Se iubeau.Între ei nu călătoreau decât cuvintele,nu atingeri, nu sărutări, nu act al împlinirii.Vers,atât.Își doreau să se întâlnească ,doar, pentru a se privi în ochi.Nimic nu prevestea ce avea să fie moartea cerebrală a iubirii lor.Nu existau bariere sociale sau de un alt convenționalism, numai timpul nu îngheța să desăvârșească întalnirea fizică.Comunicau.Șopteau la telefon vorbe de dragoste, lansau emoticonuri funny,kiss-uri sau "roses" pe net.
Unde era?
Uimire, durere, frustrare, dor, ego rănit, toate alunecau prin creier.Ce se întamplă cu el?De ce nu răspunde la buzz-uri, de ce telefonul e închis?!
"My love from far away,where are you?"își repeta obsesiv.La știrile de seară nu avea timp niciodată să stea,dar,azi,insista soțul ei să termine prin bucătărie și să vină, se transmitea ,aproape simultan, pe toate posturile o știre tragică:"de la baza Kogălniceanu s-a ridicat de la sol, pentru un exercițiu de rutină, un elicopter MI 24, la bord aflându-se pilotul și mecanicul de bord... condițiile meteo erau favorabile, dar la înălțimea de 57 de metri aparatul a intrat in picaj , fără nici o posibilitate clară de redresare... profesioniști cu peste 3000 de ore de zbor, pilotul în vârstă de 40 de ani , mecanicul de bord de 45 de ani , militari de carieră, se exclude din start eroarea umană...fiind vorba de o anchetă militară, cercetările nu vor fii făcute publice..... vom reveni cu alte informații......"
M-a închis cineva într-un mormânt ?Nu am aer, e frig, e întuneric....liniște.