"Viața e o călătorie prin deșert. Dincolo de ea, veșnicia. Te-ai născut într-o oază : înconjurat de părinți, de prieteni, și timpul te poartă la rându-i prin insule de verdeață : iubirea, succesele...Nu uita însă ,că nu vei poposi veșnic în aceste oaze, căci viața se scurge și călătoria trebuie continuată . Prin arșiță, căldură..:"

Cu ochii ațintiți spre astre, tânărul meditează la vorbele bătrânului. Dunele din jur parcă învăluie taina tăcerii. În jurul focului stins, cămilele își rumegă somnul. Din corturi se-aude sforăitul regulat al negustorilor. Ca de obicei, el n-are loc înlăuntru și doarme sub cerul liber. A învățat astfel să citească semnele furtunilor de nisip, cărările vântului, urmele cailor și ale cămilelor, știe să-și orienteze simțurile pentru descoperirea apei - de multe ori a săpat gropi în nispul fierbinte, dezvăluind șipote reci și stâmpărând setea caravanei. Totodată cunoaște stelele și se ghidează după ele. Nu atât în călătorii, cât pentru a-și urma visele.
Un șacal urlă departe.
Inima își derulează firul înapoi. Decorul se schimbă.

*

Un băiețel zburdă vesel pe cărarea ce duce spre palatul șeicului - tatăl său. Se abate puțin la dreapta și, cu agilitatea unei maimuțe se cațără în sicomorul ce stă de veghe la marginea oazei. Privește cerul: albastru, imens. La orizont, un mic norișor alb asemenea unei speranțe de ploaie. Ce o să se mai bucure prietenii lui, și cum o să mai sară prin băltoace , sub privirile mustrătoare ale bătrânilor! Soarele orbitor aruncă sulițe înflăcărate. Deodată , vântul începe să bată mai puternic printre frunze. Copilul se ține cu o mână, de ramuri, cealaltă și-o pune la ochi, să-i ferească de nisipul stârnit. Simte vibrația pământului.

Bătăile copitelor grăbite. Aude nechezatul cailor. Clinchetul clopoțeilor prinși la urechile cămilelor. Turbanele negre fâlfâind. Lăncile ascuțite. Războinicii dușmani ! Dacă nu fuge repede să-l anunțe, tatăl său va fi luat prin surprindere, poate chiar ucis. Ce jale va fi în corturi ! Încearcă să coboare repede, însă , în graba lui , alunecă lovindu-și capul de o piatră. Privirea i se împăiănjenește. Își pierde cunoștința.

Îl trezesc râsete sălbatice și apa rece dintr-un ulcior turnată cu dărnicie pe păru-i cârlionțat. Un lanț greu îi atârnă de picioare.

De-aici drumul lui se va scrie cu sudoare, sânge și suferință.





Va urma...