Este duminică dimineața.
Narcisa și-a sunat soțul și l-a rugat să nu se supere dacă rămâne peste noapte la mine. Am jucat cărți, am băut și ne-am amintit chestii haioase de când eram noi"fete".
"Buna dimineața,doamnă!" îmi zice Narcisa, care a dormit în camera Ioanei.
"Te pup,iubita".
Moralul îmi era bun. Chiar aveam o senzație stranie de femeie care are în mână, ca unealtă, un killer.
"Puterea te îmbată și te înrobește"!
Narcisa imi spune alintat:
"Imi pui o "pilă" la Robert cel Mare"?"
"Nu-l cunosc!,ieri l-am văzut prima dată."
"Îl ții la secret, nu? Te spun lui Mihai", mă tachina ea. Mihai e resortul care a pornit "mașinăria".
Sună telefonul și "vocea protectoare", după scuzele de rigoare, mă întreabă prevenitor dacă doresc o gardă de corp "discretă", invizibilă.
"Nu, mulțumesc" spun grăbită dar apoi, dorind să bravez un pic în fața Narcisei:
"Cred că domnul "deranj " a fost convins."
Vocea, un pic surprinsă, răspunde râzând:
"Așa ați dispus dumneavoastră, doamnă".
Apoi, după un sarutmâna ceremonios, închide.
Narcisa fierbea:
"Spune! Spune tot!"
Apoi după ce a tras aer în piept:
"Cine sunt domnii?"
"Nu știu, sincer, nu știu! și presimt că nici nu doresc".
Am intrat într-o stare de liniște fără temeri. Mă simțeam cu adevarat protejată. Intru pe "net" și nu dau de nici un mesaj de la el și nici de altundeva.
Narcisa nu avea stare. Am îndemnat-o să plece.
"M-am scos" îmi spun."Azi vine George și iar am scăpat de explicații. Ce-aș fi spus despre Costel?"
La patrusprezece și treizeci vine avionul lui George.
O sun pe Sanda și-i dau vestea cea bună.
"Alo, Sanda!"
"Da", îmi răspunde "albastrul superb."
"Astăzi vei primi medicamentele"
Îți mulțumesc mult! Îl meriți pe el, cu adevărat"
Ce-o fi vrut să spună? Înainte de a pleca, Narcisa m-a întrebat :"Cine e Sanda?"
"Cum adică "îl meriți pe Mihai?""
"Sanda?...E o tovarășă a clubului din care fac și eu parte".
"Ce club?"
"Probabil că e un club select din care fac parte: oameni, cai, flori, câini și alte viețuitoare".
A plecat nedumerită privindu-mă peste umăr, din ușă.
Parchez lângă aeroport, la ceva distanță. Mai e vreme așa că, o iau pe jos.
Revăd "vâscul" sub care m-am reântâlnit cu Mihai.
Multe lucruri s-au schimbat în viața mea de atunci.
Se afișează aterizarea. Simt"fluturi".
Am emoții? Vine băiatul lui Mihai? Vine ginerele meu!
Este unul și același. Parcă mi-e teamă să îmi spun adevarul. Să-i spun că port în pântec pe fratele lui?
Să-i spun că port în mine pe fratele Ioanei?
Gradele noastre de rudenie pot fi date drept teste la examene psihologice. Doi soți au acelasi frate!Ei doi nu sint frati!
E ilogic!!! Apare George. Bronzat,atletic,tânar. Nu are gusturi rele Ioana! Îmi sărută mâna și, pe drum spre mașină, mă roagă să-l las să conducă. Chiar îmi doream asta dar nu aș fi îndrăznit să-i propun.
"Te rog ,George" și adaug: Hai să facem un mic ocol prin Militari".
Am trecut de "Lujerului" și o sun pa Sanda.
"Alo!" se aude vocea ei, aproape acoperită de lătratul lupului.
"Te sărut, Sanda. În zece minute urc la tine".
"Te aștept".
Același"opel", parcă, eliberează parcarea. George parchează cu eleganță.
"Îngăduie-mă cinci minute, te rog."
"Sigur, Dalia"
Cu pachetul În mână, iau liftul și ajung la ușă...
Ușa se deschide și ...:
"Singură?"
"Da, George a rămas în mașină".
Îi dau pachetul și mă întreabă de "costuri".
"Din partea casei", îi spun senină.
"Chiar îl meriți! imi spuse, plină de căldură.
Apoi m-a întreabat direct:
"Ai să mi-l arăți pe George vre-o dată?"
"Sigur, dar nu azi".
"Mulțumesc!"
Am plecat.În lift mă întrebam pentru ce îmi mulțumise de fapt: pentru pachet sau pentru promisiunea că îl va cunoaște pe George...
Urc în mașină și-mi pun centura. George mă privește și întreabă:
"Ce face Sanda?"
Rămân mută. O cunoaște? Ce știe? Cât știe? Sanda știe că George este fiul lui Mihai și ginerele meu? Se pare că știe.
"Sanda e bine și să sperăm că, de acum ,o să-i fie și mai bine".
"Doamne ajută", aud de la George acel salut tainic și răspund ca un ecou:
"Doamne ajută."
Rămân între real și imaginar, un timp.
"Ce face Ioana?"
"E foarte bine,"bunico"! Vei avea o nepoată!"
"Felicitari," îi zic dar în minte îmi revine din nou acel obsesiv "și bunică, și mamă".
Facem o haltă pentru cumpărături. George, galant, îmi ia pachetele și mă însoțește. La "scrisori" nimic. Nici lăcățelul nu m-a privit. Urcăm. Îl văd obosit.
"Dupa ce mănânci, bei o cafea? "
"Da, mulțumesc! Pot face un duș?"
Își despachetează lucrurile și se uită întrebător.
Îi arăt camera Ioanei. În gând îmi spun că în această casă nu a intrat picior de barbat străin și acum...
Iese cu un halat în mână și intră la baie.
"Croșetez" de mâncare, îi pun un păhărel de cognac și mă uit la sticla trecută de jumătate.
Mai beau un păhărel și simt că ..parcă mă ia apa.
George întârzie. Aprind o țigare și o savurez cu aroma tare de băutură. Parcă pe furiș, mai iau un păhărel și apoi îl umplu din nou de parcă m-ar fi văzut cineva.
Privesc peste brațul fotoliului ..în pardoseală.
Din baie apar mai întâi picioarele masive ale
lui...Costel?
Ce asemănare izbitoare!Ridic privirea:trupul lui Costel purtând pe umeri capul unui Mihai...mai tânăr.(mult mai tânăr și mult mai frumos)
Simt în mine acel "aliat" al lui Costel și aștept ca mâna lui să mă cuprindă. Sunt amândoi aici într-unul singur!!! Mâna cu degete lungi și îngrijite se ridică spre mine. Inima mi se zbate puternic, gata să-mi spargă pieptul....