- Femeia asta e bună de trimis după moarte; nu mai vine cu ea cât îi hăul, răbufni cu năduf tataie, de când plecă Ioane? Se făcură două ceasuri?
Ion, se opri din învârtit sapa, se dădu doi pași în spate și aruncă o privire scurtă sticlei cu vin pusă la rece în găleata de tablă. Își ridică șapca, o așeză la loc și dădu verdictul:
- Așa să fie, două ore.
- De unde știi nea Ioane că trecură două ore, îl întrebai eu curioasă.
- După sticla cu vin, răspunse el arătându-mi spre găleată.
Uimirea mea nu are margini.
- Atât îmi ia mie să beau un kil de vin când muncesc. Mai trag o dușcă, mai stau puțin, dar indiferent cum fac, un kil de vin în două ore e gata, verificată treaba.
Reluă sapa și continuă să amestece mortarul.
Când s-au întors de la Timișoara, tataie a hotărât că vrea beci la casă. Nu au reușit copii și nepoții să-l facă să se răzgândească. Acolo în străini văzuse multe și voia să le facă și el în vechea lui casă. Și-a strâns bani, a tocmit oameni și s-a apucat de treabă. Era în primăvară, tatăl meu a luat o săptămână de concediu să-și ajute socrul la muncă. Tataie a insistat să mă ia și pe mine la țară
- Nu vedeți ce gălbejită este? Puțin aer curat nu-i strică, schimbă sângele.
Aș fi vrut să rămân în oraș, dar dacă părinții au hotărât să mă gonească în mijlocul naturii nu prea aveam ce face.
După ce au stabilit locul beciului, în continuarea casei vechi, au început săpăturile. Eu căram ramurile corcodușului pe care tocmai îl tăiaseră. Pe mamaie au trimis-o în sat să caute un furtun, și nu mai venea. Taică-meu căra sacii cu ciment, și roabele cu nisip.
Nisipul îl adusese fratele lui tataie de la Jiu cu căruța și-l răsturnase la poarta mare. De acolo îl aduceam cu găleata mică – eu, și cu roaba tata. Ne trebuia apă să stropim pereții ridicați și ar fi fost bun un furtun mai lung și mai gros să-l punem la pompa de grădină.
În sfârșit am auzit poarta scârțâind și o văzurăm pe mamaie intrând; ducea pe umăr un furtun exact cum ne trebuia nouă.
- Mă da’ veniși!! Ajunsă-și la Bechet?
De la casa noastră până la Bechet sunt vreo 20 de km.
- Că nu mai aveam mult, răspunse mamaie răzând satisfăcută că îndeplinise sarcina dată de tataie. Io zic că-i bun.
- Bun, mamă bun, îi răspunse tata după ce-l studie. E gros în carne și nu-l sparge presiunea de la pompă , mă duc să-l montez.
Mamaie se așeză pe primul scaun care-i ieși în drum.
- Ioane, nevastă-ta e acasă?
- Iar ai pleca, sări tataie cu gura pe ea.
- Am o vorbă cu ea, îi aruncă mamaie peste umăr.
- Mai bine vezi că te caută oala aia de pe foc, vezi ce-i mai trebuie, că acuși se uită soarele în dreptul burții. Aruncai primele două ape, toacă tu o ceapă, caută niscaiva cimbru, și bagă și puiul acela în cuptor.
- Pusă-și de fasole. Bine, mă uit dar după ce vin de la Viorica. Zii Ioane e acasă?
Ion se opri din învârti mortarul:
- Păi eu de unde să știu, că de azi dimineață sunt acilea la Nea Petrică. Nu dai un strigăt peste gard? Dacă-ți răspunde bine, dacă nu o fi plecată.
- Plecă mamaie, mă băgai și eu în vorbă, o văzui eu, se dusă la alimentară.
- Demult? mă întrebă mamaie neîncrezătoare.
- Acum când fuse-i cu ultima creangă la poartă. Era cu plasa galbenă, nu știi că numai pe aia o ia când se duce la alimentară...
Mamaie mă privi lung, se sculă și se îndreptă spre bucătărie. Nu-i plăcea dar nu avea ce face. Trebuia să termine mâncarea începută de bărbat. Niciodată nu i-a plăcut să bucătărească, cum zicea ea.
- Nu se vede că faci treabă, tai ceapa o pui în mâncare, te omori să alergi după găină, să o tai, să o jumoli, pân-o fierbi, vine prânzul, pe urmă întinde masă, srânge masă, spală vase.... iaca așa nici nu știi când trece dimineața... la câmp baremi vezi când dai cu sapa că rămâne brazda întoarsă în urma ta.
Făcea ea ce făcea și ocolea bucătăria. Așa și acum, iar ar fi plecat cu cine știe ce treburi; număram în gând să văd până la cât ajung până oi vedea-o iar pe poartă ieșind...
Dar gândurile mele de copilă zburară în toate părțile și uitasem de numărat când o văd că-și ia șoșonii de stradă
- Unde vrei să pleci? O întreb eu puțin speriată
- Lasă nu ai tu grijă, vin’ încoace să-ți zic ce ai de făcut pe aici, uite mai mesteci peste puțin timp în fasole și la cuptor pui și tu cu lingura asta niște zeamă din tavă peste pui, ca să nu se usuce pielea și să se ardă înainte să fie bine pătruns; așa, hai că ies repede pe poarta de la fântână, să nu mă vadă ăl bătrân.
„Repede?” mă gândesc eu, „dacă asta-i repede atunci eu merg cu viteza luminii!!”
Mamaie se îndepărtă cu pas domol ștergându-și mâinile de șorțul negru.