profesională a acestuia, de felul în care conducea cercetările și de faptul că, nu de puține ori, a însușit punctul de vedere al polițiștilor și l-a împărtășit în rechizitoriile expuse în fața instanțelor de judecată pentru a-și fundamenta acuzarea. Cu alte cuvinte, să aibă încredere că se vor lua cele mai aspre măsuri și împotriva celui ce cuzase atâta rău fetei și familiei sale. Tudor părea că nu aude nimic din toate acestea; repeta cu o privire goală că trebuie găsit și arestat acel nenorocit, judecat și aspru pedepsit, „ca să nu pățească și alte fete ce a pățit fata mea și să-l știe lumea că este un monstru”.
Din păcate, s-au consumat aproape două săptămâni și nu se știa nimic în legatură cu plângerea. Tudor și-a luat inima în dinți și l-a rugat pe șeful său să se intereseze. Acesta l-a chemat pe juristul firmei, cunoscut pentru relațiile sale sus puse la Tribunal, rugându-l să-l sprijine în continuare pe bietul om. Nu se știe cum și prin cine a intervenit. Cert este că președintele instanței la care a ajuns propunerea de arestare preventivă a presupusului vinovat, a constatat că la registratură se dăduse acesteia număr de înregistrare și cam atat...A luat măsuri de îndată și, aleatoriu, a fost numit un judecător care să judece cererea în Camera de Consiliu. S-a întâmplat ca judecătorul să fie o femeie și, în aceasta situatie, părinții Iulianei s-au bucurat când au aflat despre o așa întâmplare, neoficial, în speranța că ea va înțelege mai bine necazul fetei și va fi necruțătoare cu violatorul. Așteptau să li se comunice ziua procesului. Așteptau să-l vadă pe acel individ judecat și condamnat la mulți ani de închisoare. Deja discutaseră acasă să nu se ridice cu pretenții la daune morale, precum mai multe persoane au încercat sa le explice că au acest drept și, în consecință, prin hotărâre judecătorească, pot obține multi bani. Așteptau doar ca instanța de judecată să-l pedepsească exemplar pe infractorul ce le-a necinstit copila și a amenințat-o cu moartea. Nu-i interesa altceva, chiar dacă gândeau că sănătatea fetei încă nu este în afară de orice pericol. Știau bine ce coșmaruri are ea în unele nopti și cu ce teamă se întoarce de la școală ori pleacă pană la alimentara sau piața din apropiere. Erau conștienți că vor cheltui ceva bani mergând pe la diverși medici specialiști, până la reabilitarea psihică totală a copilei, dar nu acceptau ideea ca banii să fie obținuți prin aceasta modalitate nedemnă. Ce nu știau ei și nu aveau cum să afle vreodată, era procedura în care s-a decis cu privire la arestarea preventivă a învinuitului, precum și faptul că acesta era recidivist... Doamna judecător a dispus să fie anunțată ziua și ora hotărâtă pentru soluționarea propunerii de arestare preventivă. Femeie cu suficientă experiență practică în domeniu, fostă avocată, după cum spun unele persoane ce susțin că o cunosc, s-a prezentat la ora fixată în Camera de Consiliu și a ridicat nemulțumită din sprancene observând că acolo se află doar o tânără grefieră pe care a luat-o puțin la rost, vorbindu-i și privind-o de sus ca pe ultimul pălmaș al instituției: - De ce nu ai comunicat ora la care am dispus începerea ședinței? Unde este avocatul și învinuitul? - Doamnă judecător, îmi pare rău, știți foarte bine că am trimis la timp toate... - Și?! De ce nu sunt aici? Nu ești în stare de nimic, fetițo! Cu privirile în podeaua prost întreținută și roșie în obraji, biata fată, pierdută toată în roba largă folosită zilnic de toți grefierii când intrau în ședințe, căuta un răspuns pe care, oricum, nu avea curaj să-l formuleze. A salvat-o, de la alte posibile observații nefondate, intrarea impetuoasă a unui bărbat volubil ce purta o mică listă de bucate pe reverele sacoului șifonat și care și-a rostogolit trupul prin ușa larg deschisă, după care a invitat, cu gesturi teatrale, să intre o doamnă tinerică și cât se poate de indiferentă în întreaga sa manifestare. - Poftiți, poftiți, stimată colega!! Doamnă judecător, cu plecăciune, îmi cer scuze pentru cele două minute de întârziere. Promit să fiu cât se poate de operativ, stimată doamnă judecător... - Bună ziua, domnule procuror! Nu este o problemă, vai de mine...Unde este presupusul vinovat și cine este domnișoara? - Domnișoara, bine zis, este avocata numită din oficiu, având în vedere că presupusul învinuit, precum îl numiți dumneavoastră, este dispărut ori de negăsit pentru moment...și, drept urmare, nu am putut să-l prezint la această dată și cred că nici nu va fi necesar! - Bine, vom vedea ce și cum, domnule procuror. Începem imediat dezbaterea cazului, după ce domnișoara grefier... - Deja am documentele domnișoarei avocat și primele date le-am înscris... - Nu te grăbi și așteaptă să menționezi ceea ce dezbatem noi și hotăram aici. Cu privirea rece și vizibil nemulțumită de un anume ceva, judecătoarea s-a adresat avocatei, încercând să fie mai amabilă: - Domnișoară, dacă aveți susțineri de vreun fel, așteptați să le expuneți la momentul oportun... Acel "moment oportun" se pare că nu s-a ivit. Procurorul a luat cuvântul și a cerut a se menționa că plângerea a fost retrasă și, pe cale de consecință, nu se mai poate discuta despre arestarea preventivă pe care o solicitase. - În acest caz, domnule procuror, prezentați cererea de retragere... - Promit să o aduc în primă urgență. Credeți-mă că, în graba de a mă deplasa aici, am uitat-o la birou... - Bine, a intervenit grefiera oarecum nedumerită și fără prea mult curaj, dar eu ce atașez la dosar și cum fundamentez încheierea... - Dumneata să-ti vezi de treaba dumitale, a oprit-o procurorul fără să o privească. Doamnă judecător, am convingerea că nu mi se pune cuvantul la îndoială... - Nicidecum, domnule procuror. Voi avea grija să se menționeze că plângerea a fost retrasă. Domnișoara avocată, dacă aveți mențiuni de vreun fel, vă rog! - Eu nu am nimic de adăugat. Nu știam prea bine despre ce este vorba în acest caz. Îmi veți semna, vă rog, că am fost prezentă, sa-mi pot lua și eu banii... - Iată un exemplu de operativitate și vă felicit domnișoară, s-a întors procurorul către ea cu un zambet larg ce putea însemna multe! - Bine, declar ședința închisă, la revedere, a rostit plină de importanță judecătoarea și a ieșit grăbită, urmărită de privirile contradictorii ale celorlalte persoane din Camera de Consiliu... * * * Iuliana a fost fericită pentru că toti colegii i-au respectat durerea și nimeni nu a amintit de întâmplările tragice prin care trecuse. S-a ocupat foarte serios de pregătirea examenului de bacalaureat. Această preocupare majoră i-a oferit poate cel mai bun medicament: uitarea! A fost fericită că a reușit să treacă cu peste 8,00 de bacalaureat și s-a putut ocupa liniștită de pregătirea pentru admitere în facultate. Acum așteaptă emoționată să se afișeze rezultatele și se gândește deja la modalitățile prin care dorește să-și clădească fericirea. Este convinsă că va găsi băiatul care să o înțeleagă, să o iubească și să o respecte pentru ceea ce este ea, pentru calitățile și capacitățile sale reale, pentru dragostea pe care ea i-o va purta lui necondiționat. Tudor și Silvia se roagă pentru sănătate și mulțumesc Domnului că fata lor este întreagă, preocupată de învățătură și are încredere în viitor. Așteaptă sa li se aducă la cunoștința data procesului. Doi părinți demni, așteaptă încă să se facă dreptate. În acest timp, violatorul se află în libertate... >> Sfârșit |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate