AGAPA INOCENTILOR VIII
Este în 17 decembrie orele nouă seara. La castelul de vânătoare din adâncul pădurii lumea se adună la bal cu emoție, dar și cu dorința nemărginită de a se afla acolo, în preajma puterii. In sala mare este amenajată o masă impresionantă unde sunt așezate platouri cu cele mei sofisticate aperitive și gustări, băuturi selecte, fructe autohtone și exotice, cafele, prăjituri și torturi din care se servește liber. In spațiul destul de generos, destinat dansului, s-au format deja grupuri de invitați, întreținându-se la un pahar pe care organizatorii îl oferă cu amabilitate de pe tavă. Majoritatea sunt civili, dar și mulți ofițeri de la toate armele, în uniformă de gală. Pe o estradă așezată în fundul sălii, evoluează discret o orchestră de modă veche, alcătuită numai din suflători. Acum își face apariția Generalul îmbrăcat într-un elegant costum de seară care îi vine foarte bine, ținând cont de faptul că cei care-l cunosc sunt obișnuiți să-l vada doar în uniformă. Se urcă pe estrada orchestrei, vădit emoționat, și în acel moment se face liniște adâncă.
-Dragii mei oaspeți, vă urez bun venit la serbarea prilejuită de ziua de naștere a iubitei mele fiice, Letiția...
Este întrerupt de o furtună de ovații, de aplauze și de aclamări.
-Îmi doresc din tot sufletul să fie o noapte a bucuriei depline pentru noi și pentru toți cei care ne onorează cu prezența, considerându-ne astfel prieteni și apropiați. La mulți ani, scumpa mea copilă ! La mulți ani tuturor!
Orchestra împreună cu toată asistența intonează " Mulți ani trăiască" . Se oferă flori și se exprimă felicitări sărbătoritei, după care Generalul se adresează din nou invitaților cu cupa de șampanie în mână.
-Până la masa cea mare de la miezul nopții, ne vom distra și ne vom simți agreabil, repet, ca într-o mare familie. Să înceapă balul cu vals!
Coboară de pe estradă, se apropie de Letiția și de Ovidiu care se tachinează tandru undeva mai la o parte. Îi oferă brațul și se înclină în fața tânărului, afabil.
-Cu permisiunea ta, ți-o răpesc doar pentru acest dans, după care îți va aparține toată seara.
-Ovidiu se înclină la rândul său într-o manieră aproape comică, făcând un gest larg precum că este de acord și îi urmărește cu un sentiment tainic de mulțumire cum se îndreaptă aprroape marțial spre centrul sălii, unde încep să valseze amplu, urmați de toți invitații și acum scena i se pare oarecum decupată dintr-un film mediocru și melodramatic cu prinți austro-ungari. Se dezmeticește însă destul de repede și se îndreaptă spre Georgeta pe care o invită la dans de lângă Druță, de care nu se prea desprinde chiar cu riscul de a stârni bănuieli. Acesta o caută însă insistent din priviri pe Ica și o găsește lângă ușă, aproape extaziată de frumusețea dansului și mai ales de toaletele doamnelor și domnișoarelor.
-Doamne, fain joacă, suspină ea. Gândești că-s îngeri !
-Lasă tu jocul, o oprește din visare, profitând de faptul că din locul acele nimeni nu putea aobserva ce face și-i frământă pe subsuară sânul în palma lui tare.
-Stai blând, încearcă femeia să se opună.
-Ce-nseamnă blând? continuă zdrahonul s-o frământe fără pic de jenă.
-Maică dragă, ce faci cu mine...
-Taaaaci, că și ție-ți place... Știi unde-i șopronu cu fân pentru căprioare?
-Știu, șoptește ea urmărindu-l printre gene aproape cu teamă, dar și cu înfrigurare.
-Du-te înainte, că te ajung și eu din urmă.

Druță ajunge, într-adevăr și el gâfâind, de patimă mai mult decât de oboseală, deși parcursese distanța în pas alert, nerăbdător să-și astâmpere această dorință atât de veche,
aprinsă de ochii ei scânteietori cu mulți ani în urmă, când amândoi erau mult mai tineri. Locul în care s-a pomenit să se întâmple este unul plin de mister, legat de întâmplări vechi cu bande de tâlhari, povestite în serile de iarnă, la lumina palidă a lămpii cu petrol, în care femeile torceau interminabilele caiere de cânepă. O felie de lună cu coarnele ridicate în sus își strecoară razele galbene printre vălătuci de nori tiviți cu lumină. Castelul e mult în urmă, nici măcar contururile vagi nu i se văd răsărind dintre coroane de arbori bătrâni, doar uneori ajunge ca o părere câte-o frântură de melodie purtată pe o pală de vânt. De îndată ce intră în șopron, femeia se aruncă în brațele lui.
-Atunci, hai, dacă vrei, că mi-ai învolburat sângele. Al tău să fie păcatul...
-Al meu să fie, geme Druță, pentru trupul tău tare ca piatra de care nu m-am putut lecui de atâta amar de vreme.
.