E criză, spun unii.
Alții spun că e doar o părere, doar noi suntem obișnuiți cu criza, o avem deja de la un timp încoace.
De fapt, eu cred că totul a pornit nu de la americani, ci de la noi.
Noi am fost tot timpul în tranziție sau criză.
Și totuși, mă uit în jur, celulare, haine de marcă , pantofi sport de marcă...
Zâmbesc, acum toți tinerii doresc pantofi Adidas, Nike sau mai știu eu ce.
Parcă acum o aud pe bunica povestind amuzată:
,,La Beiuș era zi de târg. Bărbatu-meu plecase să cumpere cuie de la oraș și l-a luat cu el și pe fiul nostru mai mare, care avea vreo 12 ani.
Pe vremea aceea, vara oamenii umblau desculți sau aveau opinci.
Cei care erau mai înstăriți își permiteau câte o pereche de cizme sau bocanci, pe care-i purtau de sărbători.
Îmi plăcea să-i privesc pe cei trei băieți ai mei, după ce mai crescuseră, duminica mergând la biserică. Înalți toți trei, bruneți și bine făcuți cu cămăși albe apretate, pantaloni negrii și cizme burger.
Da’ uite că am început să povestesc despre fiul meu cel mare și am sărit la altceva…
După cum spuneam, au plecat la piață și atunci când s-au întors, băiatul a sărit vesel din căruță cu bocancii legați cu șireturile, aruncați pe umăr iar în picioare avea opinci.
M-am uitat prostită când la el când la bărbatu-meu, iar acesta văzându-mi mirarea, mi-a explicat:
- N-am mai scăpat de el la piață, până nu i-am cumpărat opinci. Mi-a spus că-i e rușine cu bocanci în picioare, când toți ceilalți copii de la școală au opinci, așa că… i-am luat și lui.
Fața băiatului radia de fericire.Era încântat că are și el în sfârșit…opinci.
Ce să-i mai spun, că ceilalți aveau opinci, pentru că părinții nu-și puteau permite să le cumpere bocanci?
L-am lăsat să alerge fericit la joacă, cu nojițele de la opinci trăgându-le după el fericit.
În sfârșit avea și el opinci!,,
Mă trezește fiul meu din visare:
- Mami, știi cât au fost Adidașii ăștia? Doar două milioane jumătate.
Mă uit la el și zâmbesc…