O mamă cu un bebeluș în brațe nu se gândește niciodată la ea. Totdeauna pruncul are prioritate. O voce interioară îi șoptește toate dorințele puiului de lângă ea. Nu sunt necesare cuvintele. Scâncetele devin o simfonie.
Serafina și-a dat seama de acest lucru încă din ziua când a născut-o pe Runa. Fetița venită pe lume către seară, într-o clinică privată, a privit-o cu ochi veseli și între ele s-a instalat o înțelegere mutuală. Fetița folosea tonuri diferite pentru mâncare, pentru scutec, pentru somn. Serafina devenise expertă în scurt timp. O purtase nouă luni în pântece, fără probleme, născuse fără mari chinuri și se aștepta să o crească la fel.
Miron, soțul ei, le privea încântat pe amândouă. Era o poveste de iubire teribilă. După trei luni de gângureală fericită, înțelegerea dintre ele s-a rupt. Miron dispăruse din peisaj și luase drumul Afghanistanului. Fetiței îi lipsea vocea lui puternică ce-i cânta, seară de seară, despre un ursuleț care mânca miere din borcan și a fost înțepat de o albină. Urmărea cu ochi mari șirul de dinți albi ai tatălui ei, umbriți de mustața stufoasă. Oricât a încercat Serafina să-i imite vocea lui Miron, fetița nu se calma. Serafina avea o voce caldă și rotundă ca o lună plină. Dar nu era suficient ca s-o liniștească pe fetița care, noapte de noapte, urla cu degețelul în gură, arătându-i că-i cresc primii dințișori.
După șapte nopți de plâns, Serafinei îi veni o idee. Sună la o companie de taxi și în zece minute, cu fetița înfofolită în brațe, ieși în noapte.
Taximetristul îi deschise ușa și o întrebă cu voce gravă ce are fetița.
- Îi cresc dinții!
- Mergeți la urgență?
- Nu!
- Vă duc la gară?
- Nu!
- Atunci unde?
- Oriunde!
Taximetristul făcu ochii mari. Nu i se mai întâmplase să fie chemat la două noaptea să plimbe pe cineva.
- Aveți un traseu anume?
- Nu! Plimbați-ne!
- Costă cam mult plimbarea!
Mașina porni lin, cu muzică în surdină și Runa adormi dusă în brațele mamei. Se învârtiră în jurul parcului, trecură de două ori prin fața Poliției, pe la stadion și taximetristul, privind în oglinda retrovizoare, o întrebă, în șoaptă:
- Mai mergem?
Serafina dormea cu fetița în brațe. Taximetristul opri aparatul de taxat, anunță că iese din cursă și duse mașina într-o parcare. Întoarse capul. Femeia dormind liniștită îl făcuse să suspine. Părea atât de frumoasă, ca o fetiță mai mare. Îi fu milă să o trezească așa că așteptă. Muzica îl ținu treaz până la cinci dimineața, când, Serafina deschise ochii speriată. El o privi râzând.
- V-a priit călătoria?
- Doamne, ce mult a trecut. De ce nu mai mergem? întrebă speriată femeia.
- Nu avea rost să consumăm benzina degeaba!

Fetița nu se trezi nici când ajunsese în fața blocului. Serafina plăti și-i mulțumi din nou taximetristului. Indicativul său era 45. Oricând avea nevoie. Runa dormi liniștită până la opt dimineața. Seara următoare o apucă iarăși durerea de dinți. Și Serafina sună la compania Elis. Toată lumea știa că taxiurile erau ale lui Vasile Buruiană. El avea cei mai corecți taximetriști din tot orașul. Mașina cu indicativul 45 opri în fața blocului la 1 și 37 de minute. Fetița se liniști după cinci minute, iar dialogul se reduse doar la :
- Ne plimbăm?
- Ne plimbăm!
S-au plimbat zece nopți în șir, iar taximetristului Vladimir îi bătea inima mai repede, în fiecare noapte, când oprea pe străduța Serafinei. Imaginea femeii cu chip de fetiță, purtând pruncul la piept, trezea în el sentimente aproape materne.
Ar fi vrut s-o țină uneori în brațe, ca pe un bebeluș, dar copilul adormit îi aducea aminte că ea este femeia altuia.
După ce dințișorii au erupt, Serafina nu a mai sunat după taxi. Dormea liniștită alături de fetița ei, cu gândul la Miron, care se va întoarce în curând.
Doar Vladimir nu-și găsea liniștea. Aproape în fiecare seară, după 12 noaptea, trecea ușor ca o umbră, cu farurile stinse, prin fața blocului, doar, doar, o va vedea pe Serafina cu fetița în brațe. Dar ea nu era nicăieri. O urmă de tristețe amară îi umbri chipul. Parcă pierduse pe cineva drag.
După alte două luni veni comanda mult așteptată. Și-o închipui pe Serafina dormind obosită, cu ghemotocul în brațe, plăcerea pe care-o avea la vederea chipului ei. Se simți înfiorat când coti pe străduța îngustă. Vladimir nu știa că va avea cea mai grea cursă din cariera lui.
În mașină urcă Miron cu fetița în brațe!