Au trecut nouăsprezece ani de la căsătoria mea.
Nouăsprezece primăveri din vârsta fiicei mele Sara.
Nouăsprezece ani de când sunt departe de ea.
Cu câteva zile înainte de cea de-a nouăsprezecea aniversare a căsătoriei mele, mi-a telefonat și a stat de vorbă cu mine.
Mi-a zis : „Mi-e dor de tine.
Vreau să retrăiesc alături de tine zilele de altădată,
vreau să-ți ascult spusele,
să-ți ating cu buricele degetelor fața,
să te sărut pe obraji,
să-ți adulmec mireasma.”

Am pus receptorul jos, cu ochii scăldați în lacrimi de dor, lacrimi ce căutau o ieșire.
Am pornit pe oceanul amintirilor, zâmbind uneori, încruntându-mă alteori.
Astăzi ea are nevoie de mine, ar vrea să mă vadă. Invitația ei este ciudată,

căci mama mea nu are obiceiul să mă sune ; uneori trec luni fără să schimbe o vorbă cu mine.
M-am obișnuit să-i dau telefon din când în când. De fiecare dată, când Samer nu-mi dădea ascultare îmi venea în minte ea.
Când îmi amintesc cât eram de dur atunci când nu o ascultam,
îi telefonez ca să-i transmit dragostea mea, să-i cer să se roage pentru mine,
să-i aud glasul în timp ce se roagă să am toate cele necesare traiului și să am noroc.

După ce am închis telefonul, m-au năpădit îndoielile și m-am lăsat dus de închipuire.
I-am dat telefon surorii mele căsătorite ca să-i împărtășesc îndoielile,
apoi am sunat-o pe verișoara mea din partea tatălui, pe verișoara mea din partea mamei. Toți mi-au spus :

„Știi că este bolnavă și în vârstă. O să-ți dăm de veste când va veni ceasul.”

Mai târziu aveam să aflu că în ultimele ei zile a dus o luptă inegală cu durerea căreia i-a rezistat în tăcere.
Mi-au spus că în ultimele ei clipe s-a luptat cu îngerul morții vrând să-l împiedice să-i ia ce avea mai de preț.
A înfruntat moartea cu arătătorul afirmându-și credința în Dumnezeu,
Unul. Mi-au spus că nu a deranjat pe nimeni la plecarea duhului ei,
căci s-a predat în tăcere în bătălia-i pierdută atunci când a acceptat să schimbe toate culorile pe una singură, cea a beznei.
Nu a deranjat pe nimeni, ci pur și simplu a închis ochii și a plecat cu o expresie de mulțumire și de liniște zugrăvită pe chip.
Zâmbea morții de parcă ar fi dormit și ar fi avut unul din visele ei fericite, visele în care te vedea, te îmbrățișa, te strângea la piept așa cum o făcea când avea grijă de tine când erai mic.
Nu te-a uitat. Ultimul lucru pe care i-au căzut ochii înainte să se ducă a fost poza ta aflată lângă patul ei.

Tristețea este un prieten devotat ce m-a însoțit pe toate drumurile vieții, ce nu m-a părăsit nici măcar în momentele de bucurie. Lacrimile întotdeauna mi-au curs pe ogoarele tristeții săpate pe obraji, udându-le și păstrându-le pline de viață. Tristețea-mi radiază din suflet, din inimă, din întreaga făptură.

Astăzi m-am preschimbat cu totul într-un izvor al tristeților.
Tristețea a devenit stăpâna ce mi-a năpădit întreaga ființă, iar amărăciunea a izbucnit în lacrimi.
Lacrimile s-au transformat în râuri ce au dărâmat toate stăvilarele aflate în calea ei.
Astăzi am primit ultima scrisoare de la ea, scrisoare ce mi-a ajuns după câteva luni de la moartea ei. Îmi scria :

„Copilul meu drag,
S-ar putea ca aceasta să fie ultima mea scrisoare către tine,
căci cred că a venit timpul despărțirii.
Îmi iau rămas bun de la viață, fericită că tu ai fost cea mai de preț înfăptuire a mea.
În ultima vreme, mi-e și mai dor de tine.
Aș fi vrut să-mi pot lua rămas bun de la tine, să-mi las urma ultimului sărut pe obrajii a ceea ce-am avut mai drag, așa că ți-am dat telefon dorind o ultimă întâlnire, ți-am ascultat glasul ca pe o ultimă melodie, și m-au podidit lacrimile atunci când am aflat că munca și situația ta nu-ți permit să te întorci la rădăcini, așa că ultima mea dorință nu se va mai împlini.

În ziua aceea am fost foarte mâhnită, am plâns, dar a doua zi m-am trezit mulțumită că tu nu o să vii. Mi-am spus că tu nu o să vii pentru că mă iubești și că nu dorești să mă vezi, în ultimele mele zile, slăbită și neputincioasă, căci te-ai obișnuit să fiu puternică, să vă fiu sprijin ție și fraților tăi la nevoie. Te-ai obișnuit să am grijă de voi, și nu ca voi să aveți grijă de mine.

Nimic nu mai este ce a fost, copile,
mă mișc greu,
mă ridic cu trudă,
timpul m-a învins,
bătrânețea a pus stăpânire pe toate mădularele mele în afară de inimă care a rămas tânără, bătând grație dragostei tale, de când te-am purtat în pântecele mele.

De pe patul de moarte, îți scriu ca să-ți spun că voi învinge moartea prin tine, căci chiar dacă-mi dispare trupul tu vei fi continuarea existenței mele, voi continua să exist prin tine căci ți-am lăsat moștenire celulele mele, căci ți-am dăruit comoara științei mele.

Așa suntem noi oamenii, atunci când suntem mici ne luăm la întrecere cu timpul ca să creștem, iar atunci când devenim mari, ne dorim să fim iarăși mici;

ne dăm sănătatea pentru a strânge averi, apoi le cheltuim ca s-o recăpătăm.

Îți scriu, copile, nu ca sa-ți spun ceea ce te-ai obișnuit să auzi din fragedă pruncie, ci îți scriu ca să-ți spun că te iubesc așa cum orice mamă își iubește copilul.

Copile, nu vei putea sili pe nimeni să te iubească, dar te vei putea face iubit,
vei putea să-ți arogi fel de fel de calități și de titluri, dar îți va rămâne lipită ca o etichetă doar ceea ce-ți recunosc ceilalți.

Știu că tu, acolo în străinătate, te chinui ca să te îmbogățești, de aceea îți spun că bogat este cel bogat sufletește ;
bogat nu este cel ce are mai mult, ci cel care are nevoie de mai puțin.
Leul nu este regele junglei pentru că rage, ci pentru că are mândria de a nu lua prada altuia oricât ar fi de înfometat.

O, Mazen, să nu te amăgească viața, căci, oricât ar dura, tot scurtă este, iar casa în care vei locui după moarte trebuie s-o construiești dinainte.
Am descoperit, fiule, că cea mai mare virtute în viață este sinceritatea.
Cel ce vorbește fără să audă este un palavragiu, învățătorul care nu învață este un ignorant, iar omul care ia fără să dea este blestemat, blestemat.
Nu implora niciodată un om josnic, care umilește și înjosește,
nu te bucura nicicând de răul altuia.
Uită-te cu ochi de albină, și nu te uita la oameni cu ochi de muscă căci vei afla doar mizerii.

Nu crede tot ce se spune și nici măcar jumătate din ceea ce se vede.
Să știi că printre oameni sunt unii precum cameleonii ce-și schimbă culoarea pielii după locul în care se află.

Dacă vrei să descoperi un prieten, călătorește cu el, căci călătoria dezvăluie moralitatea și caracterul.
Dacă Dumnezeu te pune la încercare cu un dușman, combate-l făcându-i bine. Când cineva capătă încredere în tine, bagă de seamă să nu fii perfid !

Dacă oamenii te critică, bucură-te, căci doar în pomul cu roade se aruncă cu pietre.
Nu încerca să îndrepți lumea, căci prin pierderea răului și a minciunii nu vom deveni noi cinstiți și deosebiți.

Să știi că norii cu cât sunt mai negri, cu atât este mai aproape ploaia.
Copiii, fiule, sunt roadele vieții, și dacă nu le ocrotești, se acresc, se mucegăiesc, se strică și devin periculoase.

Cândva, înțelepții au spus : „Lăsați copiii în grija mamelor, dar nu lăsați mamele în grija copiilor”, căci în mod ciudat, copile, o mamă poate hrăni șapte copii, dar șapte copii nu pot hrăni o mamă.
La sfârșit, mă rog lui Dumnezeu, Înaltul, Puternicul, să te ocrotească și să te țină departe de orice rău, fiece pas să ți-l îndrepte pe un drum al tihnei, și să-ți dea convingere, căci aceasta este cea mai mare comoară.
Te sfătuiesc să te porți bine cu frații tăi, căci tu ești o parte din ei, precum și ei sunt o parte din tine. Dumnezeu să-l ierte pe tatăl tău, căci a fost un tată iubitor și un soț bun.
Ai lui Dumnezeu suntem și la El ne întoarcem.
A ta mamă.”
Astăzi au izbucnit izvoarele tristeților mele,
iar amărăciunea s-a preschimbat în râuri de lacrimi.
Astăzi am înțeles ce înseamnă cuvântul mamă, acum când a plecat și mi-a lăsat ultimele ei lecții de viață. Fiecare propoziție din scrisoarea ei îmi smulge o lacrimă, un oftat.
Lacrimile de tristețe se amestecă cu lacrimi de regret, de teamă, de dor.
Iartă-mă, mamă, căci nu am fost ceea ce ți-ai fi dorit.
Iartă-mi nepăsarea !
Ai milă de slăbiciunea mea, primește părerea mea de rău.
Iartă-mă că am fost nerecunoscător.
M-ai creditat, dar nu am fost în stare să-ți dau înapoi datoria.