Ca în fiecare zi la ora 5 iese. Obișnuit cu alarma care sună la fără 10 pentru a avea timp să-ți pregătești cafeaua, îl aștepți cu privirea de la fereastra etajului 2. Sunt minutele cele mai tensionate, mai groaznice și înfricoșătoare ale zilei tale, monotone în rest. Îl vezi cum descurcă cu pas sigur aleile parcului agitat de atâta vânt de toamnă târzie..Ca-ntr-un ritual bine știut îți așezi scaunul la geam, îți aduci cana de cafea lângă tine, țigările, bricheta și stai cu privirea pregătită de după perdeaua galbenă. Aștepți momentul în care ai să vezi silueta subțire venind atât de hotărât și totuși fără grabă, spre scara ta precum bumerangul trimis de o mână pricepută. Nu știi de cine e el trimis, dar îl aștepți ca pe o boală căreia nu i te poți împotrivi.
Uneori se oprește să-și lege șireturile exact sub fereastra ta, parcă conștient că-l privești, alteori se aplecă după o frunză pe care o mototolește între degete și o bagă în imensul lui buzunar.Le iei ca pe un fel de mesaje, ca niște ghicitori care îți ocupă tot restul zilei.
Îi știai chipul cu mult înainte de a-l vedea. Fața aceea osoasă cu ochii mici și ascutiti, pelerina neagră cu mânecile prea lungi, pașii mărunți și repezi pe care îi făcea venind spre tine. Le cunoșteai pe toate atât de bine din coșmarurile tale. Te trezeai de multe ori în mijlocul nopții transpirat, amețit de cele tocmai trăite, năucit de realitatea întoarsă pe dos, cu chipul lui în minte. Îl vedeai exact momentul morții, cele câteva clipe între trezie și vis.
Te-ai mutat acum 3 luni în blocul acesta.. Îndeplinea condițiile perfecte:ieftin și departe de centru, adică de zgomot și aglomerație..Prima dată l-ai văzut acum două săptămâni pe un pod pe care-l traversai aproape în fiecare zi. L-ai remarcat când ajunsese deja la vreo 5 metri de tine. Te-ai înfiorat ca în filmele drăcești care îți plăceau atât de mult când erai copil . Nu puteai să privești altundeva decât în ochii lui rotitori. Ai rămas nemișcat , așteptând inevitabilul să se întâmple într-un fel sau altul, însa el a trecut măreț pe lângă tine, cu o indiferență prefăcută. Ai reușit să te miști din locul acela doar după câteva momente când el dispăruse deja o dată cu lumina. În visele tale nu apăruse niciun pod, ăsta trebuia să fie raspunsul. Multe nopți nedormite ți-au adus doar variante sinistre la scenariul ce se tot complica în mintea ta."Ce mama naibii se întâmplă?"- îți venea încontinuu să urli, în timp ce te învârteai prin apartament cu o tigară în gură și două după urechi.Acum ți-e frică să ieși noaptea la magazin sau să dormi, așa că pui cafele peste cafele în același ibric.
De șase zile îl vezi intrând și ieșind din blocul tău, stă cateva minute de fiecare dată, apoi pleacă grăbit. Te gândești că poate are vreo cunoștință căreia îi udă florile sau dă mâncare la papagali…. Iluzionările tale de genul: poate are o bunică bolnavă pe care o îngrijește, îți par și ție puerile și-ți provoacă un râs zgomotos. Îți dai bine seama că toate acestea vor de fapt să-ți amorțească simțirea clară, să-ți adormă cugetul și să preschimbe groaza ta într-o liniște aparentă. Știi prea bine de ce vine. În câteva momente îl vei zări printre copaci, îi vei vedea ochii mici și răi, vei auzi foșnetul pelerinei pe scări și bătaia leneșă dar sigură în ușa ta, pe care nici n-ai să te obosești s-o încui.
Fir-ar al naibii, cât e ora?-te întrebi disperat. Ai adormit ca un soldat în post cu toată porcăria de cafea, ții minte să-i amintești lu tanti Nuța! Totuși, ciudat, l-ai văzut, sigur ai dormit din nou cu ochii întredeschiși…l-ai văzut, venea printre copaci, i-ai văzut ochii mici și răi, i-ai auzit pelerina foșnind pe scări, dar bănuiești că s-a oprit la alt apartament. "La naiba", îți zici, "poate mâine, sigur mâine".