agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2185 .



Fabride
proză [ ]
Imaginea albă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Invio Nevis ]

2009-01-07  |     | 



-Nimic! Nimic.
-Ce ar trebui să se întâmple? Minuni extraordinare? Să cadă cerul și să se așeze pe hârtia ta, să ia forma celor mai perfecte cuvinte scrise vreodată? Nu o să vezi asta niciodată!
-De ce nu? Doar am dreptul să gândesc și să visez ce vreau.
- Da, e visul tău, singur, unic. De atâta timp tot cauți pe cineva care să îl împartă cu tine. Te-ai chinuit prea mult. Acum am rămas doar eu aici.
-Și cine ești Tu? Cum să te numesc?
- De ce vrei să dai nume cuiva care nu există, care nu are manifestare fizică?
-Pentru că pot da nume oricui și la orice. Până și iubirea a primit un nume, deși nu are manifestare fizică ci doar modifică starea fizică.
-Și care este finalul aceste „Iubiri” sau a acestei manifestări despre care vorbești tu?
-Finalul unei iubiri este construirea în realitate a unui vis dintre două persoane. Dacă visul a fost prea mare sau prea puternic atunci cele două persoane împreună pot schimba lumea în întregime.
-Ai trăit vreodată un astfel de sentiment?
-Da, dar în visul asta și în sentimentul ăsta trebuie să fie două persoane care să iubească la fel de puternic și să creadă în același vis ca și cum ar fi singurul lor vis.
-Să te întreb de vise spulberate? Ce se întamplă cu persoanele care au trăit un astfel de vis și acesta a fost distrus?
-Nu au decât să meargă mai departe ca două frunze rupte toamna din copaci. Își vor continua existența fizică, dar se vor ofili, se vor descompune sub influența vremii și a timpului. Orice vis vor încerca să prindă și să trăiască nu poate să reprezinte decât un compromis pentru a supraviețui. Am observat că orice om are parte de o perioadă critică în viață, dacă trece de acea perioadă atunci este ca și cum ar supraviețui unui război și apoi îl povestesc nepoților. Și tu vrei să povestești nepoților povestea ta de iubire și să nu fie una de groază ci să fie una perfectă, ideală, fără cusur.
-Cred că timpul m-a făcut să uit povestea mea de dragoste și cum s-a terminat. Din când în când mai descopăr un muritor ca tine și îl întreb ce este „iubirea”...poate așa o să îmi amintească și mie povestea mea.
-Povestea ta e prea scurtă, pot doar să ți-o spun în șoaptă mai târziu. Tot ce pot să spun este că povestea ta oferă a doua variantă a unui final de iubire.
-Prima fiind?
-Off... fi mai atentă. Visul nu ia forma fizică, cei doi visează dar mâinile lor nu văd realizat ce au visat pentru că ceva se întâmplă, ceva face ca totul să fie imposibil de realizat.
-Da. Si varianta mea? Ce mi s-a întâmplat mie?
-Ai murit. Deși ai luptat și nu ai vrut asta, până la urmă te-au omorât. Aveai în tine forma materială a visului vostru, aveai în tine un copil. E o formă, o modalitate de a „îngheța” visul de foc într-o ramă perfectă a timpului. Povestea prinde aură legendară, crează mituri și pășește dincolo de realitate. Tu ești o formă a iubirii, tu schimbi lumea într-un fel inimaginabil.
-Cum pot eu să schimb lumea dacă eu am murit? Lumea e materială, lumea m-a omorât prin gânduri și obiceiuri. De ce nu aveau nevoie de iubirea din mine?
-Pentru că depășea lumea reală, lumea lor. Era ceva perfect. Perfecțiunea nu are loc pe acest pământ. Pământul trebuie condus de perfecțiune, ca un lider. Pământenii trebuie să fie supuși ai perfecțiunii nu să fie ei însuși parte din ea. Acum ești parte din perfecțiune dar nimeni nu te mai poate atinge, ești imaterială.
-Ce cauți în mine, de ce te oprești să mă privești în ochi chiar dacă știi că nu mă poți atinge vreodată?
-Pentru că am atins „iubirea” și am trăit visul și acum nu mi-ai mai rămas decât Tu. Ești o veche poveste a perfeectului și a iubirii respinse de lumea reală. Lumea mea este acel vis perfect, dar mă simt singur. Știi tu, frunza din toamnă.
-Acum ar trebui să fi mort, ca și mine, pentru că ai trăit perfecțiunea, ai fost parte din ea. Poate ăsta este și motivul pentru care poți vorbi cu mine.
-Nu. Timpul meu nu este încă, trebuie să îi fac pe ceilalți să înțeleagă iubirea, să înțeleagă ce trăiesc ca să realizeze că face parte din perfecțiune. Ei, toți, sunt atât de preocupați de propria lor luptă de a intra în mit încât nu vă adevărata poveste de iubire. Eu sunt gelos pe faptul că nu pot să vadă decât povestea lor. Povestea mea este perfectă...dar îmi dau seama că și vocile gândurilor lor spun același lucru. La fel ca mine se zbat să părăsească realul, să aibă propria lume, propriul vis. Asta îi face să trăiască, asta îi face să mai simtă nevoia de a mai spera o zi.
-Tu ce cauți aici? Azi o să uiți iar de tot ce înseamnă lumea reală, de mândrie, de tot... și o să faci un alt compromis pentru iubire și perfecțiune. Azi o să mai tai o parte din iubirea perfectă pentru a păstra iubirea perfectă. E un mic paradox al sufletului. Decupezi din vis pentru a putea să visezi. E ca un mic drog. Visul se mănâncă singur, sau vrei să îl pui într-o ramă a timpului, așa cum s-a întâmplat cu mine?
-Moarte? Doar o dată am dreptul la asta și atâta timp cât visul meu nu este trăit numai de mine nu o să hotărăsc eu pentru cel cu care îmi construiesc visul. Iubirea și speranța o să moară cu mult după ce voi muri eu și pentru asta eu trebuie să trăiesc și să fac visul realitate.
-Ceilalți au murit după ce m-au văzut. Ce te face să crezi că tu o să mai trăiești?
-Tu nu mă vrei mort. Trăiești prin mine, prin gândurile mele. Și, apoi, Vrei ca și ei să îți asculte povestea, nu?
-Nu. Ei nu vor asculta prin tine povestea mea! Fiecare cu povestea lui. Am partea mea din mit și perfecțiune și tu nu trebuie să construiești pe ea.
-Cel puțin eu ți-am găsit un nume...
-Care ar putea fi acest nume?
-Fabride....ca un nume franțuzesc. Sună bine, nu?
-Și ce înseamnă?
-Este un nume dat unui mit.
-Începe să îmi placă dacă îl pronunț de mai multe ori și cu accent franțuzesc...un e mai moale, mai lung. Poate într-o zi o să mi-l explici.
-Numele tău este o formă materială dată imaterialului. Așa am simțit. Dacă aș încerca să ți-l explic e ca și cum aș incerca să îți explic de ce simt nevoia să spun „te iubesc”, când material nu există nimic...
-Când o să te mai văd?
-Tu? Pe mine? Tot timpul sunt aici lângă tine. Asta e visul nostru pe care știm că nu o să îl materializăm vreodată...Eu o să te țin de mână, eu o să visez un vis de două ori, eu o să te conduc spre ideal.
-Asta înseamnă că o să îmi spui că mă iubești?
-Nu. Tu ești Moartea. Eu o să fiu al tău doar pentru puține clipe, pentru că o să caut întotdeauna copacul din care m-am rupt odată cu venirea toamnei vieții. Nu o să mă poți ține vreodată prizonier...sufletul meu caută un suflet cu care să construiască un vis și să dea naștere la alte suflete.
-Vezi. Cerul și stelele au venit și s-au așezat pe hârtia ta. Acum poți pleca liniștit în căutarea visului...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!