A găsit într-o carte: “Numai o femeie nesatisfăcută are nevoie de lux. O femeie satisfăcută poate dormi și pe jos.” Paul Todoran a trecut nepăsător peste aceste vorbe. Și le-a adus aminte după câteva zile. Îi ieșeau din memorie ca bulele în vulcanii noroioși, anume pentru a-l tulbura, ai zice.
La 45 de ani, era un inginer liniștit pe lângă soție, fiică și amantă. Și pe lângă porumbei și bibilici. Aripatele le ținea la părinți, într-un sat apropiat de Deania. Se urca în mașină măcar o dată pe săptămână și pleca să le vadă. Asta când era acaparat de munca la firmă, altfel naveta între porumbei, bibilici, soție și amantă. De câte ori își umplea rezervorul cu benzină, benzinarul îl întreba dacă merge iar la porumbei, câți mai are, dacă a venit în sfârșit tâmplarul să le construiască un nou porumbar. Dacă la primele două întrebări răspundea pe îndelete și cu plăcere, la a treia răspunsul era invariabil nu, tâmplarul n-a venit, și-o umbră îi traversa fața. Paul îl știa pe benzinar de câteva luni, de când acesta i-a luat o pană de pe hanorac și astfel au descoperit că au o pasiune comună. “Am văzut-o azi pe doamna Ana, îi spuse acesta lui Paul când tocmai dădea să se urce în mașină, ce șal elegant avea! Aveți o doamnă frumoasă, vă invidiez. Soția dumneavoastră este ca o regină. Ce ați mai făcut?” Inginerul a zâmbit brusc și tot brusc i s-a dizolvat zâmbetul într-un rânjet. “Nimic ieșit din comă!”, replică Paul. Între el și Ana a rămas doar cicăleala, dacă înainte au fost mai multe și nu s-a amăgit.
A întors cheia și mașina a pornit. A fost atent mai ales la ștergătorul de parbriz până la casa Ceciliei. Erau împreună de 10 ani, cu 5 ani mai puțin de când era căsătorit cu Ana. Înăuntru, Cecilia l-a ajutat să-și dezbrace hanoracul, l-a sărutat mecanic și i-a adus o cană cu lapte. Îi cădea bine la stomac căldura laptelui. Paul a realizat lipsa de căldură a sărutului. Fac dragoste contra cronometru, o descărcare abruptă și repetitivă, septică la fel ca și amestecurile într-o farmacie, și Cecilia fuge repede la baie. O zărește cum se spală, cum se pune apoi pe toaletă, cum se șterge, cum trage apa. “Hai și tu!”, îi strigă, rujându-se.
Stau amândoi la masa din bucătărie și Cecilia îi arată printul unei fotografii de pe internet. Vrea să comande on-line o brățară de aur lucrată cu mult bun-gust. Îi aduce să aprecieze și-o pereche de pantofi pe care i-a cumpărat de câteva ore. Îi vin ca turnați, sexy. Todoran simte că nu are aer. Deschide fereastra. În urechi îi pulsează cuvântul “lux”. Ar vrea să dispară ca praful sub o cârpă. Pe urmă se vede în întuneric, cu umerii și brațele acoperite de porumbei. Sunt mulți, este în porumbar. Și-i primăvara aproape.