A apărut pe lume în țara poveștilor. Era o poveste mică, dragălașă chiar nostimă. Autorul a inventat doar începutul ei și a așternut-o între alte două specii minunate. Curioasă din fire, s-a uitat la vecinii ei. Voia și ea să fie o poveste terminată dar Autorul parcă uitase că a început-o.
-Poate că e ocupat acum, scriind alte povești, și-a spus începutul de povestioară. Știu că, cel ce m-a creat mă va găsi, așa că vreau să văd o parte a locului unde am fost concepută!
Cercetă în dreapta ei și văzu o legendă tristă, nefericită dar totuși frumoasă. Era legenda mamă. Nu era o poveste lungă, ci una scurtă plină de învățăminte.
-Vreau să fiu și eu o legendă plină de învățăminte, se gândi povestioara, în timp ce se așeza liniștită la locul unde o scrisese Autorul. Foșnetul suav al cărții de povești îi dădu de știre că Autorul este aproape. Bucuroasă așteptă să-i vină rândul la continuare. Dar, Autorul avea altă lucrare în lucru.
Trăgând cu coada ochilor la vecina din stânga a constatat că, era o lucrare mai lungă, serioasă cu final tragic, un eseu. Era era eseul tată. Citindu-l micuța poveste își dădu seama că este concepută din cuvintele legendei mamă dar si cele ale eseului tată. -Deci așa stau lucrurile, eu sunt aici în carte și acum este vremea cercetării mele. Deodată s-a făcut întuneric. Autorul a închis pentru un moment cartea! Nu mai putea vedea nici o literă nici o virgulă nimic! Începu să se foiască, să se roage, să țipe făcând un tărăboi atât de mare încât Autorul și-a dat seama că este nemulțumită. Așa că, deschise cartea acolo unde ea era așternută, și o așeză cu grijă pe masa de lucru. Apoi își văzu de treburile Lui.
din când în când, vântul pătrundea prin fereastra deschisă, fluturând paginile cărții și într-o parte și în alta. Era totuși o zi însorită, numai bună pentru voiaj. Bucuroasă, micuța poveste și-a luat rămas bun de la mama-legendă, de la tatăl-eseu și a plecat curajoasă prin carte să pătrundă în adevărurile ei.
În drumul anevoios, căci era mică și neștiutoare a întâlnit multe alte specii literare. Ospitaliere și bucuroase de vizită, acestea i-au oferit la plecare, câte un dar. Poezia, a copleșit-o cu multă sensibilitate. Piesa de teatru, cu dărnicie i-a pus în brațe atât bucuria cât și tristețea. Romanele parcurse, au încărcat-o cu experiență, baladele i-au dat în dar cântecul iar fabulele, au încărcat-o cu înțelepciunea moralei.
Acum parcă o apucase dorul de casă, dar... vântul a stat, iar paginile cărții au rămas neclintite. Micuța poveste rămase și ea neclintită acolo unde era. O apucase frica, pentru securitatea darurilor primite, care erau valoroase.
-Oare aici, sunt în siguranță? Oare nu va veni nimeni să-mi fure prețioasele daruri?
Așa se întreba micuța poveste plângând. Autorul a auzit suspinul ei și din câteva trasături de condei i-a așezat cu grijă prin cuvinte alese, toate darurile în conținut. Acum mititica, nu mai era chiar atât de mică. Se privea în oglinda celorlante lucrari din jur admirandu-și tinerețea.
-Ce bine că nu m-a certat că mi-am părăsit locul! Oare așa s-au născut și celelante povești? Din incursiuni proprii?
Plină de speranțe cercetând în dreapta și în stânga, pendulând între dramă și comedie, s-a întâlnit cu un roman tânăr, care și el cerceta aceași carte cu plăcere. Când s-au văzut, s-au studiat reciproc și micuța poveste văzu că romanul cel tânăr, purta chiar darurile care-i lipseau ei. Întregul lui conținut era încărcat cu mult echilibru, multă dragoste și multă compasiune.
-Vreau și eu din echilibrul, dragostea și compasiunea acestuia. Ce fel de povești o fi vizitat el? Cine i le-a dăruit lui, iar pe mine m-a uitat?
S-a întrebat neputincioasă tânăra povestioară. O idee năstrușnică i-a trecut prin cap și începu să strige:
-Autorule! Vreau și eu din darurile acestui tânăr roman! Vreau și eu echilibru, dragoste, compasiune! Te rog, poți să pui astea în conținutul meu?
Auzind-o, Autorul citi cele două lucrări. A văzut că că se potrivesc și le-a contopit una cu alta. Le-ar fi unit chiar dacă nu se potriveau, căci Autorul iubea nespus creațiile sale. Așa a luat ființă introducerea unei noi povești, care a fost așezată cu aceeași grijă între cele doua specii literare.
Din când în când, toți trei mergeau în vizită prin locurile de baștină. Prin locurile peregrinărilor micuței povești, care ajunsă la rându-i mamă, devenise mai mare și mai interesantă și ale tânărului roman tată. Pe drum s-au întîlnit cu alte și alte povești scrise de acelasi Autor. Fiecare le dăruia celor trei câte ceva. De fieare dată Autorul se ocupa conștiicios de includerea acestor în conținutul lor. Erau daruri diverse dar în esență aceleași. Până când, introducerea noi povești, a dorit să meargă singură în cercetare.Tare s-au mai întristat cei doi părinți, specii literare! Dar știau, că Autorul va avea grijă de ea și va sădi în continuare tot ce are nevoie pentru a devenii cea mai frumoasă poveste...
Așa au rămas cele două specii devenite acum interesante, pline de tâlc și cunoștințe, singure. Triste, așteptau cu înfrigurare să afle ce va face Autorul cu ele. Până când într-o bună zi, el rupse din carte rând pe rând paginile celor doua specii, și le-a așezat cu grijă în bibliotecă, alături de întreaga știință a planetei, lângă toate emoțiile posibile, în compania tuturor mamelor-legendă și a taților-eseu.