agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5023 .



Cenușarul humorului teatral – Ion Diviza
proză [ ]
la ceas aniversar

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Decembrie ]

2009-02-07  |     | 



între "da" și "nu"
răstignit
sufletul meu



Dacă îmi aduc bine aminte, Ion Diviza, a intrat în agonie undeva la începutul anului 2004, era poate potrivit să sărbătorească împlinirea a cinci ani de la acel moment, dar cum mereu luptă pentru supravețuire, aici și acum, și oriunde, agonizând în lumea virtuală a internetului, pentru a nu mai aduna necaz după necaz, a încercat să lase frâu liber fanteziei și să se refugieze doar în poezie. Era fericit la început, nu numai ca proaspăt intrat pe agonia (atunci era doar , poezie.ro, ca apoi să intre în agonizare), dar și pentru faptul că, a găsit un spațiu în care se putea hârjoni. După cum spuneam era fericit și din punct de vedere conjugal: Am o femeie-ncântătoare – / Frumoasă, dulce, iubitoare…/ De-aceea mă tot rog la zei / Să nu ne afle soțul ei. E posibil ca unul dintre motivele aderării la acest site să fi fost și această stare. Cei ce activau atunci pe poezie.ro și încă mai activează l-au mirosit de la o poștă ce-i poate figura, adică, nu era un figurant, dar nici o clonă (pe atunci unii se clonau), el nu, a venit așa cum era, ei, nu cum l-a făcut mămica lui, ci: Fugind de falsuri, oameni triști, / De vicleșugul ziaristic, / M-am exilat între artiști... / Aceștia măcar mint artistic! Aici de fapt a vrut să ajungă, fiindcă tot el spune: .....A fi om bun nu e o profesie! / Și Ion Diviza altă vorbă: / Oamnei buni, nu fiți răi! . Cu acest ultim vers cred că i-a cucerit pe toți. În întâmpinarea ,,regelui'' au venit: Nacsavi Horia, provocându-l la duel, Andrei Neagu, care îl și vedea notat în concurs, observând umorul fin al autorului; și unul venit din vechime, pe nume dumitru cioacă-genuneanu, care având mâncărici (nu știu exact unde, de asta poate acum nu mai este pe aici), nu mai are răbdare și îi dă și replica: soțul n-o poate calma / decât punând-o sub cheie / pe-nclinata lui femeie / înspre a se ... diviza; apoi Laurențiu Ghiță și cel ce făcea concursuri lunare de epigrame- Jupp B. Itter: vă felicit pentru calitatea epigramelor și vă invit la concursul de epigrame care se organizează lunar pe site. Înscrierile pentru epigramele publicate in luna ianuarie se vor face începînd cu 2 februarie pe o pagină ce se va posta la acea dată.

Acest debutant este înstelat de Eugenia Buzatu (care mai apare pe aici din an in an, adică pe agonia) și îi dă și o replică: Ãst debutant, jupâne dragă, / De alții este bine cunoscut / Cert este însă, fără de tăgadă, / Doar că lecturile tale's...la debut. Dumitru Sarcov îi dă deja lecții, de ce și cum trebuie să facă: Debutant cu ...barbă, sunt de acord. Sau cel puțin mustață trebuie să aibă. Oricum ar fi, e nou pe site, și a înviorat mult atmosfera. Îl îndemn să nu pună chiar tot ce are, să aleagă doar ce e mai fără pondere - în caz contrar blochează, perturbează, pereclitează bunul mers al ...epigramelor de pe poezie.ro, și-i păcat: erau așa de ...începătoare!!!. Nici nu a intrat bine și deja în jurul lui existau manifestări, unii îl recunoșteau, alții...dar el cuminte spune: sunt / ochiul de pește / care nu plânge decât / sub oglinda retinei / să nu spele cu lacrima sa / apa oceanului / dulce... Jupp B. Itter: Eugenia, mă refeream la debutul pe site. E adevărat, nu am avut ocazia să îl citesc pe autorul acestor epigrame, dar măcar atît am putut să fac: să îl rog pe dl. Google să îmi spună cîte ceva despre Ion Deviza. Am fost atît de impresionat de cartea sa de vizită încît am dat-o pe pronumele de politețe. Îmi cer scuze dacă cineva a crezut că l-am tratat drept începător pe domnul Deviza.

P. S. Foarte bună poanta, chiar dacă zici că nu te pricepi la epigramă, ai simțul umorului și mușcătura aprigă. Felicitări (pentru poantă, nu pentru prozodie, să nu se interpreteze iar cine știe ce! :) ).



** Ion Diviza a pogorât în cetate cu capul drept pe umeri povățuindu-ne sturlubatic: ,,Să știi să asculți este o artă, dar arta și mai mare-i să vorbești,,. A intrat, inconștient poate, într-un joc zănatic care i-a dărâmat (până la temelie) zidul tăcerii. Aventura a fost (se prea poate) mai degrabă o temerară nebunie decât afirmarea talentului de epigramist, pe care-l deținea dintotdeauna. Și de cititor de teatru, pe care nu-l avea încă nici Sandu Grecu. Cu Ion Diviza scena basarabeană (nu numai Satiricus) a dobândit un scriitor (nu un scrib) care duce îndărătnic mai departe crucea actorului prelungindu-le artiștilor luna de miere. Joacă de unul singur, ca și maestru Glebus Sainciuc, actori, regizori, scenografi, dramaturgi fără scenă și finanțe. E un rug al umorului spiritual. O stare de oracol. Un veritabil oculist care ne pune la îndemână lupa să urmărim și să ne urmărim, hipnotizați, ceea ce el vede cu ochiul dezarmat.

Ion Diviza are mai multe premii și trofee decât toți actorii noștri la un loc (ar avea și ei, mititeii, dacă festivalurile de teatru ar fi la fel de multe ca cele ale umoriștilor). Tristețea lui este un prilej de haz pentru noi, că dacă ne-am da robi amărăciunii, ne-am prăpădi cu toții de tot. E un prinț get-beget în ziua conferințelor de presă (cu tron în capul mesei) și un cerșetor sadea după ce se retrage televiziunea. Tipurile și tipii din epigramele sale au dezertat din cărți și s-au ghigosit între noi. Acum fac pui și se cer, insistent în testament. Viața se dilată, văzând cu ochii fără ochelari, cuprinde în ea stagiuni și premiere, turnee și festivaluri, ființe dragi persecutate cu drag de autor, amintiri alandala...toate strecurate prin ciurul memoriei afective. Uneori și defective.

Creația teatrală a lui Ion Diviza (semnează și înscenări, dramatizări, traduceri, texte pentru cântece) e un album nesentimental, cu și fără dedicații, adâncirea ajunsurilor noastre fiindu-i supremul țel. Calica soartă a omului talentat îl urmărește în galop și Ion, născut sub semnul dorului de ducă (Unde mergem domnilor?), scoate la repezeală măștile personalităților în patru rânduri desenate. Îngheață canoanele, betonează legile neghioabe, mormăind neteatral pe sub mustăți: A nu se cânta la ocarină, mă-nțelegi, ceea ce e scris pentru contrabas și invers, care va să zică. Pe de altă parte, nu e împotriva discursurilor bombastice și patriotarde al guvernanților profesioniști. Cu o mică concretizare: Să se facă și demagogie, dom’le, n-am nimic împotrivă, dar să se facă metodic, monșer.

Ion Diviza scrie despre toți. Și bine face. Despre Ion Diviza nu scrie nimeni. Și fac rău. Însă, dacă stăm strâmb și judecăm drept, asta i-i profesia. De dânsul aleasă. Să stea în umbră. Ca Suslov lângă Brejnev. Lumea nu-l vedea, dar îl simțea. Și-l suduia. Când îl zărești (pe Diviza, nu pe Suslov!), mergând alene pe bulevard, îmbumbat la toți nasturii, cu pălăria țanțoș pe-o ureche, cu scrinul cu hârțoage în mână (ca rabinul cu talmudul), să știi că se duce la teatru. Îl așteaptă Sandu Grecu. Când îl zăpsești, alegând la trap, dezblehuiat, cu pălăria pleoștită anapoda pe creștet, fără scrin (l-a uitat la portar), să știi că a scăpat bun-teafăr de director și o urechește să facă bani albi pentru zile negre (de fapt, toate zilele secretarilor literari negenerali sunt negre-dohot): Famelie mare...renumerație mică...după budjăt...rezon. Iar budjătul e buged la chip, ca mutra buhăită a kozakului venetic, care dughește întruna perțovkă după ce s-a cărăbănit de pe Donul liniștit și s-a oploșit pe Nistrul răzvrătit. Aici pun punct. Mi s-a isprăvit deșteptăciunea. Nu-i vorbă, spirit am tare mult, dar îmi vine tare târziu, Ioane.( Pavel Proca)

***Aș putea să mă laud că eu sunt cel care l-a răpit pe Ion Diviza din mediul ziariștilor, îmbolnăvindu-l, sper, pentru totdeauna de teatru...Eram tineri, aveam familii, copii mici; câte doi fiecare, pe atunci; eu – trei și Ion – patru, astăzi. Copiii trebuiau hrăniți. Salariile noastre abia se ridicau la 150-200 ruble. Și iată, am găsit o sursă onorabilă de câștig, îmbinând, cum s-ar zice, utilul cu plăcutul. În acei ani se bucurau de o mare popularitate concursurile de divertisment...Concursurile de talie republicană erau televizate, necesitând un nivel artistic corespunzător...Ion scria scenarile. Eu pregăteam echipa, pe parcursul a câteva repetiții făcând artiști din acei simpli agricultori, funcționari, elevi sau studenți. Câștigul când mai mare, când mai mic-îl împărțeam pe din două, frățește. În 1988 am fondat Teatrul – studiou Dialog, unde i-am găsit o funcție plătită și lui Ion, având în vedere că el scria texte pentru programul nostru, dar și pentru Teatrul de miniaturi al Televiziunii naționale...Multe lucruri au rămas nespuse, Ion Diviza a preferat să nu intre în detalii mai delicate... Și-a abandonat într-un fel meseria de ziarist în care reușise deja să se contureze un nume: i se decernase premiul Uniunii Jurnaliștilor pentru cea mai bună lucrare a anului 1988 în domeniul jurnalisticii, deținuse funcția de șef al secției foiletoane la Chipăruș, iar ulterior a fost, redactor principal al revistei Post – Scriptum; în ultimii ani a fondat, de asemenea, împreună cu alți entuziaști, revistele de satiră și umor Pardon și Cucu.
Cu alte cuvinte, Ion Diviza a avut drumul său, și dacă a poposit pe mult timp la Satiricus este un noroc al echipei noastre, dar poate că și un noroc al său...
Ca artist, Ion Diviza a crescut împreună cu satiricus. Funcția pe care o deținea îi permitea să fie mereu în mijlocul cărților...Modest din fire, el își subaprecia de multe ori disponibilitățile, talentul...poeziile satirco- umoristice, epigramele, maximele, dar și versurile lirice ne revelează o altă față a poetului. Prin aceste metamorfoze de râsu-plânsu, Ion Diviza ne invocă o dată în plus anticul adevăr, formulat parcă anume pentru scenă: de la comic până la tragic nu e decât un pas...( Sandu Grecu)


Deviza lui Ion Diviza:

nu mă tem să fiu călcat de trenul iluziilor
ca o ana carenina revin mereu
descălțat de sine
pe acest peron al eternei sinucideri




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!