agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4580 .



Infra-negrul
proză [ ]
împreună cu Naum, Luca, Păun și Trost

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Virgil_Teodorescu ]

2008-12-06  |     |  Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil



INFRA-NEGRUL

PRELIMINARII LA O INTERVENÞIE SUPRA-TAUMATURGICÃ ÎN CUCERIREA DEZIRABILULUI


CATALOG

GHERASIM LUCA (1-15), PAUL PÃUN (16-30), TROST (31-45)


Gândirea exprimată în filamentele tari "ale tăcerii și convulsiei" (1) o ia înaintea rădăcinii imposibile, i-o ia înainte și o urmează cu ajutorul unei mașini pentru ridicat tone de priviri și tot "fluidul dintre plante" (2).

Se deschide o ușă, o ușă drapată într-o rochie cu spatele descoperit, blasfematorie și flagelantă, care exprimă protestul total al câtorva inimi cufundate într-o mare de fum și silite, de această respirație în funingine, să calce toate imperiile unde pătrunde demonstrația lor, triungiulară, fastuoasă și metalică deopotrivă, ridicând geamurile rare și disparate ale unei peninsule necunoscute vreodată, fugind împrejurul exordiului.

"Ideea neagră a revoluției" (3), pe care zidul n-o evocă și chiar zidul, dispersat, aderă, înainte de-a se fi format, la distanță de un metru de "albul osului" (4), la o lungime de undă de "spuma gestului" (5).

Ridicăm un pahar pentru a provoca "zborul consistenței sale" (6), punem pe masă o foaie de hârtie pentru "a găuri rezistențele" (7).

Acolo unde încep și sfârșesc posibilitățile oricărei forțe materiale pentru a sugera "alături de mătase abisul" (8) care o atrage până la limita extensibilității sale, aruncându-i în aer monstruosul păr, "provocarea ca unică eroziune" (9) refuză să se ascundă în fibrele regretului.

Avem astfel un mic instrument de tortură în fața noastră.

Umbra evitată apropie corpul și caută cu o febrilitate greu explicabilă modalitatea de a putea identifica oricând lampa acestor fibre, fără a risca să împrăștie prin oraș oroarea pestilenței sale neobișnuite, cu toate că ea pare să constituie condiția necesară a acestui exercițiu, comun speciilor ce încearcă să sfărâme "singurătatea, secretul" (10), înfășurate parcă într-un semn de adio, himera aceasta emoționantă pe care o uitasem, din cauza "curiozității dezlănțuite de iubire" (11).

În același timp, "umbra teoretică a limbii" (12).

Acolo unde deschizătura datorată ultimului nu își afirmă necesitatea, începe avalanșa negației: o risipă nebună de da și de nu, o suită de spectre "perfect verosimile" (13), cu degete repezi, vehicule ale unei rulete mai violentă decât cadranul cicatrizat pe care "mersul său letargic" (14) îl conține.

Gestul care imită vocea, "mai bine ca soluția" (15) cu pauze a necesarului, lovește aerul cu puterea ceaiului absorbit de insectă.

Scuturând încet "scaunul seducător" (16), fețele noastre vor afla "cifrele aerului" (17), închis mai ermetic decât convulsia dintre buze. "În jurul nostru, levitațiile" (18) îmbrățișează coafuri lunatice, ușurința de nespus cu care ochiul se confundă cu ceea ce vede iar orgoliul urechii începe să priceapă ce e surd și mut în cuvintele adormite pe bordura înaltă unde "buzele chemate" (19) răspund doar prin surâs.

Firește, dincolo de tăcerea cristalizată, se află un fluture mort, care mai oscilează, chemând încă palidele treme risipite, dușmanii apelor torturate zadarnic de o distanță pe care "o pârghie lipsită de imaginație" (20) a învins-o radios.

Eroarea este întotdeauna intrinsecă.

Invocăm teroarea apei pentru a evita "elastica sa consecință" (21).

O ridicăm la rangul de teroare a pământurilor și o difuzăm deasupra lumii, cu aripa atingând ușor și chiar intrând în atolul aplicat ca o rană înghițită din câteva sorbituri, cu frunzele care-și pierd strălucirea, cu "ochiul vrăjit de frunze" (22), neștiind dacă trebuie să-i fie închis propriul vis fulgurant, neștiind vreodată, neștiind vreodată care sunt limitele șalelor în mână. Luna neagră a coșmarului vestește o trezire ce seamănă cu terorismul ridurilor pe care-l presupune "obrazul acestei clipe" (23), cu neputință de judecat în afara pendulei sticlelor uriașe ale duratei, relativizată "până la forma dorințelor" (24) – aceste femei ideale precum masacrul, înghețate ca flautul de piatră pierdut în fluviu, alunecând de pe faleze în spațiul celor două extreme, ce fac în așa fel încât ochiul pedalelor să poată vedea în talpa ciclistului exact în momentul căderii.

"Doar iubirea" (25).

Doar ea, iubirea, care creează obiectivitatea cu ochi de întuneric.

E tot ce poate fi dorit în inima mișcării prelungite a naturii: "venirea ochiului" (26), prin noaptea pasională și marea lui retragere către noi, fluture multicolor al invitației, amant ideal al "ubicuității veșnice" (27).

Orizontul împrăștie o lepră generală, aruncând "halterele fricii" (28) la înălțimi de neatins.

Am deschis obrazul dinăuntru al lemnului, el ne-a răspuns "cu o flacără" (29) pe care gradele zilei suiau înet, respirând, printr-o injurie în trepte, cu o voluptate clădită mai degrabă "din păsări și minerale" (30) decât din sadism.

Fosilele treze conspiră, sunt la fel de necesare vieții ca și inima tulburată de ceea ce încă nu poate numi.

"Plăcerea de a pluti" (31), pentru inima aceasta necontenit ingenuă, se află în colierul din vârful unghiilor sau în moartea moarului sau în "cercurile aduse de vânt" (32), de oceanul de tul extensibil și totuși atât de furișat, de răsunător, încât pasul lasciv al dansatoarei se preface, între pietrele palide ale ceștii, în cea mai frumoasă insectă.

Atingem, cu ochii noștri închiși, "pasul propus de fum" (33), primit până la ultimele lui consecințe "bolnave de bruma" (34) cizelată pe umerii Ei; "Ea, cu umerii" (35) aprinși precum lopata pierdută în infernul genelor; "apariția calmă" (36) a acestei femei vesperale, în urmărirea fără încetare a unui "infra-spațiu" (37), apropie până la confuzie "halucinata aromatică" (38) de unde i se vede întunericul, pe care Ea îl umple de grație.

A căuta triplul "pe ruinele dublului" (39), în carnea cărnii umbrei. Locul unde se întâlnesc și se despart toate cuceririle, "toate prăzile" (40). Conspirația cu pete limpezi a aceluiași labirint sfâșie frunzele așezate pe cele cinci dimensiuni întunecate sub care "somnambula cărbunilor" (41) respiră. Diferența de nesuportat dintre zi și noapte are formă de fluviu al unui impuls irezistibil către inima ca o capcană, ca o ceafă invadată și roasă de o imensă cascadă "vie, insinuantă, rănită" (42) și apărându-și cu greu intimitatea, răsturnată cu putere între unghiile noastre.

Din nou femeia își arborează sânii lângă fantomă ca o provocare la epuizarea cunoscutului și la transformarea sa neîntârziată în cea mai neliniștitoare întrebare.

Când visul din lampă se va termina, arterele femeilor iubite, oh, iubite la fel ca "trezirile succesive" (43) dintr-un somn fără trezire, arterele cu figura adâncă își vor vedea sângele cum se cicatrizează la lumina transparentă a unui pieptene; acolo unde se zbate organismul închis.

Însă lacul este foarte aproape și malurile lui, "umbre pasive" (44) ca niște lotuși mari, alcătuiesc și acum aceeași întindere plină unde "spectrele excitate" (45) își coboară pleoapele apăsate de un spectacol pe care nu-l pot opri – inaccesibila privire finală a ochiului, de o inexplicabilă forță magnetică în ciuda acestui lucru.

GHERASIM LUCA/ GELLU NAUM/

PAUL PÃUN/ VIRGIL TEODORESCU/ TROST


O ÎNTREBARE


Poezia, iubirea, revoluția sunt totuna.

O singură femeie cu buzele albite de sânge străbate culoarele plutitoare ale devenirii; liniile ei se pierd, ea nu poate fi atinsă ca obiect exterior, fiindcă poetul, îndrăgostitul, revoluționarul devin ea însăși.

Dar anti-poetul, dușmanul iubirii, anti-revoluționarul îi cunosc mii de portrete mutilante, asupra cărora, într-o armonie contrariantă, își exercită în chip uimitor vraja lor regresivă.

Literatură, filozofie, politică, religie – aceste limite – iată la ce se închină ei; sinistra și crispanta relație dintre oameni, opacitatea lor desăvârșită față de regnurile universale, asta obțin cu un succes inapreciabil.

În ceea ce ne privește, este vorba de o contra-vrajă în toate sensurile cuvântului și mai

ales în acela care îi este propriu.

E cu putință?

Este vorba de a cuceri mijloacele de a face dragoste cu lumea și – fără a recurge la metode gata făcute, cuști cu două fețe dintre care una, cel puțin, poate fi îmblânzită – de a face să fie permanent și colectiv ceea ce până acum nu era decât miracol în transmutarea amanților și în câteva operații poetice și anonime.

Care ar putea fi, la ora actuală, aceste mijloace cu tăișul inalterabil? Există oare?

Aceia care le presimt, fie și numai în pasărea ce le atinge în treacăt părul, sunt chemați acum să dea un răspuns.

BUCUREȘTI 1946

de la 29 Septembrie la 18 Octombrie

Traducere de DAN STANCIU (preluată din culegerea "Întrebătorul" de Gellu Naum)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!