- Care ești, mă, la poartă?
- Eu sunt, nea Mărine! A’ lu’ Nică-a’ lu’ Manega, din Morunglav...
- Din Morunglav... Asta e prin părțile Romanațului...
- P-acolo, p-acolo... țâne câinele ăla, că-mi rupe pantalonii!
- Care câine mă, că n-am...?
- Nici eu n-am pantaloni... N-ai prin casă vreo pereche în plus?
- Așa e, mă, băiete, ești gol ca napu’!... Da’ ce pățiși?
- Pățâi pe naiba, nea Mărine... Fusei la ștrand, să mă scald, și-mi furară unii hainele.
- La ștrand... În Băilești... noaptea-n amiaza mare... Zi mai bine că fuseși la Leana lu’ Zăpăcitu și te prinse bărbatu-său cu țâța-n gură și cu mâna la căldură... Și-n loc să nimerești ușa, nimeriși geamu'... Uite, ia trelingu’ ăsta. E al lu’ Sucă. A fost și el la “ștrand”, acum trei nopți... A venit acasă cu plantație de vinete la ochi... Tu scăpași ieftin, bag samă... Vrei un pahar cu zaibăr?
- Vreau, nea Mărine, că mi-e o foame de n-am unde dormi la noapte...
- Ai grijă cu vorbele, băiete. Nu folosi ce-i al altuia, că te vede Dumnezeu și te bate... Astea sunt cuvintele lu’ Papaiani, când îl juca pe Păcală...
- Ai dreptate, nea Mărine. Da’ n-o fac dinadins. Mă pomenesc, așa, că spun cuvinte pe care le-au spus alții, înaintea mea. Uite, bunicu-meu, Dumnezeu să-l ierte, avea o vorbă: “De trei ori o tăiai și tot scurtă rămase”. Acum, eu ce să fac? Să n-o mai spui? Și dacă n-o mai spui, nu se pierde?
- Mă, băiete, tu nu ești prost. Nu ești prost neam... De ce ziseși că veniși?... Că n-o crezui pe-aia cu ștrandu’ și cu hainele... Iar cu Leana lu’ Zăpăcitu făcui eu o glumă...
- Venii c-un rost și cu o treabă, nea Mărine. Și n-am haine, că așa venii pe lume. Curat, luminat, de Maica Precista lăsat...
- Iar spui vorbe vechi...
- ... Venii, nea Mărine, să-mi spui taina dumitale.
- De unde știi că am vreo taină? Și la ce-ți folosește s-o afli?
- Îmi folosește, nea Mărine, că mi-e frig. Mi-e un frig d-ăla care nu trece decât cu răspunsuri...
- Da’ frică nu ți-e?
- Ba mi-e frică.
- Atunci îți spui... Uită-te la mine, băiete: ce vezi tu, nu e adevărat. Eu nu exist... Nea Mărin nu există. Dar trăiește... Așa mă făcu Amza Pellea... Săracu’ Amza! Muri el, ca să trăiesc eu.