căutam ideea unui text cu lanterna. am strigat-o și am auzit un sunet stins. am găsit-o în pivniță. din ea rămăsese doar capul, restul a fost devorat de șobolani. am apelat la ajutorul unui gând – doctor plastician, care i-a modelat un corp nou din materia unui concept. un gând filozof a coborât din minte, a poruncit celorlalte gânduri să mă adoarmă și a început să scrie textul cu degetele mâinii mele. în vis eram multiplicat de un șir nesfârșit de oglinzi. am spart o oglindă și în locul ei s-a deschis o fereastră. eului i-a crescut aripi și am început să zbor. dedesubt oamenii erau legați de tină cu rădăcinile păcatelor. se uitau înspăimântați la mine și își făceau cruce. credeau că sunt Dumnezeu. din ei au crescut crengi și s-au transformat în copaci. lacrimile din ochii lor s-au preschimbat în frunze. eram singurul om-pasăre și știam asta. în depărtare se vedea profilul unui turn al cărui vârf secționa cerul. în jurul lui zburau îngerii. era locuința lui Dumnezeu de pe Terra. ulterior am aflat de la un serafim că pe fiecare planetă din univers populată cu ființe inteligente Creatorul deținea câte un sălaș divin. am cerut o audiență la Dumnezeu. m-a primit, iar în înfățișarea Lui am perceput fizionomiile tuturor oamenilor de pe pământ în același timp. l-am rugat să elibereze oamenii din ipostaza de copac. mi-a spus că există un singur mod de a face asta și anume să-mi sparg toate idealurile personale, iar pulberea lor să o împrăștii peste semenii mei. am renunțat la tot ce-mi definea ființa și în golul lăsat a crescut un copac. încet-încet metamorfoza s-a produs. am devenit copac. în loc de frunze străluceau lacrimile mele de bucurie că am eliberat omenirea… când m-am trezit, textul era deja scris.