agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1622 .



Zmei cu fusta
proză [ ]
Paraidis

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [LiviuAndrei ]

2008-12-15  |     | 



Zmei cu fustă

O lovitură puternică, dar nedureroasă la cap mă trezește brusc. Nu e nimic anormal în lipsa durerii – tresărind în somn, am dat cu capul de zid. Mirosul de vespasiană al saltelelor mă lămurește în privința locului în care mă aflu. Nu mi-e greu să mă ridic. Priveliștea e cam înghesuită, însă nu insuportabilă. Cel puțin treizeci de paturi frumos – sau de frică – aranjate îmi infirmă teamă că aș fi la spital. Da… Dar de ce mă dor toate oasele? Sau or fi mușchii? În nici un caz mușchii, pentru că tu ești gras și ai doar mușchi lipidici! mă tachina Narcisa. Nu e la spital. Nu e mirosul spitalului. E… Da. Văd că e imprimat destul de deslușit, cu litere de-o șchioapă pe o zeghe lăsată pe un pat alăturat. E oficial… Sunt la penitenciarul din Deta. Singurul lucru bun e că sunt aproape de Timișoara. Trebuie să vină cineva în curând să mă viziteze. Dar cine știe… Poate apuc să ies înainte de vizite.
În spatele meu, trei bărbați chei scobesc o lubeniță lunguiață cu dungi, care pârâie de coapte ce e la fiecare întâlnire cu o lama improvizată din plastic albastru de brichetă chinezească. Doar unul taie din ea. Nu e manierat. Își taie lui primul. Felia e instabilă. Se rotește cel puțin o dată când e despărțită de felia-mamă.
– Bună, bă! E bună rău!... A băgat nevastă-ta țuică la greu! A băgat cre’că cu aia de 100 de mililitri! Mdea. Uite! A mea are și gaură de seringă în ea! explică unul, înlăturându-și cu bobârnacul sâmburii negrii de pe miez.
– Tu ce te uiți, bă? mă întreabă unul.
La zdup tre’ să fii dur, că altfel ți-o iei în cur! Bună vorbă… Hai s-o folosesc!
– Nu mă uit! Privesc!
– PRIVEȘTI?! Buun. Lasă că diseară o să te privească Ucrain în ochi!
Nu mi s-a părut un nume chiar așa de neobișnuit Ucrain. Dacă stau să mă gândesc e o simplă poreclă. Și la urma urmei, porecla e mai nevinovată decât omul stigmatizat care o poartă. E plină lumea de Venuși, Loredani, Lavinii și alte prenume feminine transformate special de mame pentru băiețeii lor frivoli, trecuți de foarte mititei prin neplăcuta experiență a fimozei.
Ucrain?! Din cunoștințele mele cumulate cu intuiția benefică a secundei ăsteia, provenită din frica mea de penitenciar, Ucrain ar trebui să fie șeful camerei.
– Nu mă mai beli, mă? De ce te uiți așa insistent? mă chestionează încă o dată același bărbat, probabil învins de alcoolul vaccinat în lubeniță.
Prefer! Deci am dreptul să am o opțiune. Eu... Ce interesant? Prefer urina saltelei în locul mustrărilor acestor bețivani, care probabil s-au chinuit să fure o vacă ori și-au înfipt degetul în fundul unui vier, ca să-l fure pe silent. Mai mult ca sigur că pentru o vacă au intrat. Mi-e un pic de teamă, dar mai bine îl aștept pe acest Ucrain. Poate că el este mai dezghețat.
Am adormit în sfârșit. Îmi dau seama după miros. Miroase bine la mine în vis. Eu sunt singurul care bese aici. Sunt singurul care scuipă și care se taie la gură cu paharul. Nu am visat mare lucru. Doar banalele mele călătorii cu un tramvai arhi-aglomerat, o conserva cu vatman ticsită de moși supărați pe cruditatea mea vizibilă cu ochiul liber, supărați pe tinerețea mea. E cald în tramvai. Mai mult de jumătate din călători dau mai mult de jumătate din pensie pe medicamente, care și ele sunt compensate, și deci cumpărate la jumătate de preț. Simt și cred că simt bine! Un moș, care seamănă izbitor cu Anușavan Salamanian mă urmărește cu privirea și încearcă – pe cât poate el de subtil – să sufle boala lui la mine în gură. Nicio lege nu interzice asta. Trebuie să mă mut din loc sau să încerc să-mi mut măcar privirea. Gata! Sunt foarte aproape de mâna pistruiată a unei femei. Cunosc mirosul. E TIX! Are încă vlagă bătrâna. Deslușesc și capete de bancnote cu valoare mare la ea în pumn. Și cam atât.
Mirosul de băutură distilată a dispărut din celulă, parcă înlăturat de un spray mirific, o adiere plăcută asemenea unui vânt scurt făcut cu o mișcare bruscă a ușii de la baie, de o curvă proaspăt spălată.
– Nu mai trage în tine! Nu îți face bine! E Deo-spray! îmi spune o voce caldă, dar îndeajuns de coaptă să mă poată speria și să-mi ia gândul de la pișarea ce îmi tulburase somnul.
– Deo-spray? strâmb eu din nas, în semn de mirare.
– Da. Deo-spray. Nu prea ți-a plăcut latina… Deo-spray. Adică sprayul zeilor.
– Și la ce mă ajută pe mine acest spray? Mă ajută cumva să ies de aici? întreb eu curajos.
– Ai noroc că sunt calm!... Altfel… diseară băgau băieții organismul în tine!
Un fel necunoscut de frică m-a cuprins strâns. Și la moartea lui Othello mi-a fost frică, dar atunci eram necopt și acum e vorba de altceva. E frica aceea de bărbați. Nu e frica de pumn. E altfel de frică. E o frică sexuală, o frică mai rușinoasă decât orice stigmat pus pe sufletului unui mascul. Cum să-i explic acestui om care folosește același spray cu al lui Dumnezeu, că el confundă virtutea cu disciplina. Cu siguranță că ăsta e Ucrain. Bărbat bine, dar totuși să mă feresc de el până ies și să încerc să nu mă mai gândesc că sunt aici la Deta, pe strada Vasile Alecsandri numărul 3. Vasile Alecsandri?! Ghiftuiți cărțologi și pușcăriofili… Faceți Nea’ un studiu, că dacă mă gândesc bine cam toate corecțiile și pușcăriile intra-orășenești sunt pe strada Vasile Alecsandri!...

*
E a treia zi de când STAU aici. A început să mă mănânce capul. Mâine o să mă bag la spălat. Ucrain și nici sprayul lui nu m-au mai deranjat de atunci. Se aude pe aici că deputatul Berbecaru e cu noi în celulă. Trebuie să-l aleg probabil dintre cei netunși la zero.
– Dă-mi și mie o țigară! mă întreabă un deținut cu bube coapte pe față.
– N-am! răspund eu.
– Minți, bă! Te-am cercetat ieri când erai la masă… Mai ai trei!..
– Le-am fumat!
– Nu aveai cum! Stau de atunci cu geana pe tine.
– Păi mai am doar una… Să i-o dau lu’ Ucrain sau… să ți-o dau ție?...
– Nuuu!... Nu mai vreau! sare el speriat. Ziceam și eu așa… ce dreacu’!
I-am dat o țigară totuși. Putea să mă prindă în ofsaid altădată și să mi-o dea la ochi. A luat țigara și m-a măsurat o clipă cu privirea – negăsind cu siguranță altă preocupare – în timp ce scotocea sub saltea după foc.
– Danke, bă, Claudiu! Te am în vedere pentru pomul de Crăciun!
Mâine trebuie să mă spăl neapărat pe cap. E prea mare mâncărimea. Și mă omoară și programul ăsta inutil: somn, mâncat, somn, stat, privit, somn, mâncat. Parcă sunt într-un banc vechi. Nu într-un banc cu pești Piranha, ci într-un banc în care eu – după moarte – mă reîncarnasem într-un iepure dintr-o crescătorie din Scornicești.

*
Indiferent de fapta comisă, Poliția te cam ia din pat pe la șase dimineața. Cam atunci se schimbă tura. Te ridică cei din tura a treia și îți iau amprentele cei din tura întâi, adică cei care lucrează pe zi sau la 8 ore.
Au bătut normal la ușă, civilizat, scurt, bătrânește. Am deschis, mi-au expus grăbiți problema iar eu am decis, la fel de grăbit, că ar fi bine pentru mine să nu mă împotrivesc în nici un fel. Pe unul dintre el îl știam. Mă-sa fusese femeie de serviciu la Facultatea de Electrotehnică din Timișoara și se zvonea prin căminul politehnist că el ar fi intrat în Poliție pe datul ei cu curu’.
Sincronizarea a fost perfectă, ca în Biblie. Cele trei echipaje din tura a treia au adus la secție – cam în același timp – câte un individ antisocial. Unii pe mine, alții pe altul și unii cu mustață pe un țăran desăvârșit – în toată plenitudinea cuvântului –, un om modern al satului învins de bătături, muncă și alcool și blestemat parcă de Dumnezeu să doarmă cu sapa în pat. Însă noi nu mergeam la răstignire, ca în scripturi. Mergeam la „chestionare”.

...........................................................

Continuarea o s-o aveti numai la cerere!
Autorul



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!