Fănel se întorcea de la serviciu suficient de plictisit și obosit încât să nu mai observe fetele îndrăznețe care-l fixau stăruitoare cu privirea în stația de metrou și care, nemulțumite că nu i-au smuls un zâmbet admirativ sau o privire interesată, îl catalogau ca fiind nătăfleț, neînsemnat, lipsit de importanță, zgârcit și chiar homosexual. El nu se supăra că epitetele curg pe lângă el avalanșă în unele momente, pentru că nu-l atingeau, nu se făceau auzite și nici văzute.
Lăsase mașina în parcarea de la serviciu, hotărât să meargă spre casă pe jos, pentru a putea medita în liniște și a lua o hotărâre convenabilă. Atât de gânditor era încât nici nu a observat apropierea metroului, nu a auzit vocea din difuzor și nu l-a deranjat vânzoleala mulțimii nerăbdătoare să urce în vagoane. S-a lăsat dus de mulțimea ce coborâse și a ieșit în stradă.
Cu privirea în gol, citea cu ochii minții invitația pe care o primise ieri și nu reușea să ia o decizie care să-l satisfacă. Era o invitație la căsătoria civilă, religioasă și nunta a doi prieteni buni până nu de mult timp. O invitație care i-a provocat o noapte aproape albă în care, contrar voinței sale, amintirile nu chiar îndepărtate au năvălit și au determinat procese de conștiință de care nu avusese parte până în acea zi.
Nu era el omul să pună la suflet anumite momente, expresii, atitudini, experiențe ori întâmplări prin care trecuse încă din adolescență. Era participant activ în orice relație, fără să-și facă probleme în legătură cu ziua de mâine și nici cu impresia pe care o lăsa prestația sa intelectuală, fizică ori sentimentală asupra persoanelor cu care venea în contact, fie ele de sex feminin ori masculin.
Trăia fiecare clipă din plin și era, după cum adeseori declara plin de importanță, un om fără scrupule căruia-i displăceau sentimentalismele, în ciuda faptului că în apropierea oricărei femei se transforma subit într-un mic Don Juan hotărât să îmbrace haina seducătorului modern. Și se pricepea de minune să atragă atenția, să o întrețină și să convingă că este bărbatul pătruns de cele mai nobile intenții ori sentimente, după caz.
Atâta doar că părăsea scena seducției imediat ce interesele sale erau realizate ori întâmpina un refuz prompt și hotărât. Pentru Fănel era important doar palmaresul de seducător, numărul victimelor și nu calitatea acestora ori a sentimentele lor față de el...


S-a oprit în fața primului restaurant ieșit în cale și a privit lung ușa elegantă și firma generos luminată. Încă nu era hotărât. Experiența îl învățase că nu întotdeauna în spatele unei firme pompoase se găsește și un loc agreabil cu serviciu impecabil. Iar el se obișnuise să fie tratat cu multa atenție care să aibă și momente de slugărnicie. Atunci se simțea bine, se simțea în largul său, era prieten cu toată lumea, făcea curte oricărei femei din apropiere și oferea bacșișuri grase ospătarilor.
După aproape un minut, s-a deplasat în pas mărunt și nesigur și a intrat în holul restaurantului. De aici nu se mai auzea vuietul străzii. A scos din borsetă telefonul mobil, a căutat colțul cel mai îndepărtat de ușă și a sunat acasă:
- Iubito, îmi pare rău că trebuie să întârzii puțin. Am o ședință neprevăzută. Știi tu cum este la noi...
- Și eu tocmai încălzeam mâncarea, dragă...cât stai?
- Ancuța, știi că întotdeauna afli când se începe dar nu și când se termină. Am să sun când plec, e bine?
- Da, e bine de nu se mai poate, mama ei de ședință...O să privesc la televizor până adorm, ca și altădată.
- Bine, bine , hai că intră șefa-n sală, pa-pa!
Intrat în sala principală, Fănel a descoperit cu abilitate un separeu liber și s-a îndreptat către acolo. Imediat după ce s-a așezat pe scaun, ospătarul s-a și prezentat ceremonios dar, până să ofere cunoscutele coperți cu un meniu plictisitor de analizat, Fănel l-a oprit cu un gest imperativ și, aproape în șoaptă, a comandat scurt:
- O sută votcă, apă minerală și apoi discutăm!
În trei minute i se oferise deja ceea ce comandase, de parcă se știa ce va dori. Adevărat că nu toate mesele erau ocupate.
A sorbit lung din pahar și a tras adânc din țigară, privind în gol, absent, fără să vadă ori să audă pe cineva dincolo de draperia groasă de catifea pe care ospătarul a tras-o doar pe jumătate. Era cu adevarat preocupat, chiar de mai multe probleme, unele în legătură cu serviciul și altele referitoare la viața de familie și la viața particulară, cum îi plăcea să denumească tot ce nu avea legătură cu Anca, soția sa, ori cu părinții amândurora.
Și încerca să-și facă ordine în gândire, să analizeze tot ce-l frământa în ordinea priorităților pe care el însuși le stabilise...


Fănel provenea dintr-o familie de intelectuali și nu se putea plânge că nu a avut o copilarie reușită. Singur la părinți, cu toată atenția lor asupra sa, s-a bucurat aproape întotdeauna de tot ce și-a dorit, mai ales până la mișcările sociale din decembrie 1989, cât părinții au fost salariați la stat, cu locuri de muncă stabile și cu venituri peste salariul mediu din acele vremuri.
Tatăl său, inginerul constructor Nicolae Dumitru, era plecat câteva luni pe an în diverse zone ale țării și beneficia de diferite sporuri de șantier. Nu era situație să ajungă acasă fără cadouri deosebite pentru fiul său pe care îl răsfăța adeseori peste măsură. Daca i se părea cuiva că este exagerat, avea răspunsul șablon pregătit:
- Am fost sărac și am suferit destul. Să nu sufere și fiul meu ca mine!
La doi-trei ani dupa acel decembrie pe care-l blestema, inginerul Nicolae a ramas fără un loc de muncă stabil, chiar dacă era cunoscut ca un bun profesionist. A fost una din multele victime ale privatizării urmată de restrângerea locurilor de muncă și, mai apoi, de faliment.
În prima fază motivul a fost de altă natură. Ocupase mai mulți ani funcția de secretar de partid cu probleme de propagandă în întreprinderea al cărei salariat era. Și a fost unul din cei mai conștiincioși activiști de partid, chiar dacă, personal, nu era convins de lozincile pe care le detesta dar le folosea în munca de partid. Era periculos să se manifeste altfel decât era instruit la Comitetul Județean. Își punea postul, funcția și viitorul în mare pericol! Și, în afară de faptul că era deosebit de orgolios, se gândea serios la viitorul familiei sale, al băiatului, în mod special.
Mai apoi, accesul la unul sau altul din cei ce puseseră mâna pe averea întreprinderii falimentare și deveniseră patroni ai societăților nou înființate era destul de dificil. Angajările se făceau în baza altor criterii, mult mai personale.
Competența profesională se situa pe primul loc numai în plan teoretic. Sistemul de relații, pile și plicuri cu valută a devenit destul de repede ceva obișnuit. Iar inginerul era străin de toate aceste valențe ridicate la rang de lege de către "baronii locali" apăruți peste noapte în acest municipiu din sudul țării. Și nici în politică nu a vrut să intre. Noile partide politice apărute ca ciupercile după ploaie îl scârbiseră cu adevărat. Poate din cauza atitudinii, mentalității și incompetenței pe care o manifestau liderii locali...