agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-20 | | Înscris în bibliotecă de valeria b.
"Parcul mi se părea nesfîrșit deși știam bine că e îngrădit, pe de o parte de linia ferată, iar de cealaltă de șosea și mahalale. Îmi plăcea să rătăcesc pe alei și să cobor pe marginea apei, unde arbori mai tineri, răsădiți după terminarea lucrărilor, creșteau în voie, cu o perfectă individualitate, ghicind parcă jungla care fusese odinioară pe acolo și străduindu-se să recîștige acea libertate pierdută. Lîngă un asemenea buchet de pomi ne-am oprit noi atunci. Ne ascundeam fără grijă, din toate părțile. Maitreyi mi-a scos inelul din deget și l-a închis în pumnii ei mici.
-Acum ne logodim, Allan, îmi spuse ea, privind înainte spre apă. Începutul acesta solemn mă irită puțin. Nu puteam scăpa de luciditate. (Și o iubeam Dumnezeule cît o iubeam) Mi se părea ca va fi o scena din romane, din baladele acelui ev mediu indian, cu dragoste legendare și demente. ....... Maitreyi continua totuși cu o simplitate care începu să mă cucerească. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, pădurii, pămîntului. Își sprijini bine în iarbă pumnii purtînd inelul și făgădui: –Mă leg de tine pămîntule, că eu voi fi a lui Allan, și a nimeni altuia. Voi crește din el ca iarba din tine. Și cum aștepți tu ploaia, așa îi voi aștepta eu venirea, și cum îți sunt ție razele , așa va fi trupul lui mie. Mă leg în fața ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, și tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pămînt, tu nu mă minți, maica mea."
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate