agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-09-27 | |
Þârâitul ceasului nu putea fi oprit cu o singură miscare de mână așa că trebuie să facă mai mult efort pentru a-l opri din țipat iar asta îl trezește. Se freacă la ochi și în drum spre bucătărie ia halatul devenit deja mic pentru a-i acoperi burta. Toarnă niște cafea și aprinde o țigară...
Am de semnat niște contracte importante azi așa că ar trebui să arăt bine, poate o să trec pe la frizer în drum spre sediu...sau mai bine îl chem direct acolo. -Mama ei de burtă! Dar la 45 nu ar trebui să mă mai plăng... În costumul Valentino de două mii de euro se urcă la volanul unui Porsche 911 Carrera S negru și pornește încet spre companie. Unii s-ar mira cum poate el să asculte trash metal conducând așa de lent... Nu depășea viteza legală. Întodeauna lifturile exterioare îi dădeau un sentiment plăcut, iar când coboară și ajunge la biroul secretarei se apleacă elegant ca în fiecare dimineață. -Bună dimineața Mihaela, mă așteaptă cineva? Ce ai făcut de arăți așa de bucuroasă azi? Fii amabilă și chemă frizerul astăzi la ora două și programează-mi te rog mâine o ședință cu domnul doctor Francisc, cred că o să simt nevoia în curând... -Bună dimineața domnule Andrei, nu vă așteaptă nimeni, ahhh...am dormit mai mult de 6 ore în sfârșit, da, chem frizerul și programarea v-o fac după ora 10. Rânjet. Îl făcea să se simtă mai bine faptul că este amabil cu toată lumea și mai ales cu angajații lui. -Hm, este prima oară când o văd pe Mihaela în fustă scurtă, totuși are picioare un pic prea groase pentru 22 de ani... păcat de fața aia minunată a ei. Sunt sigur că o să am o zi bună azi, nu cred că o să mă enerveze prea tare contractul cu japonezii ăia deși toți ceilalți m-au secat de nervi... Hai să vedem. Prea atrăgătoare Yomi asta, nu mă pot concentra decât la picioarele ei, ar trebui să conducă ea negocierile, așa proștii m-ar determina sigur să semnez parteneriatul. Mda, clar, n-am mai avut o femeie de aproape un an, cred că o să mă duc azi... Hai, gata! Afară cu japonezii, le semnez contractul, în fond nu sunt decât trei milioane și scap de tot. O s-o rog pe Mihaela să finalizeze. Ce piramidă nazală ai Yomi, tare mi-ar plăcea să... Frustrarea crește în el, e umed și transpiră, se plimbă nervos prin încăpere și se tot întreabă de unde a pornit totul azi...dar știe...de zece ani încoace nu a putut să reziste mai mult de un an... Totul este roșu și celelalte culori au început să curgă. Până și secretara îl enervează. Prea mult! Ies afară în zăpadă să mă răcoresc! Dar zăpada mă încinge, totul mă face să explodez, și cred că împreună cu fața mea de buldog ras în cap și cei 1,90 metri arăt chiar ciudat. Ar trebui să plec de aici, în curând o să mă întrebe lumea dacă mă simt bine. Oricum mai e puțin și se înserează... Întunericul a venit, sare în bolid și pe muzica lui Vivaldi se îndreaptă spre loc. De când a descoperit acea casă, acum zece ani, poate singurul loc din Europa care oferă ceea ce îi trebuie lui, îl vizitează o dată pe an. Curvele nu-l excită. Femeile, nici atăt. Copii...nu, sunt prea mici, cedează prea repede. Lui îi trebuie ceva mult mai special. El....nu le poate lăsa în viață. -Ce dracu e cu ăsta la ușă. Pentru trei zeci de mii de euro puteau să pună pe altcineva după ușă. Morții lui! Arată ca un marocan negru cu bergenbier... i-aș sparge dinții ăia albi. -Domnul Andreescu. -Un moment vă rog. Marocanul negru cu bergenbier caută ceva prin hârtii. -Sigur, domnul Andreescu, același meniu? -Da. Aștia nu au cum să filmeze ce se întâmplă aici, oricum tot ei trebuie să strîngă după tine...mă întreb cum scapă de cadavre. O să-i spun să mă lase zece minute singur în cameră, așa o să am timp să caut microfoane si camere video miniaturale cu dectectorul ăla de electronică care m-a costat acum un an o grămadă de bani. Sper, inutil. Mă întreb, oare o să găsesc și ceva pete de sâge...nu, se pare că băieții curăță bine. Nimic, absolut nimic, nici măcar o unghie ruptă. Au trecut cele zece minute, și fata întârzie. Le-am spus că nu o vreau vânătă pe față sau cu urme de arsuri de țigară pe corp...probabil că nu sunt multe care să aibă norocul ăsta pe aici... de fapt nu multe pleacă vii de aici. Asta îmi dă timp să observ și eu camera mai bine. Lumină plăcută, luxos aranjată chiar, mă mir chiar că există un aparat de aer condiționat într-un asemenea loc...mai groaznic decât iadul. Fluturașul îmi tremură nerăbdător în buzunarul drept, abia așteaptă să fie deschis! Devin nervos și pun un cd cu Vivaldi la combină, dar văd că se deschide ușa. Tânără. Douăzeci maxim. Seamănă cu Mihaela. Asta o să facă lucrurile mai interesante. Are niște ochi verzi, mari și lucioși, buze fără crăpături și o linie a mandibulei foarte fină. Nemachiată și clar făra urme pe corp. Þine mâinile ușor lipite de talie iar sânii mici au sfârcurile blonde și pronunțate. Nu știu ce au băgat în ea, dar pare mai puțin drogată decât celălalte. Și totuși atât de calmă... Se uită la mine, din ochii ei îmi dau seama că știe ce o așteaptă. Cum poate să fie atât de rece și nemișcată pusă în fața unei morți violente? O trag brutal de mână, de aproape cade în genunchi și-i înping capul în jos. Venind aici este singura modalitate prin care pot avea o erecție normală și cred că singura modalitate prin care pot dobândi un anumit grad de plăcere. E mică pe lângă mine, pot face ce vreau cu ea... o trântesc pe patul imens cu așternuturi albe special cerute și intru. Nu mă mișc prea repede, nu sunt brutal...cel puțin acum. Și totuși e ceva în neregulă. Mă nedumirește lipsa asta de reacție din partea ei...de parcă ar aștepta să termin și să bag cuțitul în ea la final... O lovesc puternic cu pumnul peste obrazul stâng. -De ce nu spui ceva??? Cu ochii abia umezi de la impact întoarce capul spre mine, privește în sus și se încruntă usor. Ochii ei îmi țipă parcă în străfundul craniului. Lăsându-mă cu o mare parte din greutatea mea pe pelvisul ei, îi apuc mîinile și mă uit la vene...nimic! Nici o înțepătură, nimic....acum realizez că ea de fapt este complet conștientă. Ãsta este singurul ei mod de a se răzbuna pe mine, îndurând totul până la sfârsit fără nici un sunet. Privirea aia dupa lovitură m-a ambiționat așa că o lovesc direct în nas și simt cum oasele piramidei nazale se sfărâmă sub greutatea pumnului. Nici un sunet...nici nu mă așteptam. Patul s-a umplut de sânge sub capul ei, dar ea tot la mine se uită, din când în când mai lasă un firicel de sânge cu salivă să curgă pe obraz...probabil ca să n-o sărut. Iau fluturașul de pe noptieră și scot lama. Cred că o s-o înfig in gât în momentul de climax. Sau în ficat. Ba nu, ce burtă superbă are...fără nici un semn, fără grăsime, nu mă pot abține și înfig lama în carnea ușoară a burții ei. La început vârful a intrat greu, atunci am auzit și primul sunet slab din partea ei, ca o oftare, după ceea l-am împins usor până la capăt și l-am lăsat acolo. Mai are de trăit trei zeci de minute cel mult până când acidul gastric și toate cele o să-i invadeze organismul. Timp destul în care să mă privească în ochi iar eu să finalizez privind-o înapoi. Numai ideea asta mă face să termin instant...ce plăcere! Îmi vine să o scuip între ochi, dar cumva am gura uscată. Mă ridic, mă închei la pantaloni și îmbrac sacoul. Mă uit la ea. Privirea ei plină de lacrimi mă nedumirește. Tot cu aceeași hotărâre se ține pe baricade și așa a și reușit să mă facă să plec cât mai repede. Nu puteam să o privesc în ochi cât se stinge... o las să moară în pace. Iese pe coridor, coboară treptele și la ieșire se oprește în fața marocanului negru, care-l privea sfidător. Cu o mișcare rapidă îi apucă cutia de Bergenbier și i-o îndeasă în nas facându-i praf fața și câțiva dinți. -Ascultă-mă bine! În 5 minute vreau să lași fata de sus cu mașina în apropierea spitalului. Este la trei străzi...de parcă nu știa. Dacă nu văd la știri mâine că trăiește, te asigur că tu o să sfârșești mai rău decât ea. M-ai înțeles? Marocanul se ridică cu greu, iși dezimplantează cutia de bere din față și o ia fără un cuvânt în sus pe scări. Înainte să deschidă ușa lasă încă cinci mii de euro pe masă și pleacă la un restaurant. În timp ce taie din friptura de vițel și face semn chelnerului să reumple paharul cu vin, se încruntă și se întreabă. Oare de ce am lăsat-o să trăiască? Cred că a fost mirosul, ... sau lipsa lui. Celălalte au făcut pe ele... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate