agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-02-16 | |
Deschide ochii-lumina de afară îi dă de înțeles că a început o zi frumoasă.Încearcă să se ridice și, brusc, își amintește ultimele lui cuvinte. Își lasă corpul să cadă înapoi în pat. Somnul și durerea o țineau nemișcată, incapabilă să ințeleagă prea mult din ceea ce se petrece și din ce simte. Își amintește obsesia din ziua precedentă- nu mai poate să spună noi decât când vorbește la trecut. Pentru timpul prezent nu există decât “eu” și “el”. Și “ea”… Într-un final se târăste până la baie. E amețită și ar vrea o explicație în plus pentru tot ce i s-a intamplat. Nu… Nu să i se spună că totul s-a terminat, și-a repetat singură asta până a ajuns să prinda și mai puțin sensul cuvintelor. Să i se spună mai degrabă că totul fusese o glumă proastă sau că tocmai se trezise dintr-un coșmar. Să apară lângă ea și s-o îmbrățișeze. Să îi spună că poate lăsa deoparte obsesiile pentru că el e acolo și n-o să plece. Se întoarce în camera ei- atât de goală- și își dă seama că nu va primi niciodată o asemenea explicație.
Caută ceva, răscoleste prin niște sertare uitând ce vroia să găsească și dă peste maimuțoiul de pluș pe care i-l cumpărase lui, chiar înainte ca el să îi spună că nu mai sunt impreună. Nu o să mai ajungă la el. Îi vine să trântească sertarul, dar se descoperă mult prea moale, prea slabită de suferință și îl închide ușor. Se așază pe pat cu maimuțoiul in brațe și cu lacrimi în ochi. Apoi își îmbrățișează genunchii și plânsul o cuprinde cu adevărat. Începe să tremure. Oscilează între tristețe și furie. Începe să repete că nu vrea să fie adevărat și că îl vrea înapoi. Își dă seama că cere prea mult și spune că vrea să îl mai vadă o dată. O singură dată. Și își imaginează cât de greu i-ar fi să îl vadă și să trebuiască să se stăpanească să nu îl îmbrățișeze. Își amintește vorba pe care o spun unii în glumă ”te iubesc ca în prima zi după divorț” și nu o mai poate înțelege. Ea îl iubește foarte mult pe el, asta în prima zi după despărțire. Își spune că ar vrea să rămână o prietenă bună de-a lui, dar nu știe dacă ar vrea și el. Și îi e atât de greu când își amintește toate clipele frumoase pe care le-au petrecut împreună… Și se gândește că nu le poate retrăi. Conștientizează și mai bine faptul că viața ei nu are niciun sens fără el. El a fost totul pentru ea. Acum l-a pierdut pe el, deci nu mai are nimic. Se intreabă ce rost mai are să trăiască. Și știe că niciunul. Nu înțelege ce ar fi trebuit să facă pentru ca el să rămână cu ea. Și tot așa, intrebări fără răspuns se învălmășesc în capul ei și nu mai pricepe nimic în afară de o suferință profundă și incontrolabilă. Și începe din nou să plângă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate