fragment 1
&

A venit si timpul potopului, iar Noe si-a strans fii si a urcat pe arca alaturi de toate vietuitoarele pamantului si de mii de alti oameni pe care el i-a considerat vrednici de a supravietui Potopului. Apele crestcusera zi de zi, iar ploile nu contenisera nici in a nouasprezecea luna. Noe si ceilalti se izolasera in arca cand apa a ajuns pe nesimtite la ei. Si totusi nu era in firea oamenilor sa astepte. Nu era in firea omului sa stea linistit. El avea nevoie de spatii in care sa se desfasoare, sa construiasca sau sa creeze. Nu un loc atat de mic precum arca aceea.

Nu stiau cat de mult avea sa tina potopul si nici cat va trece pana ce apele au sa se retraga, iar Dumnezeu parea ca ii uitase A trecut mult timp pana ce Acesta si-a intors iarasi fata spre Noe, insa era nemultumit de ceea ce slujitorul sau facuse.

- Noe, Eu am cerut sa fie pe arca ta numai din cei ce stiu sa asculte.
- Doamne, am facut si eu ce am putut.
- Cum asa, Noe. Nu te-am invatat Eu?
- Sunt om, Parinte, nu am intelepciunea Ta.

Dumnezeu a ras aprobator.

- Asa e, Noe. Dar credeam ca ma cunosti mai bine decat atat.
- Atunci cand iubeste vitata, omul greseste cel mai mult, Doamne.

&

- Ce faci, Naama? Scrii? Prea bine iubito, te las sa termini. Eu ma duc sa ma culc. Sunt prea obosit azi.

Parea inbufnat? Oare ce il suparase la docuri? Se ridica de la masa si porni pe scari catre dormitor, unde isi gasi sotul intins in pat. Se aseza langa el obosita si trista. Il simtea rece si distant, iar lucrul acesta se inampla doar cand venea suparat de pe santier. Stia ca sufera din cine stie ce prostie si suferea alaturi de el.

Amanasera lansarea vasului cu inca doua luni pe motiv ca mai aveau niste lucruri de finistat. Puricasera fiecare detaliu la acel vas de atata timp. Avea sa fie perfect, o stia, iar el avea sa fie cel ce il va fi dus pentru prima data in larg. Si cu toate acestea, cu toate ca asistase timp ce trei ani la constructia propriei sale nave, dupa planurile create de propria echipa de ingineri, acum trebuia sa astepte. El nu putea astepta. Era omul cel mai nerabdator de pe pamand, iar Naama stia lucrul acesta. Asteptase destul trei ani de zile pana cand vazul fusese construit. Trei ani de zile in care aproape uitase cum era acolo, in spatiul acela larg si plin de necunoscut de fiecare data cand il explora. De data aceasta un vas de explorare. O nava ce avea sa il duca la limitele lumii cunoscute, sa faca cercetari si sa se intoarca inapoi cu raspunsuri si, mai ales, cu solutii.

&

Dumnezeu i-a cerut sa renunte la oameni, iar Noe nu a dorit a renunta.

- Si atunci pentru ce am facut toate astea, Noe? Pentru ce potoptul acesta, ce a ucis atatea miliarde de oameni? Noe? Noe!
- Da, Doamne.
- De ce taci, Noe?
- Incerc sa dau un raspuns. Caut unul pe care sa il putem accepta amandoi.
- Eu in postura de Zeu si tu in postura de Om, Noe? Sau in postura de inger servind mie?
- In postura de om, Doamne. Ingerul ce l-ai pedepsit a fi om, pentru neascultarea Ta, acum tanjeste a ramane om.

Dumnezeu a tacut o vreme apoi. Noe a presupus, ca pentru o vreme El nu ii va mai cere sa renunte si la acea parte din oamenii pe care ii salvase. Si ce daca nu stiau sa asculte? Erau deja o entitate independenta de Dumnezeu. Stiau deja sa traiasca si fara ajutorul Divinitatii. Oare asta Il mania atat de tare? Probabil si el, Noe, s-ar fi simtit maniat, daca tot mai multi dintre discipolii sai l-ar uita.

&

Naia il privea ingrijorata pentru sanatatea barbatului ei, care tocmai scapase o injuratura la adresa Divinitatii.

- Ce e cu tine, Noe? Tu sa faci asa ceva impotriva Domnului?
- Vantul a incetat sa bata, Naia. Marea se schimba iar. Catargul dintre cele doua avamposturi s-a rupt.
- Ce catarg, Noe? Ce avamposturi?
- Ratacim pe cai aliniate de-a lungul unor stele, al caror drum nu pare a fi niciodata intreg. Se frange mereu. S-a rupt doua rindele in urma, iar acum se frange sub noi fara sa ne dam seama.
- Noe, dragul meu, esti bine? Ce tot spui acolo.