Doamna Camelia Copastie își dorea grasulă. Își imagina grasula, extaziată-miile de plăntuțe care se-ntindeau, se-ntindeau și acopereau într-o bună zi Pământul. Atunci n-avea să mai fie nici foamete, nici boală ci doar grasule micuțe și bine aliniate.
Doamna Copastie avea până acuma un bruion de viță sălbatică, două sau trei buruieni cu flori frumoase, în culori vii și ceva care părea să fie un rod al stejarului de lângă.Plus o lingură și un os dubios. Și circa cinșpe mii de Vaca Domnului care traversau locul dintr-o parte în alta.
Doamna Copastie nu-și prea găsea locul. Ce-i drept, doamna Copastie era puțin cam moartă. Și îngropată la doi metri under.
Dorința doamnei Copastie (1899-1990) ajunsese la urechile fetei sale, Dariela Copastie , prin canalele obișnuite. Ce-i drept și Dariela (1920-1988) era puțin cam moartă. Și priveghea din locul din dreapta mamei sale pe veverițoiul Jose Arragosta care tocmai umplea scorbura stejarului cu ultimele ghinde din rezerva pentru iarnă.Jose Arragosta era un veverițoi mândru, cu o dungă argintie pe spate și pe codiță.
Nepoata doamnei Copastie, Aneta Copastie află despre grasulă pe căi ocolite. Și ei i se transmisese direct ideea de grasulă, dar pentru că transmisia din lumea de dincolo are totdeauna probleme,Aneta recepționă în loc de grasulă doar ultima parte, transformată în sote de filtrul de moralitate dat pe valoarea medie. Impresia cu care se sculă de dimineață era că rudele ei decedate- țineau- din motive misterioase, să împartă niște sote de pomană. Aneta Copastie nu avea cunoștință decât de sote-ul de morcovi- așa că făcu o oală mare și plecă cu ea la cimitir. Nu avu prea mult succes. Cerșetoarea Mia îi oferi ea zece lei (noi) să plece cu sote-ul de-acolo. O băbuță cam dematerializată acceptă cu silă prima lingură de sote dar după aceea borî.Nici măcar câinele Paisie nu fu prea încântat de dar. Aneta era o "brava" și nu se descuraja niciodată. Întoarsă acasă descoperi în cărțile de bucate sote-ul de organe- pe care-l prepară rapid și se-ntoarse la cimitir. De data aceasta, câinele Paisie fu încântat.