După alte câteva pahare au plecat toți trei spre școală. Nae era fericit. Întunericul și zăpada, pe care, din când în când, au început să alunece, i-au făcut la început să-și dea mâinile și apoi să se țină de braț. Victoria era la mijloc. După un timp au rămas singuri. Aurel a zis că-i va ajunge din urmă după ce va avea o vorbă cu văru-său, Lisandru. Au tăcut o vreme.
- Suntem singuri pe drum și e noapte. Te-ai gândit la drumul ce ți l-am propus în scrisoare?
- Gânditu-m-am…
- Și?
- E un drum lung, nu ca acesta. Dar m-am gândit. Așa cum ai zis, ar fi bine să-l facem împreună.
Nae o luă pe după umeri și își apropie obrazul de al ei. Victoria avu un moment de respingere și zise cu o voce autoritară:
- Stai, ce faci?!
Nae își retrase mâna de pe umerii ei. Dar, după câteva clipe, ea îi apucă brațul și i-l strânse ușor. S-a ținut apoi, prin întunericul nopții, de brațul lui. Amândoi ar fi vrut ca drumul să nu se mai sfârșească, să fie mereu împreună, dar în curând Viorel li s-a alăturat. Victoria a rămas în continuare cu mâna sub brațul lui Nae.
La școală erau adunați fete și băieți, aproape toți mai tineri decât ei. Vorbeau respectuos cu Victoria și Viorel, iar, de Nae, la început, parcă se temeau, îl ocoleau cu vorba și chiar cu privirea. Au început repetițiile la colinde. Nae și-a scos carnețelul, a desenat în grabă ceva pe el. Din când în când mai nota câte ceva. Viorel și Victoria, cu textele colindelor în mână făceau, uneori, câte o observație: ba că se cântă prea repezit, ba că nu s-aude destul de tare. La un moment dat, Nae a cuvântat acoperind vocile colindătorilor:
- Fetele, să treacă în dreapta, iar băieții, în stânga. Hai, nu mai stați, repede, repede…
S-au oprit, nedumeriți, din cântat. Victoria se apropie de el:
- Ce vrei să faci?
- Vreau să-i învăț să cânte pe două voci. Îți dai seama ce frumos va suna ?
Interveni și Viorel:
- Dar n-are nici un rost să cânte pe două voci că doar tot nu vor colinda împreună. Ceata feciorilor merge separat de cea a fetelor. Ce au repetat în seara aceasta, până acum, sunt colindele pe care le cântă amândouă cetele. Dar au și colinde pe care le cântă numai fetele ori numai feciorii.
Nae se gândi câteva clipe, după care zise:
- Uite cum vom face: voi doi să vă ocupați de băieți, iar pe fete lăsați-le în seama mea.
Și așa au făcut în cele câteva seri câte au mai rămas până la Ajunul Crăciunului. Apoi, după ajun, mult timp oamenii din sat au vorbit despre colindul fetelor. Preoteasa a zis o vorbă pe care multe femei au reluat-o unele spunând, fără dreptate, că lor li s-a întâmplat: „Picoteam lângă sobă ,luptându-mă cu somnul, și, dintr-o dată, auzul meu a ajuns în apropierea unei cete îngerești ce cânta colinde, știute de mine dar nemaiauzite. Numai acolo, dincolo de toate vămile văzduhului, se poate auzi așa ceva…Și eu eram acolo.”
Victoria a colindat cu fetele, iar Viorel și Nae, cu ficiorii.
Pe cât de frumos au cântat, la fereastră, fetele, pe atât de răgușit era primarul Niculae. Pesemne a băut vin cu cana rejelui fără a aștepta ca acesta să se încălzească, cât de cât.
După ce au cântat la fereastră și apoi au fost poftiți în casă, feciorii au mai zis și alte colinde. Niculae le-a zis una pe care n-o știa niciunul. Spunea, cu glas răgușit, despre niște călăreți ai căror cai s-au oprit din senin și, oricât au încercat călăreții de pe ei să-i facă să plece, n-au reușit. Au stat caii pe loc până s-au fost văzuți cei trei crai din răsărit. Caii s-au luat, cu călăreții-n spinare, după crai „și pe-o ferestruică au văzut/ pruncușorul cel nou născut”
- Colinde ca astea și multe altele se cântau pe la noi în vechime. Eu am auzit-o de la moșul meu și o zicem cu ceata de copii pe la casele din țighidiș.
Muierile, dar și unii oameni, ne puneau, înainte de a ne da colacii, ori creițarii, să le mai spunem odată vorbele. Dar pe la dumneavoastră, domnule Nae, acolo prin regat, se colindă?
- Se colindă, bade Niculae, ca și pe la dumneavoastră. Troparul Nașterii Domnului îl știu toți copiii, mai ales cu el își câștigă nucile, merele, și, mai nou, bănuții.
- Nu ne poți zice una ca pe la dumneavoastră?
- Vă zic atunci și eu una bătrânească de pe la noi. Niciodată n-am înțeles de ce bătrânii o cântă de Crăciun că mie mi se pare că nu are vreo legătură cu Nașterea. Auziți: La tulpină la doi meri / Leru-i, Doamne / este-o masă de boieri / n-apucară de-nchinară / nici din masă nu luară / văzur-un păun călare / alb ca fulgu-de ninsoare / calu murg și șaua verde / fuge de nici nu se vede / din copite fulgerând / din potcoave scăpărând / și pe nări foc aruncând / pământul cutremurând / cine, măre, cin-să fie / e Ilie Sân Ilie / vine iute cu mânie / și împarte pe vecie / pământul cu fulgerul / și cerul cu tunetul / și o, Doamne, mila Ta / către zidirea Ta / întru mulți ani fericiți / și pe noi să ne cinstiți.
A cântat Nae repejor, pe un ton înalt, mai mult recitând. Toată adunarea se uita la el cu mirare. După ce termină, se mai uitară un timp, apoi Niculae izbucni în râset iar printre hohote:
- O, bată-te să te bată, se vede treaba că Sfântul Ilie a încălecat pe Bucifalul lui Machidon Împărat. Auzi la el, calul murg și șaua verde. Pe la noi nu s-a pomenit așa ceva. Și apoi cum să semene Sfântul proroc cu un păun alb?
De la râsul lui s-au molipsit și ceilalți. Au ținut-o, un timp, tot așa printre hohote mai gustând din pahare.
Au mai râs odată când Mărie, mama Victoriei, i-a poftit pe musafiri să plece:
- Bărbate, eu trebuie să fac patul că musafirii vor să plece!
Victoria s-a uitat speriată spre cei doi. Vor lua ca pe o glumă spusele mamei? S-a speriat degeaba deoarece cei doi așa le-au luat, ca pe o glumă, pentru că Aurel tot vesel, ca în glumă a completat
- Nu că ar vrea oaspeții să plece dar trebuie să se ducă. Am auzit noi că popa, în anul acesta de Crăciun, nu trage clopotul de mai multe ori pentru babele surde ori pentru cei ce nu pot sau nu vor să se scoale din cauza oboselii cu paharele ridicate în ajun.
Niculae se uită la el și cu zâmbet abia văzut zise
- Nu te speria, nepoate, că nu mă speriu nici eu că nu mă pot scula. Uitați-vă la mine cum ridic paharul și mai uitați-vă și dimineață și veți vedea că n-am nimic. Cum o să vă spăriați voi, care, amândoi la un loc, nu aveți vrâsta mea, ba, ar mai încăpea unul ca voi ca să mă ajungeți cu anii.
- Aia s-o crezi numai tu, Niculae, că n-ai nimic, zise nevastă-sa. Da cum o să cetești mâine Apostolul în Sfânta biserică având hodoroaga asta de glas. Că ți-am tot spus să nu mai bei vinul așa de rece.
- Mi-ai spus…, mi-ai spus. Da nu te gândești că tot tu ești de vină? Cine te-a pus să nu vii cu ulcica mai repede din pivniță. Ai lălăit-o prin curte în loc să te grăbești. Și uite ce am pățit.
S-au uitat unul la altul și aproape că i-a pufnit râsul. Mărie, după atâția ani, tot se mai minuna, din când în când, de unde mai scoate astfel de vorbe bărbatul său. Dar Niculae chiar începuse a fi îngrijorat, după ce i s-a adus aminte de cetitul Apostolului. Cum va putea cu vocea asta hodorogită să-l spună.
- Știi ceva, nepoate? Scoate-mă tu din necazul acesta. Cetește mâine Apostolul de la Galateni. Că bine i-am spus domnului Părinte Cornel să mai pună și pe altul mai tânăr să învețe a ceti Apostolii, că uite ce i se poate întâmpla unui bătrân ca mine. Am vrut să-i mai spun să mai învețe pe cineva să ia locul cantorului Dumitru care-i așa bătrân că de de-abia se târâie până la biserică. Nu i-am spus să nu creadă că vreau să-l pună pe Zaharie cu plată în locul lui, deși s-ar cuveni să ia și el ceva, că duce greul cântărilor. Și am mai vrut să-i spun părintelui să se gândească și la dumnealui, că a trecut bine de șaptezeci de ani și parcă se mai încurcă și el din când în când la slujbe. Dar cum să-i spun eu? Ar trebui să vină de la dumnealui vorbe de astea și să facem cumva să trimitem, pe cheltuiala satului, vreun băietan mai răsărit la o școală de la oraș și apoi la seminar pentru a se face popă pe sama bisericii noastre. Asta aș vrea să o fac cât m-or mai ține primar, că am auzit că liberalii ăștia, de au venit la putere, vor să schimbe totul prin primării. Și bine fac, c-or mai fi bătrâni ca mine și pe la alte primării. Și vorba aia: „greu la deal cu boii mici, dar, dacă-s și bătrâni, e și mai greu”.
- Niculae, lasă poveștile astea acum. Spune-i lui Viorel ce trebuie să cetească, va trebui ca mâine să fie limpede la minte și numai după un somn bun poate face asta.
- Nu trebuie să-i spun nimic. Este pus semn în Cartea cu Evangheliile și Apostolii de la strană. Ne-am înțeles, nepoate?
- Ne-am înțeles, uncheșule!
Viorel, împreună cu Nae, a ajuns acasă cu mult după miezul nopții. Mamă-sa i-a așteptat.
- Culcați-vă fără nici o frică, dragii mamei. O să vă scol eu dimineață pentru biserică. O să avem timp să ajungem chiar dacă dormim mai mult, pentru că părintele în dumineca trecută, cea a Sfinților părinți după trup ai Domnului, a spus că în prima zi de Crăciun slujba va începe la ceasurile zece și se va intra mai devreme în Sfânta Liturghie.
A doua zi, la zece erau amândoi alături de cantorul Dumitru și Zaharie în strana din stânga altarului. Un timp au mai continuat să intre bărbați, femei copii. Când părintele rostea „Cei chemați ieșiți”, biserica era plină. Cât timp s-a cetit Apostolul credeai că vorbele se revarsă printr-o biserică goală, liniștea a domnit parcă mai mult decât atunci când preotul citea din Sfânta Evanghelie. Nici barem vreun copil n-a tușit. Apoi, de câte ori părintele ieșea în fața Altarului, se uita cu o privire mulțumită asupra stranei cântăreților de unde vocea lui Dumitru nu se mai auzea. Viorel și Nae cântau ondulându-și vocile după semnele din carte. Nae trebuia să fie mai atent. Lui Viorel îi era mai ușor deoarece melodiile erau din cartea lui Timotei Popovici, profesorul lui, apărută cu câțiva ani înainte, din care a învățat și el în orele de muzică religioasă la Școala Normală.
În după amiaza primei zile de Crăciun Viorel, Victoria și Nae s-au dus la Joc, la Horă ar fi zis Nae, ce s-a ținut în Școala cea veche. A jucat Victoria cu Viorel o Învârtită și o Hațegană. Apoi au stat un timp, la margine, toți trei privind perechile învârtindu-se. Și-a dat seama că nu mai erau fete de vârsta ei nici în joc nici pe margine. Câteva foste colege se învârteau alături de soții lor. Gândul acesta o făcu să zâmbească
Doar câteva minute, cât Viorel juca alături de o verișoară, au rămas singuri Victoria cu Nae, dar au reușit să se pună de acord.
- Cum facem cu „drumul nostru împreună” ? Poimâine voi pleca înspre ai mei. Mă așteaptă să petrec cu ei Anul Nou.
- Mâine vei veni la noi, după ce ieșim de la biserică, și le vei spune despre „drum”
Firul Dinului, diplașul, tocmai a început o sârbă. Fără veste Nae a tras-o în mijlocul sălii și au început să joace. Un timp au fost doar ei doi. Abia mai târziu li s-au alăturat și ații. La sfârșit muzicantul și-a trântit căciula de podea și a început să-i șteargă sudoarea cu o batistă de in cât un ștergar.