O moleculă, un atom, un fir de nisip, aceasta este omul raportat la imensitatea universului. Și cu toate acestea, nici o pasăre nu cade fără știrea Domnului. Îți vine greu să crezi că faci parte din acest cosmos, pe care nici cu gândul nu reușești să-l parcurgi până la capăt. Și cu atât mai greu îți vine să crezi că și firele de păr ale omului sunt numărate. V-ați gândit vreodată ce formă poate să aibă universul, cum arată marginile lui? Dar dincolo de acestea, ce poate să fie? Spațiu gol? Cât de mare și până unde poate să ajungă? Și parcă simt o durere de cap, încercând să văd mai limpede, cu ochii minții, această imagine. Cu gândul poți străbate într-o fracțiune de secundă, orice distanță cât ar fi ea de mare. Dar nu suntem mai departe ca la început. Închipuindu-ne că am trecut de ea, ce urmează? Și totuși parcă suntem doar niște ființe microscopice. Sau poate că și suntem, dar nu ne dăm seama. Noi ne vedem corpul cu suprafață continuă, avem voință proprie, mobilitate, viață. Dar nu numai atât. Cine știe câte alte funcții necunoscute, ferestre cosmice, relee prin care ținem fără să ne dăm seama, legătura cu universul din care facem parte.
Cu cât ne înălțăm de la pământ, cu atât mai mici se văd oamenii rămași în urma noastră. Poate că și obstacolele de care ne lovim în fiecare zi sunt și ele la fel de mici. Poate ca niște fire de paie așezate în calea unor furnici. Stau și mă uit în urmă și îmi dau seama că bolnav sau din accident, era să mor de nu știu câte ori și, totuși am fost salvat în ultimul moment. Cu siguranță asta nu e o întâmplare. Ce trebuia să învăț și, ce am învățat din toate acestea? Unul din vecini care nu lua deloc în seamă avertizarea de a nu mai lucra în timpul duminicilor, s-a întâmplat o dată când fora o fântână, dumineca desigur, să se electrocuteze și și-a pierdut cunoștința. Au sărit cei din jur, l-au acoperit repede cu pământ până la piept pentru scurgerea electricității și mai departe nu știau cum să procedeze. Și-a revenit târziu de tot, a deschis ochii, a fost ridicat pe brațe și dus în casă. Își amintea că a văzut ca într-un vis, un bătrân cu părul alb care s-a uitat cu milă la el și, la un moment dat acesta, a făcut un semn cu mâna, nu știa cui că nu mai vedea pe nimeni, ceva ce putea să însemne:
Ridicați-l!
Toți ai lui s-au bucurat, iar el, a zis:
- Hai să bem ceva, că astăzi am văzut moartea cu ochii. Ce folos a tras el că era gata să moară și cineva l-a salvat totuși în ultimul moment?
Înainte să plec din capitală, am luat cunoștință de cazul unui polițist ieșit la pensie. Sunt încă în putere, mai am destulă viață în fața mea, de acum vreau și eu să trăiesc fără griji. Iubise foarte mult femeile, dar cu trecerea vremii, se mai potolise. Trecuse prin fel și fel de situații, văzuse de multe ori moartea hlizindu-se la el din golul unei țevi de revolver dar scăpase de fiecare dată. Așa că nu-l mai impresionau ca pe ceilalți, cele care se petreceau în jurul lui. Într-una din zile trage o dublură de la firul de telefon și înregistrează convorbirile de la propriul telefon, ocazie cu care își dă seama că și pe el îl înșeală nevasta. - Nu-i nimic, mi-a venit și mie rândul să îmi pună nevasta coarne.
Ușor de zis, dar mai greu de îndurat. Nu ia nici o măsură și rămâne indiferent. Ascultând convorbirile celor doi, află mai departe că aceștia hotărăsc să scape de el, dar nici acum nu ia nici o măsură. Nimeni nu știe ce s-a petrecut atunci în mintea lui. Le află și planul și nu face nimic mai departe, se lasă în voia soartei, ca și cum nu ar ști nimic. Să mi se întâmple și mie, ce am văzut eu de atâtea ori că s-a întâmplat și altora. Trecem peste amănunte, polițistul se lasă ucis cu o ciudată lumină în ochi, ancheta nu descopere vinovații și totul pare să decurgă normal mai departe. Cei doi se țin departe unul de altul un an, doi, după care se căsătoresc. Fac modificări în apartament, vând o parte din lucruri de care cred că se pot dispensa, cumpără altele. Printre lucurile vândute se aflau și câteva casete muzicale care nu erau pe gustul lor. Casetele le cumpără un tânăr care le ascultă, dă peste înregistrările polițistului, se îngrozește și face un drum până la Secția de poliție cea mai apropiată. Și vinovații ajung după gratii pentru tot restul vieții. Cine poate să spună cât a fost întâmplare și cât destin, în toată această istorie care s-a petrecut aievea?
Multe lucruri se petrec în jurul nostru, dar în fiecare există un fir conducător de care atârnă soarta unor evenimente sau chiar soarta noastră. A fost jefuită în cartier una din casele cele mai sărace, din care totuși s-a furat o mare sumă de bani, primită de curând. Un necunoscut cu fața acoperită, găsește o bătrână pe care o lovește cu cuțitul, ia banii și dispare. Bătrâna este dusă la spital, răspunde cât poate la întrebări și, înainte de a muri, spune fiicei sale:
- Lasă maică, lasă să nu facem scandal în familie. E mai bine așa. Polițiștii trag concluzia că răufăcătorul a fost ginerele ei pe care ea a încercat să-l acopere cu seninătate și înțelepciune. Unde se oprește întâmplarea și unde reintră destinul în rolul său?
Eram copil și din timp în timp veneau țigăncile cu ghicitul.
- Să-ți dea baba cu ghiocul. Pentru casă, pentru copii, pentru sănătate... O sită de mălai și-ți spun ce te așteaptă.
Unde erau primite, se așezau turcește trăgându-și fustele înflorate pe dedesubt, făceau semnul crucii deasupra ghiocului, deși numai cu sfânta cruce nu lucrau și apoi începeau să-ți spună lucruri din care unele de ordin general, dar care altele, te puneau pe gânduri.
- Ai un copil mic, suflă de trei ori peste ghioc. Când o împlini șase ani, văd că ai o fântână în curte, să-i pui capac. Să ferești copilul de apă în ziua aia. Să nu meargă nici la scăldat, nicăieri unde este apă adâncă.
Au intrat părinții la idei, au pus capac fântânii și când a împlinit șase ani, copilul a ținut morțiș să scoată el o găleată de apă. Nu l-au lăsat părinții și au scos ei apă. A vrut să se ducă împreună cu alți copii la scăldat și iarăși nu l-au lăsat. Copilul nu mai avea astâmpăr, s-a tot învârtit în jurul fântânii, părinții cu ochii pe el, s-a urcat în cele din urmă pe capac, a adormit și așa a murit. Greu de înțeles dacă ăsta a fost destinul lui și dacă ar fi putut cineva din jurul lui să-l ajute.
Unei alte familii cu copil mic, i s-a prezis că la vârsta de șaisprezece ani, copilul să fie bine păzit de fulger. Părinții care au primit cu multă îngrijorare vestea, au pregătit o pivniță, gândindu-se să-l ascundă acolo când o fi cazul, altceva ce ar fi putut ei să facă și când rămâneau singuri numai despre asta vorbeau. Întâmplarea face ca discuția dintre ei să fie auzită de copil, care nu le spune nimic. Vine ziua fatidică, se iscă o furtună, începe să tune, să fulgere, părinții se roagă cu lacrimi în ochi la Dumnezeu să le salveze copilul. Și hotărăsc să coboare toți în pivniță până trece furtuna, că e mai sigur acolo decât afară. Copilul refuză, aleargă în mijlocul curții, ridică brațele spre cer strigând:
- Doamne, dacă vrei să mă trăznești, aicea sunt! De Tine nu am unde să mă ascund!
Și așteaptă cu brațele ridicate ca într-o tragedie antică.
Și atunci a căzut trăsnetul. O săgeată de foc, urmată de un bubuit asurzitor se prăvale asupra pivniței care este transformată dintr-odată în scrum. Nimeni dintre ei nu a fost atins. Dumnezeu a schimbat destinul copilului în ultima clipă.
Unui adult i se prezice să nu iasă în oraș anul viitor de ziua lui, ca să nu i se întâmple ceva rău.
- Uite cum să-i dau eu cu tifla acestui domn de destin, își zice el și se aprovizionează cu alimente pentru mai multe zile. Dar se întâmplă ceva neprevăzut care îl scoate din cadru: îi ia casa foc, dă telefon la pompieri, se duce să le deschidă poarta și prima dintre mașini care venea foarte repede, nu a mai putut frâna și l-a călcat. Iar el nu a mai putut fi salvat. Călcat de mașină, la el în curte. Întrebările sunt întotdeauna mai multe, răspunsul, răspunsul adevărat, numai unul singur.