Am senzația pe care trebuie s-o încerce omul din ultimul vagon al trenului, când omida compusă din treisprezece segmente trece, cu speranța că merge pe drumul cel bun, la fiecare trecere(schimbare) de macaz și totuși, circuitul se închide perfect, reluându-se aceleași macaze, semnale, cantoane...
De câteva zile trăiesc, aproape exclusiv, întâmplări și evenimente pe care sigur le-am mai trăit, sau poate le-am visat. Într-un tramvai am întâlnit-o pe bunica mea care a murit acum treizecișiopt de ani și lângă ea, cu pantaloni scurți, de catifea maro, eu.
Nu aveam dreptul să rup filmul. M-am mângâiat pe creștetul tuns chilug, am spus "sărumâna" și am coborât grăbit, să nu întârzii.
În cartierul Grivița, nu am călcat niciodată în amănunt cu piciorul. Am fost doar în trecere, cu un tramvai, sau cu un autobuz. Ieri am luat un împrumut de la bancă, cu subconștientul sigur, că azi voi avea nevoie de bani, de mai mulți bani, pentru o cumpărătură de valoare mare. După aceea nu am mai știut de ce am luat banii. Bunica îmi zâmbise, vorbindu-mi mie cel mic, iar acum am rămas descumpănit de intrebarea: "unde mergi,de fapt?"
Picioarele mi-au pornit și la o intersecție de străzi, cu case vechi, am văzut un părculeț identic cu acela în care chiuleam de la matematică, între orele de socialism și sport, s-o intilnesc pe Dona.
M-am așezat o clipă pe bancă. Parcă inima îmi bate mai rar sau mai repede? Mă ridic și merg pe "strada fără nume", strada care exista sigur, în imaginația mea, dar asta o fi strada?
Nu recunosc casele și sunt intrigat: "de ce?"
Văd un anunț îngălbenit de soare, incercuit cu timbre fiscale: "vând scuter Vespa. A doua ușă pe stânga, în curte."
Știam acum. Când eram în clasa a unsprezecea mi-am dorit o "Vespa", pentru că Dona era așteptată, după orele de școală, de un tip cu o "Vespa".
Am plătit, urmând ca după o săptămână să facem actele.
Motorul a pornit la "sfert". Am pornit cu viteză pe strada necunoscută. La capăt am cotit la dreapta, pentrucă virajul spre dreapta e mai comod de efectuat pentru mine. Am oprit și mi-am privit achiziția cu mândrie de samsar, privindu-și caii.
După treisprezece ani am divorțat.
Parcă nu am direcție. Am consumat și eu, și ea, atâtea energii într-o singură "bătălie" juridică, pe care am câștigat-o eu dar care nu mi-a readus liniștea,nici libertatea. Am invins! Dar cu ce preț? și care a fost miza? Am treizecișicinci de ani și o fetiță de opt ani, în urma un divorț. Va trebui să plec la Lupeni.
Așa e ordinul. Trebuie să mă duc cu soldații la mină.
Când spun Lupeni, îl aud pe Mișu, un prieten din copilărie, spunând că-n vacanță merge la Lupeni, dar parcă ar fi vorba de alt Lupeni.
O aud și pe Dona spunând aceleași cuvinte...
Acum...și eu la Lupeni. Nu mă tem. Merg la gară, îmi cumpăr bilete. Miroase a noi drumuri, oare ce va fi?
Merg la tribunal....Așez Vespa la bordură. Privesc în lungul străzii după o blondă cu trup armonios. Ciudat lucru! Am privit-o estetic, fără plăcere. Lipsește mirosul fructului oprit.
Mulți oameni au încercat să întoarcă timpul, dar chestia asta îți lasă în gură un gust de migdale.
În scuarul de la intersecția străzilor nu am avut curajul să o cer în căsătorie la terminarea liceului. Apoi am aflat că era deja "dată".
Nu are rost! Nici trenul nu mă mai cheamă. Am sentimentul acela de întoarcere peste aceleași macaze, după un traiect dirijat de o voință exterioara. Deh!..
Intru în tribunal. Þăcănitul mașinilor de scris, fum pe culoare, pârâți, reclamanți, inculpați, avocați și martori. Instinctiv iau "hârtia" și grăbesc pasul.
Afară mă așteaptă cineva. Cobor scările în fugă. Mai am două ore până la ora de sport.E Dona!
-Sarut mâna! Aștepți de mult?
Tace.
Doream să te întreb: vrei să fii soția mea?
Întrebarea mi-a ieșit brusc din piept, negândit, după douăzeci de ani. M-am simțit ușor, plutind către peretele tribunalului. Mă vedeam întins într-un pat alb iar Dona plângea pe deasupra mea, la pieptul meu.
Un automobil îmi răpise o parte din sânge.
Mi-e somn. Nu vreau să dorm! Nu am auzit niciun răspuns..
Dacă asta-i moartea?...nu vreau să mor!
Mi-e frică?
Lumina mi-a patruns bezmetic prin pleoape și prin ea, un contur abea ghicit.
-Aș vrea să-ți răspund la intrebare...
Din spatele ei se auzeau doua voci de ftițe ce se certau pentru rochițele pentru nuntă...
A pornit furtuna brusc, înghițind totul și o voce parcă mă lega de pamânt..
TE IUBEEEESC! se auzea dintr-un rug arzând.
Am sărit în foc și am intrat într-o umbră uriașă de dalie, ce a înghițit totul, rămânând O SINGURÃ UMBRÃ!